Baraganul

Baraganul

de Vasile Alecsandri


Dedicata mariei sale Domnitorului

Pe cea campie lunga a carei trista zare
Sub cer, in fund, departe, misterios dispare,
Nici casa, nici padure, nici rau racoritor,
Nimic nu-nveseleste pe bietul calator.

Pustietatea goala sub arsita de soare
in patru parti a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorata, cu negrul ei pamant,
Cu-a sale mari vartejuri de colb ce zboara-n vant

De mii de ani in sanu-i dormind, zace ascunsa
Singuratatea muta, sterila, nepatrunsa,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
si iarna se desteapta sub crivat in fior.

Acolo floarea naste si moare-n primavara,
Acolo piere umbra in zilele de vara,
si toamna-i fara roada, s-a iernii vijelii
Cutriera cu zgomot pustiele campii.

Pe cea savana-ntinsa si cu salbatic nume,
Lung ocean de iarba necunoscut in lume,
O cumpana se-nalta aproape de un put,
si-n orizon se-ndoaie ca gatul unui strut.

Un car cu bivoli negri a stat langa fantana.
Vro doi romani in soare s-o sprintena romana
incungiura ceaunul ce ferbe fumegos
Pe foc, si mai departe un cane roade-un os.

Pe car un copilandru priveste-n departare...
Zadarnic ochii-i zboara din zare-n alta zare!
Nici casa, nici padure, nici rau racoritor,
Nimic nu se arata pe campul de mohor!

Din vreme-n vreme numai, lungi siruri de cocoare
Sub bolta albastrie zbor tainic calatoare,
si vulturi mari, pradalnici, cu gheare inarmati,
S-aduna, lasand puii pe varfuri de Carpati.

Ah! dulce, glorioasa si mult stralucitoare
Va fi ziua de viata, cand, pe sub mandrul soare,
Trecand in rapegiune, un zmeu cu-aripi de foc
Goni-va trista moarte ce zace-n acest loc!

Mult vesel va fi campul cand vecinica-i tacere
Va disparea deodata la glasul de-nviere
Ce scoate zmeul falnic din gura lui de fer,
Vestind noua rapire a focului din cer!

Cannes, 20 marte 1870




Baraganul


Aceasta pagina a fost accesata de 1646 ori.
{literal} {/literal}