Bosforul
de Vasile Alecsandri
Dormea in linistire Bosforul fara valuri
Intr-a Europei mindrie s-a Asiei verzi maluri
Ca un balaur verde in lupte ostenit.
Din zori si pin-in noapte pe umeri el purtase
Corabii cu trei poduri, nenumarate vase
Spre-apus si rasarit.
Acum dismierdat insa de-a ginilor suflare
Se legana molatice cu-o lenesa miscare
Si, ca oglinda vie, sub cer se intindea.
Iar luna zimbitoare, si tainica, si lina,
Varsind pe-a sale unde dulci spume de lumina,
Cu fata sa balaie in el se oglindea.
Precum acele paseri, straine calatoare,
Ce se abat in sesuri la asfintit de soare,
Stringind ale lor aripi cazute de lung zbor,
Multime de corabii cu pinzele-nvalite
Sta, umbre uriese, fantasme neclintite
Pe luciul Bosfor.
Era la ceasul tainic cind geniii de noapte
De la un mal la altul aduc duioase soapte,
Cind marea-ncet adoarme cu-o suspinare grea.
Atunci cind lumea-si pune fantastica sa haina.
Cind orice zefirtrece purtind o dulce taina,
Cind orice unda poarta in frunte-i cite-o stea.
Era la ora trista cind palida cadina,
Cu lacrimi pe-a ei gene, cu fruntea pe-a sa mina,
Privind in departare un zbor de elcovani,
Ar vrea pe luciul apei, ca paserile-acele,
Sa fuga-n sinul noptei, zburind spre Dardanele,
Departe de tirani.
Nu se zarea atunce pe umeda cimpie
Decit scintei si fulgeri de flacara-argintie
Ce, serpoind pin apa, pluteau si s-alungau,
Sau delfini fara numar, care, sarind din mare
Si-n spume luminoase miscind a lor spinare,
In valuri dupa stele pe rind se cufundau.
Acum de mult imamul din minare cintase,
De mult glasu-i puternic la rugaciuni chemase
Copiii lui Mohamed in naltele geamii;
Nu s-auzeau in lume decit suspinuri mute
S-acele blinde glasuri de umbre nevazute
Ce vin de prin pustii.
Deodata-n intuneric o barca nezarita
Trecu ca visul negru pe-o frunte adormita,
Lasind o urma lunga pe-adincul umed plai.
Pe mal un cintic dulce se auzi deodata;
Iar barca cu grabire spre cintic inreptata
Se afunda in umbra maretului sarai.
(Constantinopoli)
Bosforul
Aceasta pagina a fost accesata de 1865 ori.
