Banul Maracina

Banul Maracina

de Vasile Alecsandri

I

Sus la munte, ninge, ploua,
La Craiova pica roua
Din ai noptei ochi ceresti
si din ochii omenesti

Dar ce plang romanii oare?
Sufletul de ce ii doare?
Plang un mandru fratior
Deslipit din sanul lor.

Banul tanar Maracina,
Carui Oltul se inchina,
De pe malu-i a plecat
Pe-un fugar nencalecat.
A plecat in lunga cale
Cu ceata slugilor sale
si cu cinczeci de voinici,
Adunati toti de pe-aici.

Ei pasesc peste hotare,
Trec prin satele maghiare,
Prin orasele nemtesti,
Prin tari lungi imparatesti,
si, in dragostea mosiei,
Duc Vulturul Romaniei
Care-n aur lucitor
E cusut pe steagul lor.

Tot pe-a Dunarei verzi maluri,
Unde umbra-i joaca-n valuri
Merge mandrul craiovan
Cate zile-s intr-un an,
si feciorii mi-l urmeaza,
si fugarii lor necheaza,
si strainii ce-ntalnesc
Stau in cale de-i privesc.

Pasa ceata calatoare
Cand pe noapte, cand pe soare.
Lung e drumul, lung si greu!
Unde merg asa mereu?
Ei se duc la vitejie,
Caci au tainica solie
De-a sadi in viitor
Libertatea tarii lor.

II

Colo-n tarmuri departate,
in a Frantiei cetate,
Vechiul Luvru e deschis
Poporimei din Paris,
Care-alearga sa priveasca
Armia cavalereasca
Ce din ziori s-a adunat
Lang-al regelui palat.

Sala tronului e plina
De o magica lumina
Ce se varsa din senin
Pe frumoase flori de crin,
si pe dame stralucite,
Tot in aur invalite,
si pe nobili mult vestiti,
Tot cu fer acoperiti.

Filip regele s-arata
Cu-a sa frunte-ncoronata
si le zice: „Nobili frati!
Scoateti spada si jurati,
Din a noastra dulce tara
Dusmanul strain sa peara!“
Mii de glasuri strig: „Juram
Frantia s-o liberam!“

Iata ca in sala mare
Un strain deodata pare,
Tanar, mandru, nalt, frumos,
La ochire luminos.
El spre tron maret paseste,
Lange rege se opreste
si din gura zice-asa:
„Sa traiesti, maria-ta!“

Toti s-apropie in graba.
„Ce voiesti?“ regele-ntreaba.
„Sunt roman de la Carpati
s-aduc cincizeci de barbati
Ce sunt gata ca si mine
De-a muri toti pentru tine,
Aparand cu bratul lor
Frantia s-al ei onor!

tara mea cu blande soapte
Mi-a zis tainic intr-o noapte:
«Mergi, copile, inarmat,
La Apusul departat.
Mergi de varsa al tau sange
Pentru Frantia ce plange,
Caci si ea pe viitor
Mi-a veni in ajutor.»“

Uimit regele-atunci zice:
„Bun sosit la noi, voinice!
Spune noua, cine esti?
in Carpati cum te numesti?“

„Eu sunt banul Maracina,
Carui Oltul se inchina.“
„tine spada mea in dar,
Brav marcheze de Ronsar!“

Paris, 1855

(In timpul Regelui Franciei Philippe de Valois, stramosul poetului francez Ronsar s-a dus din Romania la Paris ca s-agiute regelui in lupta sa cu englezii. Ramiind apoi in Francia si rudindu-se cu cele mai nobile familii, el si-a schimbat numele de Maracina in Ronsar, de la cuvintul francez ronce, care insemneaza maracina)





Banul Maracina


Aceasta pagina a fost accesata de 1004 ori.
{literal} {/literal}