Ana Doamna

Ana Doamna

de Vasile Alecsandri


Dedicata Mariei Sale Doamnei Elisabeta

I.
O veste necrezuta in tara s-au latit :
,,Pe doamna, Ghirai Mieza tatarul au rapit
S-au disparut in lume pe-un zmeu incalecat !''
...
Frumoasa Ana doamna e singura-n palat,
Visind in mezul iernii la blinda primavara
Cind paseri pribegite se-ntorc voios in tara,
Cind mugurii dau drunza si cimpii dau verdeata,
Cind penele se scalda in dalba dimineata
Si florile-si perd roua l-al zefirului scutur.
Visa frumoasa doamna cu pruncul ei la sin,
Alb flutur, zimbind dulce pe-un alb si dulce crin...
Deodata han tatarul rapi si crin si flutur !


II.
Tacutul mez-de-noapte, in stele invalit,
Sta-n luna pudruita cu alba promoroaca,
Tintind la luna plina din cerul otelit
Doi ochi, oglinzi de gheata, in care luna joaca.
Copacii intind brate uscate, rugatoare,
Si frunti pe care iarna au pus a ei cununa.

Ei par in asteptare sa vada recea luna
Schimbundu-se pe cale-i intr-un ferbinte soare.
Si pintre a lor trunchiuri se vad albind la stele
Poiene de zapada, balti lucii, cristaline,
Pe care trec in taina usoare nourele
Ca umbre luminoase de palide vergine.
E totul alb, fantastic in mezul-cel-de-noapte,
Si lunca pare-un templu in care, fara soapte,
Arbori, luceferi, umbre si luna de pe cer
Asista la-nsotirea mortii cu aspru ger.

III.
Deodata se trezeste padurea si rasuna
De-un tropot de copite pe gheata ropotind
S-in zare se iveste un cal fugind, sarind,
Urmat de lupi in fuga, ce urla impreuna.
E Mirza ! e tatarul, purtind pe Ana doamna
Ce stringe linga sinu-i copilul rumeor ;
E Mirza care zboara cum zboara-n aer toamna
Uu pai luat de vinturi pe aripele lor.
Nebun se duce calul de spaima spumegind,
Cu narile deschise, cu ochii plini de foc,
Si lupii dupa dinsul alearga toti urlind
Aproape sa-l ajunga, sa-l sfisie pe loc.
Dar Mirza, han tatarul, cu sufletul hain
Smunceste-n desperare copilul de la sin
Si-l zvirle-n urma !... Vaiet amar se-nalta-n lunca,
Lupii s-opresc si calul in laturi se arunca !

IV.
Cazut e copilasul pe o zapada moale,
Iar linga el, din aer, a luncei nourele
S-au coborit in graba, ca blinde ingerele
Ascunse-n haine albe cu lungi si albe poale,
Misterioase umbre, vergine dulci si sfinte
Alature cu pruncu s-au pus ele de paza,
In rind ingenunchete, incinse de o raza,
Cu minile unite ca pentru rugaminte,
Si pe-mregiur, aproape, stau lupii flaminziti,
Pe copilasul fraged avind ochii tintiti,
Si clantanesc salbatic, dar nu-ndraznesc a trece
Prin cercul cel de umbre, si nici voiesc sa plece.
Minune !... iata doamna ! iata duioasa mama,
Cu genele in lacrimi, cu bratul plin de singe !
Ea vine, prin lupi trece far-a-i baga de sama,
Isi ia copilu-n brate, la sin plingind il stringe,
Si pleaca insotita de-un inger nevazut...


V.
O veste necrezuta in tara-au razbatut :
,,Ghirai, c-un fer in peptu-i si fearelor dat prada,
In lunca argintie mort zace pe zapada !''
...
Frumoasa Ana doamna se primbla-ntr-o gradina
Ca dinsa inflorita si plina de lumina,
Visind in primavara dulci visuri mingaioase ;
Si insa-n cring adese treceau naluci hidoase,
Si ea videa atunce, videa si iar videa
Cum se lupta, rapita pe cal, cu han tatarul,
Cum el smuncindu-i pruncul la feare-l azvirlea,
Cum ea-i strapungea peptul din fuga cu pumnarul...
S-atunci duios, frenetic, stringea pe al ei sin
Copilul, dulce flutur culcat pe dulce crin !
Si ingerii din ceruri, cuprinsi de adorare,
Veneau ca sa sarute frumoasa-i, alba mina ;
Caci nu-i nimic mai gingas si nu-i nimic mai tare
Ca dragostea de mama in inima romana !

Convorbiri literare, februarie 1873




Ana Doamna


Aceasta pagina a fost accesata de 1538 ori.
{literal} {/literal}