10 Mai 1881
de Vasile Alecsandri
In viata mea avut-am un dor si-un vis de-acele
Ce poarta pe-a lor aripi resfrangere de stele,
Un vis frumos ca dorul ce naste dintr' un vis
Prin umbra de-abia ochiul tintit il intrevede,
Si mintea nu 'ndrazneste in el a se increde...
Dar iata! ... Azi in soare el sborul si-a deschis!
Priviti! Aceasta tara, de alte tari uitata,
Avea asemanare cu-o ramura uscata,
Ce-o duce pe-a lui valuri torentul Dunarean.
Uimit de trista-i soarta, eu o priveam cu jale
Si-i tot ziceam: Ah! cine te va opri din cale
Pan' a nu fi 'nghitita de-al marilor noian?
Raspunde, creanga mica, din care arbur mare
Te-a rupt cumplitul crivat cu aspra lui suflare
Si te-a svarlit departe de trunchiul parintesc?
Cuprinsu-te-a in ghiare un vultur gol pe frunte?
Facut-a el cu tine un ciub in varf de munte?
Sau fost-ai tu atinsa de fulgerul ceresc?
Mergi unde? vii de unde? si care-i al tau nume?
Mai simti in tine viata, sau moarta esti pe lume?
Mai este pentru tine un viitor ascuns?...
O! stranie minune! ... Cea ramura' necata
Din tulburele spume s' a ridicat de-odata
Si falnic peste valuri, ca asyfel mi-a raspuns:
Poete! nu ma plange, n' ai grija de-a mea soarta,
Plutind, privesc eu cerul, si prin deschisa-i poarta
Zaresc planand de-asupra-mi o raza de altar.
Multi au facut cercare din cale-a ma culege,
Dar n' au putu s' atinga odrasla unui Rege,
Caci rege e stejarul, si' s vita de stejar!
Pe malul Romaniei voi prinde radacina,
Si-oi creste in putere, si fruntea mea senina
Va trece catre soare prin norii dusmanesti,
Gigant voi fi, cu fala privind peste-orizonturi
Eu port in sanu-mi lemnul din care se fac tronuri
Si arme de izbanda si sceptri 'mparatesti!
A zis! Si creanga vie crescand, mandra coloana,
Nalta pana la ceruri frumoasa lui coroana
Sub care lumi voioase gaseau un adapost.
Ah! cine-ar putea crede si cine-ar putea spune
Cum asta luminoasa, gigantica minune
A devenit ce este din ceea ce a fost.
Asa, tu Romanie, tu tara mult iubita,
De soarta-ti crunta, oarba, multi secoli prigonita,
Ai re' nviat puternic, in clipa, glorios.
Pe cand pareai menita a piere din lumina.
Tu ti-ai adus aminte de mama ta Latina
Si-ai strecurat trecutul amar intunecos.
Ai fost, vai! prinsa'n lupta cu moartea nemiloasa,
Dar smuls-ai tu din mana-i a sa cumplita coasa
Si ai cules din cale funebrul siminoc.
Acum ti-e calea larga si larg ti-e viitorul!
Pe ori-ce 'mpedicare tu pui acum piciorul
Si treci tot inainte, strigand la lume: Loc!
Loc celui ce se simte de vita 'mparateasca!
Loc celui cu menire in glorie sa creasca!
Loc sufletului tare! loc bratelui viteaz!
Cine-a domnit pe-o lume, fie' n mormant. nu moare.
Un soare ce declina, din nou renaste soare
In somn adanc de moarte e sufletul mai treaz!
O! tara de mari fapte, ce porti un nume mare!
Pe margine de gropa redevenind mai tare.
Ai provocat destinul si l'ai infrant pe el,
Si azi invingatoare ca' n timpii de alta data,
Tu insa-si, tu regina, acum neatarnata,
Depui pe a ta frunte coloana de otel.
Onor, marire, fala, si viata si tarie
Sa fie a ta parte in secoli, Romanie.
Otelul din coroana cu glorie-i batut.
In taina ajutata de sacra provedinta,
Ori care fapte grele pareau cu neputinta
Tu le-ai dorit pe toate, pe toate le-ai putut!
Frumos, sublim spectacol e' n fata omenirii,
Cand un popor se' ntoarce din marginea peirii
Si pasa plin de zile pe campul stramosesc,
Cand el isi face-o arma din lantul de-apasare
Si' foc redobandeste a lui neatarnare,
Stropita si platita cu sange vitejesc!
Mult scumpa, luminoasa si vie si ferice
E ziua cand poporul se simte 'n drept de-a zice
C'a fost privit in fata de insusi Dumnezeu.
Ferice de tot omul a carui scurta viata
Se leaga cu vecia prin asta zi mareata
Ca prin o cingatoare de vesel curcubeu!
Saltati in piepturi, inimi, cu-o mandra exaltare!
'Tunati viteze, tunuri, lungi salve de serbare!
Miscati a voastre coame, vechi codri de pe plai!
Azi Patria Romana apare triumfala,
Purtand cu maiestate Coroana ei Regala
Si falnica hlamida a soarelui de Mai!
Mircesti, 10 Maiu 1881
10 Mai 1881
Aceasta pagina a fost accesata de 2440 ori.
