Soarele si luna

Soarele si luna

de Vasile Alecsandri


    Umbla, frate, mandrul soare,
    Umbla, frate, sa se-nsoare

        Noua ai
        Pe noua cai

    Care noaptea pasc in rai.
    Umbla cerul si pamantul
    Ca sageata si ca vantul,
    Dar toti caii-si obosea
    si potriva nu-si gasea
    Ca sora sa Ileana,
    Ileana Cosanzeana,
    Ce-i frumoasa ca o floare
    intr-o iarna fara soare.
    „Surioara Ileano,
    Ileano Cosanzeano!
    Haideti sa ne logodim,

    C-amandoi ne potrivim
    si la plete si la fete
    si la dable frumusete.
    Eu am plete stralucite,
    Tu ai plete aurite,
    Eu am fata arzatoare,
    Tu, fata mangaietoare."
    „Alei, frate luminate,
    Trupusor far' de pacate,
    Nu se afla-adevarat
    Frati sa se fi cununat.
    Cata-ti tu de cerul tau
    si eu de pamantul meu,
    C-asa vrut-a Dumnezeu."
    Soarele se-ntuneca,
    Sus, la Domnul se urca,

    Domnului se inchina
    si din gura cuvanta:
    "Doamne sfinte,
    si parinte!
    Mie timpul mi-a sosit,
    Timpul de casatorit,
    si potriva n-am gasit
    Ca sora-mea Ileana,
    Ileana Cosanzeana".
    Domnul sfant il asculta
    si de mana mi-l lua
    si prin iaduri mi-l purta,
    Doar ca l-ar inspaimanta,
    si prin rai inca-l purta,
    Doara ca l-ar incanta,
    Apoi Domnul-Dumnezeu

    Cuvanta cu graiul sau,
    Iar cand Domnul cuvanta,
    Lumile se destepta
    si cu drag il asculta.
    Cerurile stralucea,
    Norii din senin pierea:
    „Soare, soare luminate,
    Trupusor far' de pacate,
    Raiul tu l-ai petrecut
    si prin iad inca-ai trecut,
    Ce mai zice gandul tau?"
    „Zice ca sufletul meu,
    Aleg iadul chiar de viu
    Numai singur sa nu fiu,
    Ci sa fiu cu Ileana,
    Ileana Cosanzeana!"

    Soarele se cobora,
    La sora lui se oprea,
    Mandra nunta pregatea,
    Pe Ileana si-o gatea
    Cu peteala de mireasa,
    Cununa de-mparateasa,
    si rochita netesuta,
    Din pietre scumpe batuta.
    Apoi mandri, el si ea
    La biserica mergea.
    Dar cand nunta se facea,
    Vai de el, amar de ea!
    Candelele se stingea,
    Clopotele se dogea,
    Sfintii fata-si ascundea,
    Preoti in genunchi cadea.
    Iar mireasa, vai de ea!
    Frig de moarte-o cuprindea
    Caci o mana se-ntindea
    si pe sus o ridica
    si-n mare mi-o arunca!
    Valurile bulbucea,
    Iar ea-n valuri cum trecea
    Mreana de-aur se facea.
    Soarele se-nalta sus,
    Se lasa tot spre apus
    si-n mare se cufunda

    La sora-sa Ileana,
    Ileana Cosanzeana.
    Iara Dumnezeu cel sfant,
    Sfant in cer si pe pamant,
    Mana-n valuri ca baga
    Mreana-n mana-o apuca
    si-n ceruri o arunca
    si-n luna plina-o schimba,
    Apoi Domnul-Dumnezeu
    Cuvanta cu graiul sau;
    Iar cand Domnul cuvanta,
    Lumile se spaimanta,
    Marile se tupila,
    Muntii se cutremura,
    Cerul se intuneca:
    „Tu, Ileana Cosanzeana,
    Sufletel fara prihana,
    si tu, soare luminate,
    Trupusor far' de pacate!
    Cu ochii sa va zariti,
    Dar sa fiti tot despartiti.
    Zi si noapte plini de dor,
    Arsi de foc nestingator,
    Vesnic sa va alungati,
    Cerul sa cutreierati,
    Lumile sa luminati!" 




Soarele si luna


Aceasta pagina a fost accesata de 863 ori.
{literal} {/literal}