Un episod din anul 1848

Un episod din anul 1848

de Vasile Alecsandri

incercarea de rascoala din ziua de 28 martie 1848, care avu in Iasi o nereusire atat de trista, gratie unor sefi buni de gura si mai buni inca de fuga, a obligat pe multi tineri din Moldova, victime entuziasmului patriotic, a se destara, pentru ca sa scape de persecutarile unui guvern cuprins de spaima.

Unul din ei, pe care-l vom numi Vali, era mai cu deosebire amenintat de a resimti efectul acelei spaime domnesti, ce se traducea in acte de cruzime, insa el parveni a se refugia in muntii Hangului. Visul s[...]n urma evenimentelor din capitala, nu tintea la mai putin decat la desteptarea poporimii muntene, pe care el voia sa o reverse ca un torent asupra tronului. Vis naiv al unei inchipuiri de poet!

Acel tron devenise in adevar un simplu scaun rusesc, dupa zisul multimii; dar prestigiul sau nu se stinsese inca de tot in ochii tarii; caci tara zacea in amortire si intuneric.

Vali, sosind la Hang, dupa multe greutati, g[...]n curtea casei boieresti o adunatura de vro doua sute de romani inarmati cu topoare, cu lanci, cu coase si cu pusti; inima lui salta de bucurie la acel spectacol neasteptat: „Iata, zise el in sine, inceputul realizarii visului meu!" Printul C., proprietarul Hangului, intampina pe Vali cu imbratisari si-l ruga sa faca un cuvant elocvent taranilor, pentru ca sa-i inflacare si sa-i pregateasca de lupta; tanarul refugiat primi cu multumire sacra misie de orator revolutionar si, dupa obiceiul oratorilor, isi drese glasul mai intai, cautand a produce note vibrante care sa patrunda adanc in sufletele ascultatorilor.

Era inspre seara, pe cand natura pare c[...]n asteptare de un eveniment misterios; soarele, coborandu-se dupa crestetul muntilor, parea ca regreteaza de a nu putea asista la o scena atat de noua in plaiurile Carpatilor; iar cateva raze razletite printre brazi se incolaceau pe crengi ca niste serpi de aur. in vale vuia Bistrita pe patul de bolovani, si pe cararile de pe coastele dealurilor se zareau siruri de plaiesi urcandu-se spre curte la chemarea unui bucium.

taranii formasera un rond mare, in mijlocul caruia intrase Vali.

Exaltat si uimit, junele nostru erou admira tipurile frumoase si caracteristice de care se vedea inconjurat; in fiecare plaies el privea pe un demn pogorator din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevarat stranepot de-al vitejilor lui Stefan-voda! El improviza dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, graind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtutile stramosilor, de viitorul maret al Romaniei etc.; apoi, vroind sa incheie prin o peroratie aprinzatoare, el se adresa de-a dreptul la tarani, zicandu-le:

- Ati aflat ce s-a intamplat la Iasi?

- Am aflat, raspunse un vanator nalt si spatos, anume Cretu; cica voda a prins pe ciocoi si le-ar fi tras o sfanta bataie... cum s-ar zice, bataia papusoiului. Bietii ciocoi!... nu le-a fi fost pe indemana.

Un hohot rasunator se ridica si f[...]ntr-o clipa jurul rondului.

Vali se mira mult de acest vis produs prin ideea suferintelor boieresti, insa judecand ca vestea intamplarilor din Iasi ar fi ajuns desfigurata in sanul muntilor, el intreprinse a face istoricul zilei de 28 martie, sub culori vii si infioratoare. El spuse in cuvinte bine alese cum feciorii de boieri, indignati de abuzurile guvernului, se intrunira cu gand de a cere de la domn vindecarea suferintelor tarii, imbunatatirea starii claselor de jos; respectarea dreptatii fiecarui om; egalitatea pentru toti dinaintea legii, desfiintarea privilegiilor; libertatea gandirii si a presei etc.; cum guvernul trimise in contra lor mai multe sute de soldati ametiti de bauturi spirtoase si o ceata de arnauti deghizati in haine militare; cum nenorocitii amici ai poporului fura inselati cu promiteri false, prinsi, legati, zdrobiti de straturile pustilor, tarati de par de-a lungul strazilor si inchisi in cazarma ca niste facatori de rele; cum bandele arnautilor luasera cu prada orasul, navalind noaptea prin casele oamenilor sub pretext de a cauta revoltanti, si furand arme, argintarii, tot ce le cadea in mana; cum lumea se inspaimantase, crezandu-se in timpul ienicerilor si cum, in fine, adevaratii patrioti erau desemnati a fi victimele razbunarii domnesti. Vali se inaltase la culmea elocventei si spera a produce o impresie... insa un om carunt il intrerupse, intrebandu-l:

- Pentru ce s-au rasculat boierii?

- Pentru ca sa scape tara de o domnie tirana si degradata...

- Hum! Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! replica batranul, clatinand din cap.

Oratorul ramase incremenit!

Necompatimirea taranilor pentru soarta boierilor ii smulse de pe ochi un val ce-i ascunsese adevarul pan-atunci, tristul adevar ca distanta sociala dintre clasa privilegiata si popor dezvoltase in inima poporului o indiferenta absoluta in privirea boierilor si ca abuzurile impiegatilor facusera pe romani a stigmatiza cu porecla insultatoare de ciocoi pe toti acei care nu erau din randul lor.

Vali incepu a se cam indoi de concursul gloatelor la realizarea dorintelor sale si, sub indemnul amararii ce-i inundase inima, el era acum sa apostrofeze pe tarani intr-un mod violent: O! voi, nedemni urmasi ai lui Traian, stranepoti degenerati ai lui Stefan cel Mare!... voi!... cand deodata un strain aparu calare in curte, aducand o scrisoare de la Piatra.

Printul C. se retrase deoparte cu amicii lui si le citi scrisoarea.

Toti se intristara si cazura pe ganduri, caci, printre multe alte vesti rele, corespondentul mai adauga: ca politia din Iasi ar fi arestat un mare numar de persoane pe care le supunea la torturi in intunericul inchisorilor, ca o seama de tineri ar fi fost expeduiti spre Dun[...]n carute de posta, iar ca sosind in padurea de la Poieni, nu departe de Iasi, ar fi fost ucisi de arnautii care-i escortau; in fine, ca unul din sefii militiei, printul G., plecase la munti cu un regiment de soldati si cu o ceata numeroasa de slujitori pentru ca sa calce Hangul in ajunul invierii etc.

stirile aceste provenite din izvor sigur, ca toate vestile ce se nasc si se imprastie in timpi de tulburari, erau de natura a inspira ingrijire. Printul C. forma indata cu amicii sai un soi de consiliu de razboi pentru a chibzui mijloacele de impotrivire si de aparare.

Unul dintre membrii acelui consiliu propuse a merge cu taranii devale, pe malul Bistritei si a se atinea la capra podului de la Rapciune pentru a opri trecerea dusmanului; un al doilea, unindu-se cu acest plan, adauga cu prudenta ca ar fi destul de nimerit sa se darame chiar podul.

Un al treilea, mai fantezist, opina de a se inainta pana pe culmea Dealului Doamnei si acolo de a aseza puscasi prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloante in capetele soldatilor, insa un al patrulea pretinse ca nu ar fi o miscare strategica de a alerga inaintea pericolului cu o mana de oameni rau inarmati si nedeprinsi cu razboaiele, prin urmare, el gasi mult mai avantajos de a sta locului pe piscul unde era cladita casa boiereasca, fiind aceasta pozitie foarte greu de luat cu asalt.

De fata la acest consiliu razboinic se afla si un vechi ienicer, anume Mehmed-aga, care facea de cativa ani negot de cherestea; el asculta serios toate opiniile, cumpani toate planurile, apoi, luand cuvantul, zise cu un accent turcesc destul de comic:

- Boieri, dumneavoastra! Sa mergem la pod, la Rapciune, bun este; ama daca dusmanul trece Bistrita pe aiurea si ne inconjura pe la spate, noi ne gasim deodata intre foc si apa, si asta rau este!...

Sa ne suim pe Dealul Doamnei si acolo sa ne agatam ca momitele prin copaci, bun este, ama daca dusmanul da foc padurii, noi suntem fripti, si asta rau este!... sa stam aici pe loc inchisi in curte, pe varful piscului, bun este, ama la razboi omul se-nfierbanta, are sete, trebuie apa la dansul. Aici apa nu-i! cismea nu-i! aici apa se aduce cu sacaua din vale!... Ce facem noi daca dusmanii ne taie izvoarele? Cand a incepe focul, bumba, bumba, bumba, cum stingem setea la noi? Foc la pusca, foc la piept, foc la gat, asta rau este!! Eu cred ca am nimeri mai bine daca ne-am retrage mai in fundul muntilor, in schitul Hangului, unde sunt ziduri, unde sunt patru turnuri si unde apa este. Acolo stam la meterez si impuscam tot in plin, bumba, bumba, bumba, ha!

Planul lui Mehmed-aga, desi expus astfel intr-un mod original, paru cel mai cuminte si fu adoptat in unanimitate. Deci se ordona pregatirile necesare pentru retragerea pe a doua zi la schitul Hangului, iar spre paza noptii se asezara sentinele pe la diferite locuri invecinate cu casa, se trimisera zece puscasi calari la capatul podului de la Rapciune si se imparti merinde la oamenii adunati in curte.

Acum noaptea se latise ca un val negru cusut cu diamanturi; o luna plina poleia valurile Bistritei si imbracase muntii cu o draperie fantastica de lumina. Romanii aprinsesera mai multe focuri in curte si se grupasera cete, cete imprejur, graind, povestind, glumind si razand de pacaliturile ce-si adresau dupa obiceiul lor.

Vali se primbla printre grupe, raportandu-se cu gandul la timpurile acele de barbatie, unde poporul nostru era dedat cu viata razboinica. Adeseori el cercase a-si imagina o tabara de ostasi romani, pe timpul lui Stefan, si o convorbire dintre acei oameni tari care traiau in fratie cu moartea si care isi otelisera natura in focul luptelor necurmate. imbatat de poezia muntilor si a noptii, rapit de aripile nalucirii afara din domeniul realitatii, el crezu un moment ca-si vede visul cu ochii. I se paru ca exista cu patru secole in urma, ca se gasea in ajunul bataliei de la Valea-Alba si asculta, uimit, soaptele de pe-mprejurul focurilor. Iata ce auzi:

- Mai flac[...]nteles-ati voi ce ne-a spus boierul cel fugit de la Iasi?

- Ba cat haciu; el graia pasareste.

- Cica sa ne ducem ca sa alungam pe voda pentru ca voda a prins pe boieri umbland cu mata-n sac si i-a pus la pedeapsa.

- Ce-avem noi cu boierii? Ei ne ciomagesc pe noi, voda pe dansii, parte dreapta.

- Bataia-i din rai!

- Dar daca ar veni oamenii stapanirii ca sa ne calce in locurile noastre?

- Pentru ce sa vie, fartate?

- Pentru ca sa ne ia seama de ce ne-am adunat cu arme la curte.

- Le-om spune ca ne-a poruncit stapanul.

- Dar daca nu s-ar multumi cu atata s-ar cata sa ne faca vreo dauna?

- Atunci i-om ciomagi si noi pe dansii!

La acest raspuns simplu, dar cuprinzator puse a canta:

    Mult mi-e drag, mult mi-e drag
    Fratiorul de ciomag,
    in dusmani cu el ma bag
    si le trag, si le trag... etc., etc.

Vali se destepta din visu-i si se apropie de grupele damelor C. iesite in balcon. Aici se vorbea de o reprezentare ce se dase pe teatrul din Iasi in folosul saracilor si de talentul cu care persoanele din societatea aristocrata jucasera rolurile lor. Frumoasa princesa Olga, sora printului C., rugata de toti , canta un cuplet vesel dintr-un vodevil francez, Le poste d'honneur, iar Vali, inspirat de armonia glasului, improviza un sonet, plin de poezia cea mai delicata. Din nenorocire, el nu de gandi a-l pune pe hartie si pana a doua zi il uita; insa junele improvizator se mangaia de pierderea acelui capd-opera, observand ca mai bine e pentru un poet sa-si uite singur versurile, decat sa le uite lumea.

A doua zi un lung sir de calesti cu dame elegante, de briste cu servitori, de care cu merinde, de tarani pe jos si de cativa calareti care precedau cortegiul, se indrumau pe valea ce duce la Ceahlau, trecand pe la schitul Hangului.

Acest schit, odinioara adapost de calugarite, era acum parasit si incepea a se degrada. Ca toate manastirile vechi, ascunse intre munti, era intarit cu ziduri nalte si cu patru turnuri ridicate pe la unghiuri. Unul din aceste turnuri, sub care se deschidea poarta, servea de clopotnita. inlauntrul zidurilor se gasea o biserica mica de piatra si cateva chilii prin care suiera vantul pustietatii. Iarba crescuse mare in ograda si acoperise lespezile mormintelor de pemprejurul bisericii; cateva cruci de lemn zaceau rasturnate, prin buruieni, ca o trista marturie de parasire.

Ajungand in acest loc singuratic, pe care moartea pusese acum stapanire si care inspira sufletului o adanca tristete, damele se adapostira intr-o chilie, iar barbatii se ocupara cu pregatirile de aparare. Mahmed-aga fu insarcinat sa dezvolteze si sa puie in practica toate cunostintele sale de strategie, ca unul ce, in calitatea sa de ienicer, trebuia sa fie deprins cu luarea si cu apararea cetatilor. El aseza indata cate opt puscasi in fiecare turn, puse jur imprejurul schitului sentinele destepte, alese vreo zece plaiesi voinici de-i posta ca o avangarda la 200 pasi departe de ziduri, la marginea unui rediu de movile prin care trecea drumul, iar gloata inarmata cu lanci si cu topoare el o insira pe dinauntru, de-a lungul zidului daramat ce era in fata cu rediul.

- Cand s-a ivi dusmanul, zise el taranilor, si a da asalt schitului, voi s[...]mproscati cu bolovani. Asta artilerie este!

Ziua intreaga se petrecu in asteptare. Un nou ravas, din izvor sigur, aduse vestea sigura ca o armata numeroasa ar fi plecat din targul Pietrei, ca ar fi si inceput a sui Dealul Doamnei. Un om necunoscut se oprise cateva minute la poarta schitului, lasand in mana unui plaies un sac mic plin de praf si se departase repede spre Durau. Un cioban, coborandu-se din varful muntilor, pretindea ca zarise in departare stralucind ceva care semana cu pustile soldatilor. Aerul era plin de vesti ingrijitoare, insa linistea cea mai perfecta se arata pe fetele romanilor; ei pareau a nu avea constiinta pericolului ce-ameninta si continuau glumele lor ca in ajunul unei sarbatori.

Cu cat insa lumina scadea, cu cat umbrele serii se intindeau pe vai, o umbra de seriozitate acoperi fruntile Hanganilor, caci amurgul aduce spiritul meditarii pe aripile sale. Amurgul e pragul noptii, anuntatorul noptii, anuntatorul misterelor intunericului, balaurul ce inspaimanta soarele si-l face a se retrage in graba, cu toata pompa lui de raze aurite si veselitoare.

inca o clipa si cerul se intuneca, si muntii luara forme fantastice, si codrii incepura a rasuna de niste urlete bizare. Toate buhnele si cucuveicile se trezira intre ruine, chemandu-se cu tipete infioratoare. taranii isi facura cruce.

- Semn rau, observa unul.

- Semn de moarte! adauga altul.

Tocmai atunci se ridica in vazduh si urletul lung al unui caine, afara din ziduri.

- Mai, alungati haita ceea, striga un puscas din clopotnita.

Nu auziti cum urla a mortiu?

Cativa flacai se alungara dupa caine, aruncand cu pietre dupa dansul, insa cainele fugea pe-mprejurul schitului si iar se oprea si iar urla cu jale.

- Al cui e cainele? intreba printul C.

Nu sfarsi bine intrebarea si deodata se auzi o impuscatura intr-una din chilii. Printul C. si amicii lui alergara iute la acea chilie si gasira implantat in sange pe un biet leah care, voind sa-si descarce arma, se ranise cumplit. Nenorocitul expira dupa o jumatate de ora.

Cainele ce urlase atat de jalnic era al lui, el presimtise moartea stapanului sau!

Aceasta nenorocita intamplare produse o impresie descurajatoare in spirite.

- Sarmanul om! ziceau taranii; cum a murit de grabnic departe de tara lui, f[...]mpartasanie, fara lumanare!

- Rau inceput! Cine stie daca n-om pieri si noi tot astfel!

- Ce sunteti prosti! spuse Cretul cu glas puternic. Nu vedeti voi ca urletul cainelui si vaietul cucuveicilor au fost o prevestire pentru bietul leah? Primejdia ce zbura prin vazduh s-a strecurat ca fulgerul pe capul lui.

- Bine zice Cretul; adauga Udrea batranul. Ne facem spaima degeaba, ca niste copii; cui a fost scris sa moara a murit. Dumnezeu sa-l ierte!

- Amin! zisera cu totii.

- Ian vezi dracul! observa cimpoierul; leahul tot cu cap; el a raposat spre inviere cu nadejde ca s[...]nvie dintre morti la miezul noptii, odata cu Domnul Hristos.

- Taci, afurisitule, striga Cretul indignat, nu te atinge de cele sfinte ca-ti sfarm capul cu ghioaga.

- stii una, mai Cretule? replica cimpoierul; de mureai tu in locul leahului, mi-as fi durat un cimpoi nou cu pielea ta... Numai asta-i dracu ca o fi sunat a dogit.

taranii rasera cu hohot la aceasta observare, dar rasul lor fu curmat prin sunetul clopotului care cheama pe crestini la biserica.

Un preot de la schitul Duraului deschisese altarul parasit si incepuse celebrarea serviciului divin. in curand biserica se umplu de credinciosi veniti ca sa asiste la sacrul mister al invierii Domnului.

in fata cu altarul se inchina venerabila printesa C., inconjurata de numeroasa ei familie; in strane, culcati pe mici saltele, dormeau trei copilasi ca niste ingeri, obositi de calea departata a cerului, iar fundul bisericii era ocupat de tarani pierduti in umbra.

Tacerea adanca ce domnea in locasul dumnezeiesc avea un caracter misterios, cu atat mai impozant ca din vreme in vreme era intrerupta prin strigatele sentinelelor din afara. Toate capetele stau plecate, toate sufletele stau patrunse de uimirea dulce a rugaciunii, toate gandurile isi luasera zborul catre plaiurile ceresti.

Deodata altarul se deschise!... preotul aparu pe prag cu sf. cruce in mana si glasul sau rasunator vesti indeplinirea marelui mister.

- Hristos a inviat!

- Adevarat a inviat! strigara cu bucurie toti crestinii.

Pe loc biserica se lumina ca prin un efect magic si prezenta un spectacol de un caracter cu totul nou. Printesele aprindeau zambind, una de la alta, lumanari de ceara alba si poleita, iar din mijlocul bisericii si pana in fund multime de plaiesi, rezemati pe armele lor, tineau cu mana stanga lumanarile mici de ceara galbena. Figurile lor expresive, pletele lor lungi, costumul lor pitoresc, topoarele, lancile, pustile ce straluceau printre ei, compuneau un tablou demn de penelul unui mare artist.

Serviciul era acum pe la sfarsit, cand unul din pazitorii turnurilor veni in graba de spuse ca s-ar fi auzit impuscaturi in directia Hangului. La aceasta veste se facu o miscare zgomotoasa in biserica; taranii iesira zicand: Vine dusmanul, pe lupta de-acum, baieti! Femeile se retrasera in altar ca intr-o cetate aparata de insusi Dumnezeu, iar printul C. cu amicii lui se oprira in pridvor ca sa imparta praf si plumbi la puscasi.

Aici se petrecu o scena spaimantatoare! Praful era intr-o lada neagra in care el se imprastiase; Vali, ingenuncheat dinaintea lazii deschise si inconjurat de plaiesi care se indesau si se plecau deasupra ei cu lumanarile aprinse, le da pe rand fiecarui cate o mana de praf, zicandu-le:

- Tot in plin sa trageti, copii! fara a se gandi nici el, nici ei, la pericolul ce-i ameninta. O singura scanteie cazuta dintr-o lumanare ar fi zvarlit in nouri si biserica, si oameni.

- Mare noroc a avut la voi! observa Mehmed-aga dupa ce se termina impartirea.

- Pentru ce, efendi? intreba Vali.

- Pentru ca norocul e frate cu nebunii, raspunse ienicerul indreptandu-se spre poarta.

Printul C. se urca in clopotnita si auzi in departare un vuiet de impuscaturi ce parea a se tot apropia; el ordona indata unui calaret ca sa se repeada spre Hangu si sa aduca stire de ce se petrecea acolo. Calaretul pleca in fuga si se facu nevazut in intunericul rediului de molidvi. Totodata Vali, intovarasit de doi plaiesi, se duse ca sa cerceteze sentinele pe-mprejurul zidurilor. Iesind din schit, el se indrepta spre locul unde Mehmed-aga asezase avangarda, insa nu gasi pe nimeni in calea lui.

- S-au speriat ticalosii si au fugit! zise el in gura mare.

- Cine au fugit? intreba un glas din marginea rediului.

- Puscasii randuiti aici de paza.

- Noi? replicara mai multi oameni culcati sub copaci; noi sa fugim!

- Voi sunteti? De ce v-ati retras aici?

- Ne-am dat la umbra, raspunse unul sculandu-se, pentru ca batea luna in plin pe locul unde ne pusese jupanul Mehmed si am chitit asa ca de-a fi sa vie dusmanul el ne-ar fi luat la ochi ca pe niste rate de balta, cand noi n-am fi vazut in cine sa tragem; mai bine sa fim noi in umbra si el in lumina.

- Bine, dar de ce v-ati pregatit de somn?

- Ba nu; ne-am lipit urechea de pamant ca sa auzim de departe pasurile soldatilor.

- si ati auzit ceva?

- Dar; niste racnete surde si cateva lovituri de pusca. Poate ca s-au luat la harta cu slujitorii cei zece plaiesi trimisi de ieri la capra podului de la Rapciune.

- Se poate... insa sa stiti ca daca s-or inainta soldatii pana aici sa va retrageti inlauntrul schitului.

- Ne-om retrage dupa ce ne-om descarca flintele in ei ca sa le mai racorim.

- Ramaneti cu bine, flacai!

- De bine sa auzim, cucoane!

Vali se departa multumit si ajungand langa turnul despre paraul Hangului gasi acolo pe Cretu rezemat intr-o ghioaga monstruoasa de stejar.

- Ce faci aici, Cretule? il intreba.

- Stau de starja, cucoane.

- Singur, singurel?

- Ba cu asta ghioaga.

- De ce n-ai luat mai bine o pusca?

- Ce sa fac cu ea? sa trag o data s-apoi sa-mi pierd vremea cu incarcatul?... Mai de folos mi-e ghioaga; cat ma intorc intr-un picior, sfaram cate cinci tidve cu o lovitura.

- Bravo, Cretule, esti un voinic!... dar spune-mi: ai auzit ceva spre Hangu?

- Auzit niste impuscaturi.

- si ce crezi sa fie?

- stiu eu?... insa precat ma duce mintea, nu cred sa vie dusmanul ca sa ne calce chiar acum.

- Pentru ce?

- Pentru ca doar nu-i el tocmai asa de prost ca sa-si inchipuiasca ca-l asteptam cu colaci calzi. si lui i-e grija ca si noua, mai mult inca decat noua, unde si-ar putea gasi pe dracul... De-a fi sa-si cerce norocul, el o sa vie pe furis in faptul zilei, cand om fi cu totii obositi de osteneala si de somn; astfel se vaneaza cocosii de munte.

- Dar daca or veni, ce-i zice?

- De venit poate sa vie, iar de intors nu stiu cum s-or intoarce.

Vali l[...]n urma-i pe voinicul plaies suierand o doina, si, dupa ce facu jurul schitului, se intoarse la poarta unde gasi pe printul C., pe amicii lui si pe Mehmed.

- Toti oamenii sunt la posturile lor, zise el.

- si cum le sta inima? intreba printul.

- Bine de tot.

- Aferim! striga ienicerul sucindu-si mustata.

Timpul insa trecea si calaretul trimis nu se mai intorcea; vantul de noapte aducea din cand in cand vuiete de larma care deveneau ingrozitoare si nedumerirea da pericolului nevazut proportii uriase. Un al doilea calaret fu repezit pe drumul Hangului, dar nici acesta nu se intoarse.

- Ce li s-a intamplat oare? se intrebau cu totii.

- I-o fi ucis soldatii!

- Ascultati! zise Vali.

Toti tacura; acum acea larma se inainta cu repejune, fiind formata de racnete, de pocnete, de tropote de cai inmultite prin sonoritatea vailor.

Un puscas din avangarda alerga spre poarta, racnind: Iata-i ca vin! iata-i ca vin!

- Gata sunteti, copii? striga C. la tarani.

- Gata! raspunsera sute de glasuri si, in adevar, sub razele lunii se ivira la ferestrele turnurilor cete de plaiesi cu pustile intinse, iar pe ruinele zidului daramat se insirara ca niste umbre oamenii inarmati cu topoare si cu lanci. Printul C., Vali si prietenii lor isi pregatisera armele, Mehmed-aga isi scoase iataganul din seleaf zicand: La Allah, illa Allah, u Mhamed rasul Allah!

Apoi se facu o tacere de mormant, o tacere in sanul careia tot omul isi auzea bataile inimii. Larma rasuna acum la vecinatatea schitului; ea patrunsese in rediul de molidvi; inca putine minute si dusmanul avea sa apara... Deodata vro zece impuscaturi vuira intre copaci, urmate de racnete salbatice si pe loc se ivi pe marginea rediului... un cupeu inhamat cu opt postalioni si inconjurat de un palc de calareti!

Era o cumnata a printului C.! Acea dama venea de la Piatra si, negasind pe nimeni la curtea de la Hangu, ea luase pe langa trasura ei plaiesii postati la capra podului de la Rapciune, si toti acesti oameni impreuna cu calaretii trimisi de la schit, vrand sa celebreze serbarea invierii, chiuira si impuscara tot drumul.

Chiotele lor si ale surugiilor, pocnetele armelor si ale harapnicelor, tropotul cailor pe prundis produsera larma ce de doua ore tinea in uimire pe aparatorii schitului, aparatori imaginari, caci toate vestile sosite de la Piatra erau false, fiind provenite din izvor sigur.

Astfel se termina lupta neinceputa de sub poala Ceahlaului!

Noaptea intreaga se petrecu in veselie si cantari. Cimpoierul mai cu seama avu mare succes prin cantecul urmator:

Stefan si Codrul

    Stefan-voda ratacit
    Intra-n Codrul infrunzit.
    Codru-i zice: Domn viteaz!
    iti curg lacrimi pe obraz.
    - Dar! imi plang ostasii mei
    Morti, luptand ca niste zmei!
    Codrul zise: Dragul meu,
    Mangaie sufletul tau,
    Ca din brazii mei trufasi
    Face-ti-oi voinici ostasi!..
    - Fa! raspunse mult voios
    Domnul nostru inimos.
    Codrul puse a vui,
    Brazii a-si insufleti;
    Pe loc brazii mari si mici
    Se schimbara in voinici
    si spre domn se-nainta:
    - Sa traiesti, maria ta!

A doua zi boierii si taranii se intoarsera la satul Hangului.

Schitul ramase iar in parasire, avand un mormant mai mult, un mormant pe care sta un biet caine plangand!...




Un episod din anul 1848


Aceasta pagina a fost accesata de 1767 ori.
{literal} {/literal}