Capitanul Romano
de Vasile Alecsandri
Se dase trei asalturi redutei neinvinse,
Tustrele indraznete si crunte, dar respinse.
Si campu-ntreg de sange acoperit era,
Si, cuib grozav de moarte, reduta fulgera.
In santuri trupuri multe gramada, rasturnate,
Si altele strapunse, pe damburi acatate,
Formau un crud spectacol ce lumei arata
Cum stie pedestrasul in foc a se lupta.
Romani capitanul de trei ori cu ai sai,
De trei ori ajunsese la santuri cel intai,
S-acum, retras deoparte, strangea coloana-i rupta,
Cu ea sa se arunce de-a patra oara-n lupta.
Deodata ... cine-ar crede! ... un aspru colonel,
Iesind de nu stiu unde, paseste catre el
Si-i zice: „Capitane, nu-mi place-a ta purtare,
Stai tot in urma!“
„Cine? ... racnesc in tulburare“
Ostasii lui Romano, arsi, rumeni pe obraz.
„El! capitanul nostru?! ... din toti cel mai viteaz!“
„Tacere, copii!“ striga Romano la multime,
Apoi spre colonelul c-un aer de marime
Se-ntoarce, il masoara c-un ochi plin de dispret
Si-i zice: „Colonele, de esti si indraznet
Pre cat nedrept si aspru, te-ndemn sa vii cu mine
Sa vezi de stiu la moarte sa merg cum se cuvine ...
Copii! ... Zor inainte l-al patrule asalt.“
„Ura! ...“ raspund ostasii ... iar el pe calu-i nalt
Porneste inainte, deprins a merge-n frunte,
Si zboara ... dar un glonte, un sol al mortii crunte,
Ii vine drept in cale si-i se opreste-n pept.
Atunce capitanul, pe cal stand inca drept,
Racneste: „Colonele! ... departe esti! ... raspunde
Cine-i in cap si-n coada? ... Eu unde ... si tu unde? ...“
Apoi, zdrobit, el care si moare lin, zambind,
Caci vede in reduta voinicii lui sarind.
Convorbiri literare, 1 februarie 1878
Capitanul Romano
Aceasta pagina a fost accesata de 2277 ori.
