Caderea Rinului

Caderea Rinului

de Vasile Alecsandri


Maret, adinc si luciu calatoreste Rinul
Prin munti cu fruntea alba, prin vai cu lunci frumoase,
Nepasator gigantic de timpuri furtunoase,
El curge-n linistire, nesocotind destinul !

Ca un balaur verde ce misca-a sale noduri
Trecut-au prin orase cu mindre catedrale,
Prin sate care poarta stigmaturi feodale,
Pe linga vechi casteluri, pe sub boltite poduri.

Si vecinic el vazut-au sarmana omenire
Luptindu-se cu moartea in viata-i trecatoare.
Vazut-au cazind tronuri si disparind popoare
Ce se credeau eterne pe culmea de marire.

,,O ! lume schimbatoare ! O ! trista vanitate !
Se darma munti, cetatea se darma, omul pere !
Eu singur, martur pacinic de-a globului mistere,
Curg mindru-n nepasare cu-o lina maiestate!

Nimic nu ma opreste in calea-mi triumfala,
Si timpul adormit-au de seculi linga mine!
Astfel voios si falnic sopteste Rinu-n sine,
Dar iata sub picioare-i prapastia-nfernala !

El cade !... Din naltime in fund se prabuseste
C-un muget lung, salbatic, grozav, rasunator.
Din stinci in stinci el salta zdrobit ; se risipeste
Precum o-mparatie de glorios popor.

Frumoasa-i limpezime in clipa turburata
Se schimba-n largi troiene de spume argintii
Ce valmes se rastoarna cu-o furie turbata,
Formind o avalansa de cataracte mii.

Si valuri peste valuri s-azvirl spumegatoare,
Se sparg tisnind in aer, si ferb scotind scintei,
Si pulberea de apa, alin plutind la soare,
Se-ncinge, ca o nimfa, cu briu de curcubei.

O aspra clocotire, o crunta detunare
Anunta catastrofa si-nsufla reci fiori.
Iar muntii de zapada treziti in departare,
Privind acea cadere, isi pun un val de nori...

Sublim, sublim spectacol ! Batrinul fluviu pare
C-a sa dispara vecinic in haos zgomotos :
Dar Rinul e puternic ! dar Rinul nu dispare,
El a umplut abisul si trece maiestos !

Luindu-si cursul pacinic, din nou se-ndreapta Rinul
Prin sate si orase, prin munti si vai frumoase.
Nepasator gigantic de timpuri furtunoase,
El pasa cu mindrie, caci a invins destinul !
             *
Asa si tu, la culme, o ! Francie iubita,
Avut-ai o-ncercare de moarte !... dar mareata
Trecut-ai peste ripa de dusmani pregatita
Pe-un pod imens de aur, pasind spre-o noua viata.

O lume-nfiorata de soarta-ti mult fatala
Crezu-n a ta peire !... dar tu, ca Rinul mare,
Urmezi, victima sacra si demna de-admirare,
Menirea ta sublima si providentiala.


Neuhausen, 1873





Caderea Rinului


Aceasta pagina a fost accesata de 1054 ori.
{literal} {/literal}