Biserica risipita

Biserica risipita

de Vasile Alecsandri


Legenda

I.
Sus, pe muntele Ceahlau,
Sta la panda Duhul rau
si arunca peste munti
Ochii sai serpii si crunti,
Cu ochirea-i sa zareasca,
Vre o prada sufleteasca.
Dar deodata el tresare,
Caci aude-n departare
Glas de clopot chemator
Printre munti rasunator
si cu groaza el zareste
Pe campia ce-nverzeste
O biserica mareata
Stralucind albiu prin ceata
Lang-a Bistritei verzi maluri
Ca un vas frumos pe valuri.

II.
Satan urla, Satan zbeara,
Caci mai vede, vede iara
siruri albe de romani,
De femei cu flori in mani,
si copii si mandre fete,
si flacai cu negre plete,
Coborind ca lunga oaste,
Pe-ale dealurilor coaste,
Rasbatand codrii pustii,
Trecand peste ape vii.
serpuind prin vai adanci.
Sarind peste-nalte stanci,
si-ndreptandu-se in cale
La biserica din vale,
Unde clopotul suna
si-n vazduh se legana.

III.
Satan urla, Satan zice:
„Rapezi-ma-voi de-aice,
si in gheara de-o voi strange,
Limba-n clopot o voi frange,
Vecinic ea sa nu mai sune
Ceasul crunt de rugaciune!...”
si cum zice, in turbare,
De pe munte falnic sare,
Aripi negre intinzand
si cu ele-ntunecand
septe codri mari, carunti,
septe sate, septe munti !
El se-nalta si se lasa
Pe clopotnita frumoasa,
Ca un vultur rapitor
Pe o lebada in zbor.

IV.
Turnul geme-n temelie
Ca de aspra vijelie.
Clopotul dogit resuna
Clatinat ca de furtuna,
si pe iarba vestejita
Cade crucea aurita.
Iar Satan grozav scrasneste,
Clopotul din turn smunceste
si-l arunca-n departare
Peste Bistrita cea mare.
„Unde esti, Dumnezeu sfinte?
Unde esti, Doamne parinte?
De lasi tu pe Duhul rau
Sa calce locasul tau?”
Astfel muntii stau privind,
Catre ceruri glasuind!

V.
Iara Bistrita viteaza,
Apele-si infurieaza,
Vrand cu zgomot sa inece
Pe Satan in sanu-i rece.
Ea aduna mari de apa
si-ntr-o clipa malul sapa,
incat turnul de pe mal
Cade-n aprigul ei val
Cu Satan ce se afunda
Ca un fulger intr-o unda!
Apa salta, clocoteste,
Nici ca se mai limpezeste !
si de-atunci in acel loc
Ea tot ferbe ca de foc.
si adeseori s-aude
Resufland gemete crude.

VI.
Spun pastorii din Ceahlau
Ca in timpul acel greu
Cerurile sau deschis
s-un glas tainic ar fi zis:
„Tu ce-ai fost de iad calcata,
Manastire blastamata,
Tu sa aibi atunci iertare,
De blastam sa ai scapare,
Cand doi ingeri iubitori
intr-o noapte fara nori
S-or opri din a lor cale
Pe risipurile tale,
si prin dulcea lor iubire
ti-or aduce-a mea sfintire!...”
*
— Fost-a, nu, asa minune?
Bistrita o poate spune!

Revista romana, mai 1862




Biserica risipita


Aceasta pagina a fost accesata de 1140 ori.
{literal} {/literal}