Concina - Scena 02

Concina - Scena 02

de Vasile Alecsandri



Scena 2
Princesa, Doctorul


Princesa (cu bucurie): A! iata-l! ... multumita Domnului, nu s-a troienit.
Doctorul: Sarut minile, princesa. (Vine de saruta mina princesei) Brr! da frig ii!
Princesa: Vino azi, doctore; am crezut ca te-ai prefacut in sloi de gheata.
Doctorul (frecindu-si minile la foc): Brr! da ger ii! ... Cine? eu sa-nghet? ... ha, ha! ... doar nu-s un tinerel din ziua de azi.
Princesa: Nu, ce e drept...
Doctorul: Oamenii de pe vremea noastra...
Princesa: Sint deprinsi cu frigul, fiind agiunsi de mult in iarna vietii ... asta vrei sa zici?
Doctorul: Ba, ma iertati, princesa. Vroiam sa zic ca oamenii din vremea noastra pastreaza, chiar sub parul lor alb, focul tineretii in suflet ... (cu emfaz) ca niste vulcani cu zapada pe frunte, dar cu lava aprinsa in sin.
Princesa (rizind): Ha, ha, ha ... un vulcan care se-ncalzeste la foc!
Doctorul: Da, da; degeaba rideti ... Noi sintem nascuti intr-o epoha in care soarele era tinar, si prin urmare mai ferbinte; cind astazi, bietul soare au agiuns a patimi si el de cataroi, de podagra ... mai stiu eu? ... caci toata caldura lui si-o tine pentru dinsul ... De aceea generatia asta noua e chircita ca un fruct necopt.
Princesa: Mai bine-asa decit prea copt.
Doctorul (urmind): Singele ei e amestecat cu sampanie stricata, iar pulsul ei nu da mai mult de 30 de batai pe minut.
Princesa: L-ai pipait?
Doctorul: Pipait cu toata stiinta medicala cu care m-am ghiftuit in curs de 40 de ani, s-am descoperit triste simptome de slabiciune si de dezorganizare...
Princesa (sezind jos linga camin): Vad ca iar ai sa-ncepi a baga scalpelul in sarmana omenire ... Ce vrea sa zica de-ar fi cineva doctor hirurg! ... Pana ce n-a taia, n-a ciocirti, n-a hacui, nu se tine multamit ... Mai bine da pace omenirii si vino de-ti fa partida de concina.
Doctorul (asezindu-se oe celalt fotoliu): Multamit! ... da cum as putea fi multamit, cind vad trecind sub ochii mei trista panorama a unei generatii palide, zbircita, girbovita si imbatrinita fara vreme?
Princesa (amestecind cartile): Ia seama, doctore, ca patimesti de galbinare...
Doctorul: Eu? ... Ce vreti sa ziceti?...
Princesa: Societatea moderna ti se pare imbatrinita pentru c-o privesti poate cu ochi de 60 de ani.
Doctorul: Saizaci de ani fara cinci luni; dar anii nu-i opresc de-a vedea bine ... Cu dinsii, si fara agiutorul ochelarilor, nota bene, descoper pe toata ziua o multime de neghiobii, de desertaciuni, de nebunii, de mizerii.
Princesa: Si celelalte ... (Dindu-i sa taie cartile) Taie cartile.
Doctorul (taind): Pretutindene o ambitie nemarginita pentru scopuri de nimi ... pretutindene oameni pitici ce se cred uriesi, broaste ce se umfla in pele ca s-agiunga boi, viciuri care infloresc si dau roada la lumina soarelui, anarhie in idei, in obiceiuri, ba chiar si in limba.
Princesa (taind cartile): Ia seama sa nu te-nsali ca totdeauna. (Joaca)
Doctorul: Eu ... nu ma-nsal nicidecum ... Asculta pe toata ziua declamarile de principii, de libertate, de egalitate, de fraternitate etc. etc. etc. Ti se pare ca auzi la mosi strigatul precupetilor: incet, incet, nu ma gramaditi, ca v-oi da la toti, cind nimene nu-i gramadeste.
Princesa: Ha, ha, ha ... ma faci sa rid.
Doctorul: Se poate; dar stiti ce-nsamneaza cuvintul de libertate in ziua de azi? ... insamneaza libertatea de a sari cu amandoua picioarele peste regulele bunei-cuviinti si peste infrinarea legilor, libertatea de a lua zabala in dinti cu natingie si de-a lovi cu copita in tot ce este respectabil si respectat.
Princesa (cu intentie): Si libertatea de a critica timpul de fata in favorul celui trecut ... Vezi ca acea libertate au produs egalitatea tuturor dinaintea criticei ... Iata concina cea mica ... o ieu. (Joaca)
Doctorul: Concina? ... Egalitatea vreu sa zic? ... hmmm! o masina inventata pentru a nivela toata omenirea pe aceeasi masura, pentru a reduce deopotriva meritele cu nulitatile, naturile marete si generoase cu acele ticaloase, frumuseta cu slutania, curajul cu misalia, patriotismul cu sarlatanismul...
Princesa: Ciuda noastra, doctore, este ca acea masina nu poate sa faca deopotriva si batraneta cu tinereta. (Jucind) Iata concina cea mare ... Cine are s-o ia?
Doctorul: Eu ... (Aruncind o carte pe masa) Iaca ... sa-i fie de bine ... am lasat-o! Eu am sa cistig in asta-sara...
Princesa: Cum? ... vrei sa iei zace ochi de caro cu noua ochi de trefla? ... Frumos!
Doctorul: Pardon ... noua ochi era? ... nu l-am vazut bine.
Princesa (rizind): N-ai vazut bine? ... cu ochii d-tale cei de 60 de ani fara cinci luni, care patrund asa de adinc?
Doctorul: O gresala ... E liber de a gresi in ziua de astazi.
Princesa: Vezi doctore? ... daca poti gresi intr-un gioc simplu ca concina, dar apoi in giudecata ce faci asupra lumii, asupra progresului omenirii?
Doctorul: Progresul ... hmmm! alta masina!
Princesa: Iar?
Doctorul: Iar! ... Ce este progresul de astazi? O spoiala insalatoare ce-ti ia ochii; o civilizare pripita, fara radacini in tara; o momitarie generala de tot ce se petrece aiure ... Poporul nostru, care este blind, intalept, patriarhal; el, care poarta cu mindrie opinca strabuna, sumanul stramosesc, caciula romana, noi vrem sa-l incaltam cu botine strimte, sa-l imbracam cu frac care-l stringe-n coate, sa-i acoperim capul c-o palarie neagra ce-l face ridicul ... Din roman, vrem a-l schimba intr-un manechin cosmopolit, sub cuvint de progres.
Princesa (rizind): O! retrogradule!
Doctorul: Pe timpul nostru ei isi ziceau frati: - Buna ziua, frate Vasile. - Multamim dumitale, frate Grigori. Astazi ei se poreclesc cetateni! ... Pe timpul nostru ei isi doreau belsug si sanatate; astazi badea Vasile roaga pe badea Grigori sa primeasa asiguratiunea inaltei consideratiuni si stime, cu care are onoare a sa subsamna al sau devotat serv!...
Princesa: Ha, ha, ha!
Doctorul: Marturiseste, printesa, ca daca s-ar trezi parintii nostri, sarmanii! ar cadea iar in mormintele lor ... lesinati de ris.
Princesa: Cine stie?
Doctorul (apropiindu-se): Eu stiu ... Auzi progres? ... Anarhie! anarhie! Oricare perde-vara, cind nu mai stie ce sa faca, se proclama de la sine om de stat si pretinde a fi chemat sa regenereze lumea; oricare gura-casca, in loc sa-si caute de pacate, se preocupa numai daca orizonul politic este posomorit sau neposomorit; oricare gramatic se crede gramatic si vrea sa fie reformatorul limbei romanesti, si prin urmare il vezi facind proasca in aceasta comoara nationala, pastrata cu sfintenie de stramosii nostri. Unul ii adaoge o codita, un ciune, altul un tiune, altul un tione etc.; incit nu mai stie bietul neam romaneste ce este: natie, naciune, natiune ori natione? ... Ca mane a veni un al cincilea reformator, care i-a zice naciala, fiindca sint cuvintele cotleala, raceala, ameteala etc. Pana si amorului, printesa, i-au schimbat sexul si l-au botezat amoare! ... de cand amorurile din ziua de astazi sint hermafrodite. Pana si onorul, acestui sentiment nobil si barbatesc i-au schimbat intalesul, poreclindu-l onoare! ... Astfel incat ar crede cineva ca romanii sint lipsiti de onor si ca nu ambitioneaza decat a dobandi la onoare... De aceea vedem atati lingusitori ce se taraie branci, pentru ca sa agiunga la culmea onoarelor ... Acesta e progresul ... o ametala, o ratacire, o anarhie, un delir!
Princesa: Doctore, stii cu ce sameni de-o ora de cind te zbuciumi ca un oarecare fost orator la tribuna? ... Cu un arici de 60 de ani, ce s-ar rastogoli si si-ar infige ghimpii sai in toate incercarile timpului de fata.
Doctorul (protestind): Eu? ... va rog...
Princesa: Ba nu, ai vorbit destul; acum e rindul meu sa ma sui pe tribuna ... Esti un om invatat, si nu vroiesti a intalege ca omenire paseste, de voie, de nevoie, catra un tal cunoscut de Providenta numai. Esti inteligent si vorbesti ca un om cu mintea intunecata de nourii patimei. Timpul ce critici cu asprime are si el defectele sale, ca toate epocele trecute si viitoare; oamenii de astazi au si ei ridiculele si nebunii lor, precum le-am avut si noi pe-ale noastre, cand eram tineri; caci astfel va fi omenirea pana la sfarsitul lumii, un amestec de bine si de rau, de marire si de micsurare, de spirit si de prostie... Insa cauta sa fim drepti, desi poate nu ne plac toate cele ce vedem, cauta sa marturisim ca generatia asta noua este miscata de-un neastampar generos, necunoscut pe timpul nostru, ca ea este condusa de o putere nevazuta, care-si impinge de umeri catra un viitor maret, si ca aceasta putere este tocmai geniul propasirii, adica progresul! ... Dar, doctore; progresul ce dezvolta simturile de dreptate, de libertate, de egalitate, pe care le poreclesti d-ta de masini; progresul ce infloreste in inimi si produce ca rod acea nobila deminitate de om, prin care neamurile se fac puternice si respectate ... Romanii de astazi nu stiu poate sa-si aleaga bine cararea; poate ca, in loc s-apuce pe-un drum drept si batut, ei se abat pe de laturi si dau prin  haugase, nu zic ba ... insa sa li se ierte acea abatere, caci ei inca sint cam ... copii ... zburdalnici, ca tot ce este tanar si pornit de indemnul entuziasmului. Inima lor e mai mare decat giudecata; ea ii duce cateodata in rataciri, ii face sa cada in greseli periculoase... fie; dar ia sama, doctore, ca romanii nu dau indarat, ci, dimpotriva, ei merg tot inainte, urmand glasul celui tainic si ademenitor ce le zice: Inainte, copii, inainte! ... Viitorul este al vostru, inainte! ... Asa este? ... raspunde daca poti...
Doctorul: Hmmm, hmmmm! inainte ... inainte ... De aceea copiii nu mai respecta pe parinti, si chiar fetele fug din casa parintilor...
Princesa (in parte): Aice-l doare! (Tare) Nu fi aspru pentru bietii copii, draga doctore; caci oricat de mare fie prifacerea introdusa in legile oemnesti, ea nu va putea niciodata sa desfiinteze legile sfinte ale Naturei. Cit va fi pamintul locuit de oameni, tot va exista acea ferbinte legatura de inimi ce lipeste parintii de copii.
Doctorul (cu amarare): Parintii de copii, dar copiii de parinti, nu!
Princesa: Esti nedrept.
Doctorul: Nedrept? ... Ma numiti nedrept, cand cunoasteti purtarea Linei catra mine si nerecunostinta cu care au raspuns la dragostea mea?
Princesa: Lina n-au incetat niciodata de-a te iubi si respecta, ca e cel mai bun parinte.
Doctorul: Frumoasa iubire! ... curios respect! ... n-am ce zice ... Acea iubire s-acel respect n-au oprit-o de-a sa revolta in contra vrointei mele si de a parasi casa parinteasca, luandu-se ca o nebuna dupa un strain si lasandu-ma pe mine ... pe mine ... la batranete, singur, mahnit, fara mangaiere ... (Se induioseaza si plange)
Princesa (cu blandete): E o gresala mare din parte-i, o recunosc, iubitul meu amic; dar cand inima incepe a sa trezi si a bate in sanul unei fete; cand amorul ii ameteste mintea ... nimic nu-i in stare de a-i ridica de pe ochi acel val aurit, prin care ea zareste ademenirile raiului ... Gandeste ca Lina are 20 de ani, ca ea se gandeste acum in acea epoha critica a vietii, unde sufletul aspira a zbura in lumea visurilor farmacatoare ... Esti doctor, trebuie sa fii indulgent pentru slabiciunile naturii noastre; esti parinte, trebuie sa fii indurator pentru greselele copiilor ... N-am fost si noi odinioarain varsta Linei? ... N-am cazut si noi in pacat? ... Cine din noi poate giura c-au fost totdeauna sfant?
Doctorul: Tocmai sfant, nu zic; insa pe vremea noastra...
Princesa: Pe vremea noastra nu eram mai de treaba ... S-apoi, in sfarsit, tanarul cu care Lina s-au maritat intr-ascuns este un om onorabil si demn atat de iubirea ei, cat si de stima d-tale.
Doctorul (pornit): Asa este! insa cu drept ii ca noi parintii sa-ngrijim si sa crestem 20 de ani o copila ca pe-o floare gingasa; 20 de ani s-o consideram ca pe-o avere neatinsa, pentru ca deodata cel intai hot de tanar cu pletile-n vant si cu musteata rasucita sa vie sa ne-o fure de la san? Legile osandesc pe-un nenorocit care, impins de foame, fura o pane, si pe cei care rapesc fete mari ii lasa in pace! ... O! cu drept ii?
Princesa (zambind): Daca n-ar fi cu drept, n-ai fi d-ta parintele Linei.
Doctorul: Cum?
Princesa: Pentur ca sa ai aceatsa fericire, au trebuit mai intai sa te porti si d-ta ca un hot, pe cand erai tanar cu musteata rasucita, si sa rapesti pe mama Linei din sanul familiei sale ... Prin urmare: iarta, Doamne, greselile noastre, precum si noi iertam...
Doctorul: Nu-i totuna, printesa! ... Sotia mea si cu mine ne iubeam cand ne-am cununat, caci pe vremea noastra exista inca amoriul ... cand in ziua de astazi n-au mai ramas decat un soi de dihanie sentimentala, ce-i zic amoare.
Princesa: Amoare, amor, totuna e! Numele s-au stropsit, dar simtirea e tot aceeasi.
Doctorul: Ba, ma iertati...
Princesa: Ba, decat sa te iert eu, mai bine-i ierta pe Lina, care e disperata ca te-a mahnit, si i-ai intinde bratele, ca sa scapi de trista singuratate in care te gasesti ... Gandeste-te la dulcea fericire de-a te vedea iubit, dismierdat, alintat de-o copila ca Lina; ea sa te tie de vorba, ea sa-ti citeasca gazetele, ea sa-ti aduca dimineata cafeua cu lapte, ferbinte, zaharita, cu chifle proaspete cum iti place ... caci de cand lipseste ea din cas,a nu cred sa mai fi baut cafe buna...
Doctorul (cu jale): Nu ... nime nu stie s-o faca ca dansa.
Princesa: Vezi? ... si cand ii fi bolnav?...
Doctorul (cu grija): Bolnav?
Princesa: Dar ... desi esti doctor, poti insa fi bolnav, ca toata lumea ... Cine te-a cauta? cine te-a privighea toata noaptea? ... Stii ca noptile sint mai grele la boala .. Cine?
Doctorul (iute): Lina!...
Princesa: Iar Lina! ... s-apoi ... cine stie? ... poate ca Lina sa-ti faca multamirea de-a te ridica la rangul de tata bun ... inchipuieste-te incungiurat de vro giumatate de duzina de nepoti si nepotele, o claie de tirani dragalasi.
Doctorul (incantat): Dar ... o claie ... o duzina...
Princesa: Care sa-ti sara-n spinare, sa se agate pe genunchi, sa-ti traga pletele cele albe...
Doctorul (aproband): Hi, hi...
Princesa: Si sa-ti zica cu glasul lor de ingerasi: mosu ... papucu ...
Doctorul (transportat): Mosu, papucu ... Mosu, papucu! ... Ah! printesa,d e ce nu mi-au facut Lina aceasta multamire far-a fugi din casa parinteasca?
Princesa (razand): Auzi, nataraul!
Doctorul: De ce nu va samana Lina? ... De ce n-au fost ca d-voastra, un model de virtute, de spirit, de...
Princesa: Ca mine? ... Eu! ... doctore draga; nu ma ridica in nouri, caci ma tem sa nu cad prea de sus...
Doctorul: N-am grija despre asta ... Va cunosc eu...
Princesa: Nu?
Doctorul: Nu.
Princesa: Iti figurezi poate ca m-am nascut pe lume ca o statua ... de marmora.
Doctorul (cu convictie): De marmora alba si fara pata.
Princesa: Si fara sange, care sa fearba, si fara inima, care sa bata, si fara inchipuire, care sa se aprinda? ... O! doctor lipsit de stiinta! ... Ti-ar parea un fenomen ca sa fiu si eu ca toate celelalte fiinti si numai dac-ai discoperi vro pata in marmora alba a statuei, numai atunci ai fi dispus a ierta gresala Linei? ... Afla dar, ca si eu am sacusorul meu de pacate, un sacusor mic, dar rotund si plinut...

(Doctorul clatina din cap cu indoiala)

Princesa: Nu crezi, Toma necredinciosule! ... Sa deschid sacusorul?
Doctorul: Deschideti. (In parte) Sint curios sa vad cu ce soi de pacate se lauda printesa.
Princesa: Asculta dar... Am sa-ti fac o destainuire din cele mai delicate, pentru ca sa te conving ca nu se cuvine sa osandim tinerimea, cand nu mai putem face nebunii placute ca dansa ... Stii ca m-am maritat tanara; aveam numai 18 ani si eram destul de frumusica.
Doctorul: Frumusica? ... poetii de pe vremea noastra va numea Afrodita, in versurile lor.
Princesa: Eram de-abia sosita dintr-un pension de la Viena, unde fusesem crescuta, cand parintii mei ma cununara, in contra vointii mele, cu printul Mihail, un om mult mai in varsta decat mine, slab, bolnavicios, de un caracter aspru, temator ... intr-un cuvant, nesuferit; caci pe timpul nostru, doctore, pe acel timp atat de laudat de d-ta, copiii erau ades victimele despotismului parintesc; casatoriile se faceau nu in privirea fericirii copiilor, dar in privinta multamirii parintilor ... Petse opt luni, de o viata trsita si amara pentru mine, printul cazu la pat; doctorii, declarandu-l ca patimeste de piept, ii ordonara sa mearga intr-o clima mai dulce, in Italia sau in Scilia ... Ne duseram dar la Neapoli, unde printul muri dupa doua luni de suferinte ... Cunosti Neapoli, doctore?
Doctorul: Cum nu? ... Pe cand imi faceam studiile de medicina la Piza, ma duceam in toti anii de petreceam carnavalul acolo ... Ma inamorasem ca un lazaron de golful Neapolii si traiam mai mult pe mare, scaldandu-ma in razele soarelui, visand si cantand la lumina stelelor ... pe atunci aveam un glas de tenor, foarte placut ... Ah! printesa, ce ore de incantare am gustat in acele nopti senine si poetice, cand barca mea luneca pe marginea malurilor inflorite de la Castellmare! ... Imi aduc aminte mai cu sama de-o noapte, de-o serenada, de-o intamplare romantica, care-au lasat urme nesterse in inima mea ... inchipuiti-va ... dar pardon, v-am intrerupt ... Va rog sa urmati.
Princesa: Tocmai la Castellmare imi alesesem locuinta, dupa moartea barbatului meu, intr-o villa incungiurata de portocali si de lauri, ca un cuib intre flori si asazata chiarpe malul blau pe minunata panorama a Neapolii, pe insulele Ischia si Capri, ce par ca doua corabii fantastice, si pe acel poetic tablou al golfului Neapolii, a carui albastrime limpede oglindeaza limpedea albastrime a cerului Italiei. In timp de cinci luni petrecui intr-o contemplare neincetata; nopti intregi stam la fereastra salonului sau in gradina, sub inraurirea unui farmec rapitor care ma imbata! Parfumul florilor, adierea racoritoare a noptii, lumina dulce a stelelor, cantecele departate ale pascarilor neapolitani produceau o armonie, o atmosfera incantatoare, in care sufletul meu plutea cu o placere nemarginita ... Adeseori mintea-mi se exalta astfel de mult, ca uitam tot ce era pe lume si pare ca intram intr-o viata noua, necunoscuta, o viata cereasca! ... Ma simtam in acele minune cuprinsa ca de un delir, ca de-o nebunie, ce ma aducea in stare de a nu mai avea constiinta faptelor mele ... Ce sa-ti mai spun, amice? Aveam 19 ani! ... inima-mi era insatat de iubire ... (Sta putin pe ganduri)
Doctorul: Inima se desteapta! ... (In tot cursul scenei ce urmeaza, el da semne de o mare uimire)
Princesa: Intr-o noapte ma coborai in gradina si ma apropiai de malul marii ... Sufla despre Sicilia un vantisor cald si-ncarcat de parfumul florilor de portocali ... Stelele sclipeau in aer ca o ninsoare de diamanturi ... Inima mi-era plina de lacrimi ... mintea-mi tulburata mai mult decat totdeauna ... Cazui plangand pe iarba! ... Pentru ce plangeam insa? ... nu stiam! ... Deodata veni din departare un glas dulce si patrunzator ce canta o barcerola venetiana ... Acel glas parea ca raspunde la dorul tainic ce-mi framanta sufletul ... El se apropia incet, raspandind pe mare notele sale armonioase, si cu cat se inainta spre malul unde ma gasam, cu atat simtam ca ma atrage catra el! ... In sfarsit, o barca se opri langa mine, in barca era un tanar, necunoscut mie, care-mi zise: Marea-i lina, noaptea-i frumoasa; vin' de te primbla-n barca mea, signora...
Doctorul (tremurand): Si? ... si?...
Princesa(zambind): Si ... ma-i crede, doctore? ... m-am dus cu tanarul acel strain pe mare, uitand lumea, uitandu-ma chiar pe mine! ... si pan in zori de zi am fost leganata de valurile marii ca intr-un vis din cele mai fericite ... un vis de tinerete si de poezie, precum stiu a le face numai imaginatiile la 20 de ani! ... Ei! doctore, ce mai zici acum de statua de marmora alba ... fara pata?
Doctorul (sub impresia unui suvenir): Si de-atunci?...
Princesa: Si de-atunci n-am mai vazut niciodata pe frumosul meu cantaret ... A doua zi am plecat la Moldova.
Doctorul: O! Dumnezaule! ... Dumnezaule!
Princesa: Da ce ai? ... ce tulburare?
Doctorul: Barcarola ... barcarola ... V-o aduceti aminte?
Princesa: Vezi bine?...
Doctorul: Cantati-mi-o, va rog, cantati-o...
Princesa: Doresti s-o cunosti? ... fie!... asculta. (Se pune la piano, intorcand spatele spre doctor)

(Arie de barcarola)

Cine-n gondola, pe-o noapte lina,
Atunci cand luna iesind din valuri
Revarsa tainic a sa lumina
Peste paturi, peste canaluri,
Cine-a plutit
Si n-a iubit?

(Figura doctorului se lumineaza ca de razele unui suvenir departat si incantator)

Princesa:
Cine-n gondola culcat se duce,
Atunci cand sufla vantul de noapte
Si de la Lido tainic aduce
Suspine blande, duioase soapte...
Cine-a plutit
Si n-a iubit?

(Pe cand princesa canta a doua strofa, usa din stanga se deschide si Lina se arata; ea se retrage in fund fara a fi zarita de doctorul)





Concina - Scena 01
Concina - Scena 02
Concina - Scena 03


Aceasta pagina a fost accesata de 726 ori.
{literal} {/literal}