Biondineta
de Vasile Alecsandri
Intr-o seara pe Piateta
Mocenigo cel frumos:
"Biondineta, Biondineta!
- Zise-n calea mea voios -
"Stii tu, draga Venetiana,
Ca Madona ta ti-a dat
Maini mici de patriciana
Si ochi mari de sarutat?
Stii tu iar ca mie-mi pare,
Cospeto! mare pacat
Sa porti apa de vanzare
Pe-al tau umar delicat?
Vin' cu mine, draga vina.
Eu voiesc sa te deprinzi
A domni ca o regina
In palaturi de oglinzi."
Intr-o zi, langa fantana,
Titiano-mi zise-ncet:
"Nu e-n stare nicio mana
Ca sa cerce-al tau portret.
Dar ma jur pe mandrul soare!
Dac-ai vrea pe loc a sta,
Sa te fac nemuritoare,
Cercand numai umbra ta."
Azi prin neguri, dimineata,
Noul Doge ma zari
Si pe-a lui San-Marco piata
Din palat se cobori:
"Venetiana tinerica,
Biondineto! - zise el -
Maine-n marea Adriatica
Am s-arunc acest inel.
Maine in purpura si-n aur
Am sa fiu incoronat,
Si pe vechiul Bucentaur
Prin Venetia purtat.
Zi ca vrei a-mi fi sotie,
Si eu jur pe sfantul Marc
Sa-ti inchin, Biondina, tie
Toata fala de monarh."
Da Biondina cea cuminte,
Drumul repede urmand,
La tustrei, cu dulci cuvinte,
Le raspunse-asa razand:
"Nu-i oglinda mai curata,
Nu-i portret mai ingeresc
Decat cel ce mi s-arata
In fantana cand privesc.
Nu sunt semne de marire
Nici inele de rubin,
Cu mai dulce stralucire
Decat ochii lui Tonin.
Ca gondola-i din Piateta
Nu e tron mai de dorit,
Cand pe draga-i Biondineta
El o plimba fericit!"
Octombrie 1846, Venetia
Biondineta
Aceasta pagina a fost accesata de 1949 ori.
