Alba de la munte

Alba de la munte

de Vasile Alecsandri


    Albo, Albo de la munte!
    Ce-ai pus fesciorul pe frunte
    Ca ti-au iesit vorbe multe."
    „Las' sa iasa ca nu-mi pasa,
    Inima-mi de dor e arsa,
    Ca badica-i dus de-acasa,
    Sa-mi coseasca fan cu roua,
    Frange-i-s-ar coasa-n doua,
    Sa vie la alta noua!
    Sa-mi coseasca fan, costrele,
    Faca-si coasa bucatele,
    Sa vie-n bratele mele!
    Sa-mi coseasca fan cu floare,
    Ca sa-mi fie de racoare
    La cap si la tatisoare.
    Zica lumea, ca-i dau pace,
    Eu m-oi purta si voi face
    Dupa cum lui badea-i place.
    Zica lumea ce va zice,
    Ea n-a putea sa ne strice,
    Dragostea sa ne-o ridice;
    Ca ma tine badea bine,
    Inima lui e la mine
    s-a mea o poarta cu sine.
    Inima lui imi graieste,
    s-a mea lui inca-i sopteste;
    Una de alta doreste,
    C-amandoua sunt legate
    Cu legaturi infocate
    s-una pentru alta bate.
    Acel lant ce le cuprinde
    intre ele cand se-ntinde
    Cu mare foc le aprinde,
    Iar cand s-adun amandoua,
    Atuncea parca le ploua
    O racoreala de roua.
    Asa le e juramantul,
    is legate cu cuvantul
    Sa le desparta pamantul!"




Alba de la munte


Aceasta pagina a fost accesata de 1484 ori.
{literal} {/literal}