Iasii in 1844

Iasii in 1844

de Vasile Alecsandri

Doresti ca sa-ti trimit o descriere a Iasilor. Iata dar ca, pentru multumirea ta, ma hotarasc a-mi scutura lenea si a incaleca pe condei spre a intreprinde o primblare pitoreasca prin ulitele capitalei Moldovei. Te instiintez insa ca aceasta primblare am de gand sa o fac fara a-mi intocmi dinainte un plan de drum, precum se obisnuieste mai in toate voiajurile. Nu, eu nu inteleg calatoriile ca cei mai multi, adica: de a se face robul unui plan si, in urmare, de a alerga tinta pe linie dreapta pana la telul propus, fara a se abate din cale si far[...]ndrazni de a iesi din rolul de masina drumeata. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice inraurire straina, urmeaza numai capriciilor vremelnice ale inchipuirii si care ia fiinta fara pregatire, precum si fara scop hotarat.

Adevaratul calator e acela care, cand porneste la un drum, isi propune sa mearga unde l-a duce fantezia lui, astazi spre rasarit, maine spre apus, astazi pe mare, maine pe uscat. Iar cat pentru acela care se jertfeste de buna voie unui tel intocmit dupa harta geografica, acela il socot un curier insarcinat de a se purta pe sinesi ca pe un pachet dintr-un loc intr-altul.

Pentru ca sa nu intru dar in categoria plicurilor de posta, da-mi voie sa urmez dupa placul meu si sa ma ratacesc pe unde m-a duce condeiul. La aceasta mi-i zice poate ca un bun calaret trebuie sa stie a stapani zburdarile calului sau; dar oi raspunde si eu ca din toate lighioanele lumii, condeiul este cel mai greu de carmuit si ca ades e rasturnat cine vrea sa o infraneze.

Ori si din care parte vine strainul la Iasi, vie despre Dunare, despre Prut, sau despre Siret, i se infatiseaza de departe o panorama mareata si vrednica de a trage toata a lui luare-aminte. Pe coastele unor dealuri mici se intind pe malurile Bahluiului si in fata altor dealuri acoperite cu paduri si cu vii romantice, el vede o adunatura curioasa de case mari, ce par a fi cladite unele deasupra altora, de turnuri bisericesti ce rasar printre ele ca niste catarguri nalte intr-un port. Acele palaturi, fara arhitectura cunoscuta, care, precum am zis, seamana ca se acat[...]ntre ele pe spetele lor, sunt cea mai vie icoana a ambitiei locuitorilor lor si acele turnuri numeroase ce se ridica in vazduh par ca niste uriasi ce ar cata la ei cu multa mirare si cu mare mila. Cu toate aceste, intrulocarea lor produce un efect placut strainului, si orasul intreg, insirandu-se in amfiteatru deasupra frumosului ses al Bahluiului, informeaza un tablou original si minunat cu zidirile sale albe, cu multimea sa de acopereminte in fier alb, ce lucesc ca oglinzi sub razele soarelui si in sfarsit cu tot farmecul unei politii ce are doua fete, una orientala si alta europeneasca.

Alaturarea acestor doua caractere deosebite, care dovedeste atat de mult inraurirea Europei asupra unei parti dintre romani, partea bogata si privilegiata, si lupta necontenita intre ideile vechi si noi nu era nicidecum tiparita pe fata capitalei noastre cu vro cativa ani mai in urma. Atunci ea purta o fizionomie mai mult orientala; insa de cand spiritele au inceput a se dezveli la razele civilizatiei, o mare prefacere s-a ivit in toate, o schimbare repede s-a savarsit atat in gusturile, cat si in obiceiurile acelei mici parti a societatii romanesti de care am pomenit. Hainele lungi si largi au dat rand straielor mai stramte ale Europei; slicul s-a inchinat dinaintea palariei; ciubotele rosii si galbene au dat pasul incaltamintelor de vax; divanurile late s-au cioplit in forme de canapele elegante, si in urmarea tuturor acestor noutati si a mai multor alte ce s-au introdus cu moda, casele au trebuit negresit sa primeasca o forma straina si potrivita cu natura ideilor de astazi.

Ele au inceput a se supune regulilor proportiei, a se impodobi cu coloane, cu ferestre largi si luminoase, cu balcoane desfatate; au inceput a iesi in fata ulitelor, parasind fundul ograzilor unde se ascundeau mai inainte, a se ingradi cu ostrete de lemn sau fier, daramand jos zaplazurile si zidurile acele tari care le dau un aer de cetati; au inceput, intr-un cuvant, a se ridica pe planuri elegante si placute ochilor.

Aceste zidiri noi formeaza partea europeneasca a orasului. Cat pentru cea orientala, ea este reprezentata prin o multime de hardughii vechi, nalte, strambe, mucede, cu peretii afumati si crapati, cu ferestrele mici si chioare, cu stresinile putrede si ascutite, cu scarile intunecate, cu odaile ofticoase, cu ograzile mari si pustii, cu gradinile pline de buruieni salbatice si cu ziduri groase primprejur. Cuiburi de buhne, locuinte de stahii ce te infioreaza si unde ti se pare ca vezi zacand cate un matuf garbov, cu ghigilic pe frunte, cu matanii in mana si care harcaieste, ocarand necontenit cateva tigance zdremteroase ce stau dinaintea lui.

Mai adauga la acest tablou cateva clopotnite rotunde sau cvadrate, fara stil cunoscut, cateva cismele cu inscrieri grecesti si turcesti, si vei avea o idee destul de lamurita despre acea parte a Iasilor pe care o numesc orientala, neavand alt cuvant ca sa o botez mai bine.

Acum, amesteca-le pe toate la un loc in inchipuirea ta, arunca-le ca niste jucarii dinaintea ochilor tai, si de vei produce un totul neregulat si neobisnuit, atunci vei dobandi o icoana adevarata a capitalei noastre si te vei incredinta ca nu este oras in lume alcatuit de mai multe contrasturi. Iasii este un teatru curios, decorat cu palaturi si bordea lipite impreuna; actorii lui sunt luxul si saracia; iar comediie ce se joaca in toata ziua pe scena lui poarta deosebite titluri, precum:

Cine-i mare, ii si tare; cine-i mic, tot nimic,slicul si palaria, sau idei vechi si idei noi.

Un batran onorat, care a fost fata la multe intampl[...]n indelungata lui viata, a facut observarea aceasta: ca romanul e ca ceara si ca primeste foarte lesne toate intiparirile ce-i lasa vremea. i Romanii, zicea el, se fac turci cu turcii, francezi cu francezii, englezi cu englezii. Ei astazi poarta fracuri stramte si ciripesc bonjour si bonsoir, pentru ca asa-i moda. in vremea turcilor ei purtau cealmale si faceau temenele, zicand hojghioldum, safaghioldum. Sub domnii greci ei isi incarcau capetele cu slice si din telebimu nu se scoteau. Cine stie, de-or veni chinezii in tara, daca ei nu s-or face mandarini si daca nu s-or numi Cing-ching-tung-fo?"

Aceasta observare m-ar despera asupra caracterului nostru, daca n-as sti ca ea se atinge numai de o mica parte a societatii romanesti; caci taranii, care, slava Domnului! alcatuiesc cel mai mare numar, nu si-au parasit niciodata obiceiurile, nici limba, nici portul, desi tristele intamplari ce au trecut peste tara au apasat mai mult asupra lor.

Cuvintele acele insa ale batranului m-au adus a gandi la deosebitele caractere ce au trebuit sa aiba Iasii in urma deosebitelor prefaceri prin care au trecut locuitorii lui si au trezit in mine dorinta de a sti ce fizionomie a avut acest oras in vremea dacilor?

Ce schimbare a luat mai in urma sub stapanirea romanilor, pe cand el se numea Municipium Jassiorum si care a fost caracterul sau original in epoca domnilor pamanteni, cand era adevarata politie romaneasca, si mai ales dupa mutarea scaunului domniei in el din Suceava sub Alexandru-voda Lapusneanul.

As dori, dar nu se poate zice un cantec vechi. Asemene sunt silit sa zic si eu in privirea acelor notite. Las dar in seama persoanelor cu rabdare ca sa faca cercetari despre ele; cat pentru mine, acum deodata m-oi multumi a-ti arata Iasii precum se gaseste in anul 1844.

Dealul Repedea, care este in fata Iasilor, ne va sluji de punct de pornire in calatoria ce intreprindem. Iata-ne dar pe varful lui, avand dinaintea ochilor in departare capitala Moldovei, in dreapta si in stanga munti acoperiti de vii imbelsugate si sub picioarele noastre soseaua ce duce spre Galati si care, serpuind printre livezi vesele pan-in vale, se intinde ca o panza alba pe sesul Bahluiului si merge de se pierde in sanul targului. Privelistea de aici este una din cele mai frumoase si mai minunate din tarile noastre, unde sunt atate privelisti minunate si frumoase. Nu oi descrie-o insa pentru ca sa nu stric impresia ce are a simti tot calatorul cu inchipuire.

Ne pornim: copacii din toate partile imi intind crengile lor incarcate de poame, dar fugarul meu, condeiul, nu ma lasa sa ma supun indemnului ce-mi fac. El a apucat la vale si fuge ca un fulger, caci dealul Repedea nu poarta in zadar un nume atat de potrivit. Iata ca trecem pe dinaintea Socolei, acest parc domnesc impodobit cu un palat elegant de vara, cu drumuri nisipite ce se pierd sub bolte de frunze, ca basinuri, cu mii de flori ce umplu vazduhul de miroase placute, si unde societatea Iasilor merge de se desfateaza la umbra copacilor, gustand dulceata serilor de vara si ascultand simfoniile muzicii militare.

in fata acestui parc, in stanga soselei, zarim Seminariul Socolei, fabrica sfanta de popi, in care multime de tineri invata a castiga potcap pentru ca sa aiba drept de a scapa sufletele crestinesti din ghearele mult poznasului Scaraotchi de cornorata pomenire.

inca cateva sute de pasuri si am ajuns la sfarsitul vaii. Acolo se incepe acel vestit ses al Bahluiului ce se intinde cale de mai multe poste intre doua siruri de dealuri, si care se duce de se uneste cu sesurile Prutului, pentru ca sa coboare impreuna panin Dunare. Aici dealurile Repedei si al Socolei se despart fugind intr-o parte si-n alta; locul se deschide ca un port, si soseaua se inainteaza in linie dreapta pan-in oras.

Acum ne apropiem de Iasi, lasand in stanga valea Nebunei, ce se ascunde cu numeroasele ei livezi din dosul unui deal gol si prabusit, pe a carui culme se afla ruinele Cetatuiei. Aceasta mica cetate a fost zidita la anul... de Duca Voda si s-a impotrivit adeseori navalirii turcilor si a tatarilor. Ast[...]nsa ea este o mare risipa, locuita de vro trei calugari greci si de mai multe alte buhne.

Zidurile sale, odinioara atat de puternice, se darma din zi in zi mai mult sub coasa vremii, si vantul pustietatii acum vajaie prin meterezele lor, care rasunau odata falnic de impuscaturile voinicesti. inlauntrul ograzii vezi un palat cu doua randuri, gol, cu boltile crapate, cu usile si ferestrele risipite, un schelet de piatra pustiu care iti umple sufletul de jale; palatul lui Duca Voda, locas plin de suveniruri si pe care calugarii l-au prefacut in hambar. Iatacul doamnei, in care te scobori pe o scara stramta cioplita in pietrele peretilor, acum e plin de ciocalaie de papusoi!... Trist efect al nestatorniciei timpului! Trista pilda a schimbarilor lumesti!

Celelalte zidiri ce se gasesc in Cetatuie sunt toate mai mult sau mai putin pastrate in intregime. Turnul cvadrat de deasupra portii poate inca sluji multa vreme de cusca clopotelor in lipsa prilejelor de razboaie. Biserica, in care sunt portretele lui Duca Voda si ale familiei sale, se afla inca in buna stare si merita a fi aratata ca una din cele mai nimerite ce s-au ridicat in Moldova in veacul XVII. Iar din toate, cea mai curioasa si mai vrednica de insemnat este o bucatarie veche ce se vede aproape de clopotnita, in dreapta, si a carei bolta sprintena si alcatuita de trei bolti elegante, asezate una asupra alteia, seamana a fi lucru de vreun geniu al vazduhului, iar nu de om. Peretii sai pe dinlauntru sunt negri de fum si lucesc ca marmura; forma sa este rotunda si bolta sa e atat de indrazneata ca te miri cum de se tine in aer si mai ales cum de s-a luptat cu elementurile, fara a fi biruita nici de apa, nici de focuri, nici de cutremure?

Un palat domnesc, teatru atator mari intamplari, cade in ruine, cand aproape de el o biata bucatarie, fara nici un suvenir istoric, sta inca pe picioare dupa sute de ani! Ce suget magulitor pentru gastronomi! Ce izvor bogat de idei adanci asupra desertaciunii maririlor lumesti pentru filozofi!

La picioarele dealului Cetatuiei, despre oras, se vad lucind pe sesul Bahluiului turnurile manastirii Frumoasa, acoperite cu fier alb, si, mai departe, pe un alt lant de dealuri, se zareste manastirea Galata, langa care se afla ruinele palatului Ipsilanti. As dori mult sa intru in sanul acestor doua sfinte locasuri pentru ca sa le vizitez cu amanuntul, dar cadrul acestei scrisori nu ma iarta si sunt dar silit a trece inainte, neputand alta aduce la cunostinta ta, prietene, decat ca Galata a fost zidita in suvenirul mahalalei din tarigrad, ce poarta acelasi nume, si ca Frumoasa a fost inzestrata cu un nume atat de cochet de ctitorul ei... nu stiu pentru ce.

Este insa un punct in partea sesului Bahluiului ce se intinde dinaintea Frumoasei, pe care nu-l pot trece cu vederea. Acea gramada mica de pamant slujeste, in vremea iarmaroacelor, de teatru osandelor de moarte. Pe varful ei se ridica spanzuratoarea, si in sanul ei se ingroapa trupurile acelor spanzurati. Loc ingrozitor, la care poporul se uita facandu-si cruce cu frica! Mormant afurisit si plin de aducerea-aminte a atator fapte neomenesti! Acea movilita se numeste Movila blestemata. Dar sa ne grabim a ne departa de o priveliste atat de ticaloasa si a face in sfarsit intrarea noastra in capitala Moldovei.

Iata cele intai case ale mahalalei Socola. Intram acum intre doua siruri de bordeie ce se intind pe marginile soselei si a carora infatisare ticaloasa nu raspunde nicidecum la ideea mareata ce castigasem de orasul Iasilor, cand il priveam de pe varful Repedei.

Cele mai multe sunt crasme proaste tinute de jidovi zdremtarosi, si printre ele de-abia zaresti cateva locuinte de romani. Aceste se deosebesc prin un aer de cochetarie ce multumeste privirea; peretii lor sunt varuiti mai cu multa grija; usile, obloanele, stalpii de lemn care sprijina streasina sunt frecati cu nisip galben si lucesc vesel de departe; prispa ingusta si curata te indeamna a te odihni pe dansa, si perdelele albe ce se arata la ferestre iti insufla dorinta de a intra inlauntru. Casele romanilor sunt mici si placute ca niste jucarii.

Dar sa nu ne grabim a judeca targul de pe mahalale. Iasii seamana foarte mult cu un boier imbracat in haine scumpe si inconjurat de tigani cu zdremte. Centrul sau asezat pe zarea unui deal este compus de case mari si frumoase in care domneste luxul, cand dimprotiva mahalalele lui imprastiate pe coastele acelui deal sunt alcatuite mai mult de bordeie acoperite cu stuh, unde zace saracia. Capul poarta coroana si picioarele sunt goale!

Sa trecem insa bariera si, fara a mai cerceta in zadar daca santul ce inconjoara orasul slujeste de fortificare, sa vedem care va fi obiectul cel mai caracteristic ce ni se va infatisa?[...]

Ulitele lui nu sunt alta decat niste lungi galerii de contrasturi.

Langa o casa mica si ticaloasa, unde zaresti printre geamurile sparte vro duzina de jidovi gramaditi unii peste altii si lucrand intr-o atmosfera puturoasa, vezi o magazie mare si frumoasa cu ferestrele largi si luminoase, in care stralucesc materii scumpe, bronzuri, cristaluri sapate, juvaeruri de aur, intr-un cuvant, tot felul de lucruri de lux. Aproape de aceasta intalnesti o crasma scarnava ce pare ca vroieste a fermeca trecatorii prin butelcile mari, pline de rachiu stricat, care stau insirate pe laitele de la fereastra; locas marsav ce-ti insufla dezgust si in care un jidov zdremturos speculeaza patimele rele. Vine pe urma o bacalie inghesuita de panere cu roscove, cu masline, cu piperi s. c. l., in mijlocul carora sade un grec uns de untdelemn, ce priveste cu placere la fumul ciubucului sau, ridicandu-se printre capatanile de zahar, printre papusile de smochine si printre maturile spanzurate de bolta dughenei. Dupa dansa se arata ochilor un sopron de cateva scanduri parlite, in care straluceste la para focului figura neagra a unui tigan fierar. Mii de scanteie zboara imprejurul lui, in vreme ce el bate necontenit cu ciocanul peste ilau si formeaza un tablou cat se poate de pitoresc. Mai departe se ridica o cafenea greceasca plina de fesuri mari, de fustanele, de figuri serioase cu barbi lungi, de capete cu cealmale, care stau imprastiate pe laitele de la pereti. Felegenele de cafea, ciubucele si narghilelele joaca roluri insemnate in acea sala si fumul de tutun domneste in toata nourimea sa. Iata acum o spiterie nemteasca lipita de o tutungerie armeneasca. Aceasta poarta o fizionomie cu adevarat originala si se poate numi magazia cea mai deschisa decat toate, fiindca peretele ei despre ulita lipseste mai intreg. Ea este impodobita in fata-i cu bucaluri mari pline de lulele, de imamele, de tutun; prin launtru este ticsita de dulapuri, in care sunt intinse fel de fel de chisele cusute cu fir, tot soiul de matanii de margean sau de chihlimbar si prin colturi stau gramezi de ciubuce de ciresi si de iasomie. Marfa orientala ce se vinde intr-insa, asezarea-i curioasa si mai ales figura caracteristica a armanului ce trage necontenit ciubuc pe pragul usii ii dau un aer strain din care un zugrav ar putea face un tablou foarte original.

Aici un cofetar italian se loveste de un crasmar jidov; mai colo un croitor francez se inghionteste cu un ciubotar neamt; mai departe o modista parisiana da bratul unui ceasornicar sviter. [...]

Tablele de deasupra magaziilor sunt toate alcatuite in limbi straine, si mai ales in limba franceza, prelucrata dupa o noua ortografie. Asa, citesti Pottier in loc de Bottier, Confisseur de Suise, Tailleur d'hommes de Pest, Jouaillier s. c. l. O singura tabla a cercat a se tinea de nationalitate si sarmana a fost pricina ca stapanul ei era sa se ruineze. Ea era scrisa in urmatorul chip:

Crasma pentru persoane

Necinstite

Nenimerita transpunere a silabei ne la inceputul cuvantului Cinstite a oprit multa vreme persoanele ce stiau carte de a intra intr-un loc defaimat prin insasi marca sa si crasmarul s-a vazut silit sa stearga el insusi acel blestemat ne, pentru ca sa nu se stearga el insusi de pe fata pamantului. El dar a prefacut tabla asa:

Crasma pentru persoane

Cinstite

si de atunci am aflat ca a facut stare.

Dar sa pasim inainte, lasand in stanga Podul-lung, care duce la Cerdacul lui Ferent. Acum trecem podul de piatra aruncat asupra Bahluiului, rau poznas ce se face ca curge la picioarele Iasilor, rau tainic pe care nu-l vezi, dar pe care il simti de departe! Un poet de balta (lighioaie noua si necunoscuta in istoria naturala) a cantat Bahluiul in urmatorul chip:

Bahluiul

    Meditare mlastinoasa
    Adeseori, departe de-a lumii triste valuri,
    Cu pasuri regulate eu masur al tau pod,
    Bahlui! locas de broaste! rau tainic, fara maluri,
    Ce dormi chiar ca un pasa pe patul tau de glod.
    Trecut-au, zic cu jale, a tale negre unde,
    Precum trece poetul cu inima-i de foc.
    Ba n-au trecut, stapane, atunci nasu-mi raspunde,
    Eu le simtesc prea bine, caci ma carnesc din loc!...
    Cand luna se iveste, cand soarele apune,
    A tale dulci concerturi imi place sa ascult;
    imi place s-aud glasul al broastelor nebune,
    Desi al lor prochimen ma asurzeste mult!
    O! dar, atunci in pieptu-mi simt inima ca salta
    Ca la un glas de frate iubit si asteptat,
    Caci gingasele broaste sunt dulci poeti de balta,
    Precum multi poeti gingasi sunt broaste de uscat.

Autorul acestei meditari a cantat glodul Bahluiului, si fiindca ne aflam inglodati intr-un suget atat de bogat, gasesc apropo ca sa pomenesc si eu ceva despre tina ce impodobeste mai totdeauna ulitele capitalei noastre. Ea merita a fi cunoscuta in lume, intocmai ca negurile Londrei, ca colbul Odesei, ca umezeala Parisului, ca vantul infocat al Neapolii (Sirocco) s. c. l. Adeseori Iasii are o privire venetiana prin ulitele lui prefacute in canaluri mlastinoase.

De unde tragem urmatoarea incheiere: ca ieseanul este o fiinta amfibie care traieste jumatate din viata lui pe uscat si care inoata in tina cealalta jumatate. Viata placuta si vrednica de dorit! Noi o recomandam tuturor iubitorilor de trai molatic.

Dar vad ca m-am adancit atat de mult in sugetul acesta, incat imi este cu neputinta de a ma urni din loc spre a pasi mai inainte.

Fugarul meu s-a inglodat pan-in genunchi si nu mai poate face nici un pas. Te rog dar, prietene, ca sa aibi rabdare vro cateva zile, pana ce se va mai usca putin orasul, si atunci voi urma cu multumire primblarea mea prin Iasi.

(Calendarul Foaiei satesti, 1845)

P. S. Iubite Kogalnicene. i Ani si ani au trecut de la 1845; multime de prefaceri s-au cercat in tarile noastre de atunci; eforiile s-au schimbat pe tot anul; un Minister de Lucrari Publice s-a infiintat, dar glodul Iasilor nu s-a mai uscat! Rabdare; in curand soarta induratoare ne va dezgloda si tara si capitala. Pan-atunci insa, vale!

(Dlui Mihail Kogalniceanu)




Iasii in 1844


Aceasta pagina a fost accesata de 4592 ori.
{literal} {/literal}