Soarele si luna
de Vasile Alecsandri
Umbla, frate, mandrul soare,
Umbla, frate, sa se-nsoare
Noua ai
Pe noua cai
Care noaptea pasc in rai.
Umbla cerul si pamantul
Ca sageata si ca vantul,
Dar toti caii-si obosea
si potriva nu-si gasea
Ca sora sa Ileana,
Ileana Cosanzeana,
Ce-i frumoasa ca o floare
intr-o iarna fara soare.
„Surioara Ileano,
Ileano Cosanzeano!
Haideti sa ne logodim,
C-amandoi ne potrivim
si la plete si la fete
si la dable frumusete.
Eu am plete stralucite,
Tu ai plete aurite,
Eu am fata arzatoare,
Tu, fata mangaietoare."
„Alei, frate luminate,
Trupusor far' de pacate,
Nu se afla-adevarat
Frati sa se fi cununat.
Cata-ti tu de cerul tau
si eu de pamantul meu,
C-asa vrut-a Dumnezeu."
Soarele se-ntuneca,
Sus, la Domnul se urca,
Domnului se inchina
si din gura cuvanta:
"Doamne sfinte,
si parinte!
Mie timpul mi-a sosit,
Timpul de casatorit,
si potriva n-am gasit
Ca sora-mea Ileana,
Ileana Cosanzeana".
Domnul sfant il asculta
si de mana mi-l lua
si prin iaduri mi-l purta,
Doar ca l-ar inspaimanta,
si prin rai inca-l purta,
Doara ca l-ar incanta,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvanta cu graiul sau,
Iar cand Domnul cuvanta,
Lumile se destepta
si cu drag il asculta.
Cerurile stralucea,
Norii din senin pierea:
„Soare, soare luminate,
Trupusor far' de pacate,
Raiul tu l-ai petrecut
si prin iad inca-ai trecut,
Ce mai zice gandul tau?"
„Zice ca sufletul meu,
Aleg iadul chiar de viu
Numai singur sa nu fiu,
Ci sa fiu cu Ileana,
Ileana Cosanzeana!"
Soarele se cobora,
La sora lui se oprea,
Mandra nunta pregatea,
Pe Ileana si-o gatea
Cu peteala de mireasa,
Cununa de-mparateasa,
si rochita netesuta,
Din pietre scumpe batuta.
Apoi mandri, el si ea
La biserica mergea.
Dar cand nunta se facea,
Vai de el, amar de ea!
Candelele se stingea,
Clopotele se dogea,
Sfintii fata-si ascundea,
Preoti in genunchi cadea.
Iar mireasa, vai de ea!
Frig de moarte-o cuprindea
Caci o mana se-ntindea
si pe sus o ridica
si-n mare mi-o arunca!
Valurile bulbucea,
Iar ea-n valuri cum trecea
Mreana de-aur se facea.
Soarele se-nalta sus,
Se lasa tot spre apus
si-n mare se cufunda
La sora-sa Ileana,
Ileana Cosanzeana.
Iara Dumnezeu cel sfant,
Sfant in cer si pe pamant,
Mana-n valuri ca baga
Mreana-n mana-o apuca
si-n ceruri o arunca
si-n luna plina-o schimba,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvanta cu graiul sau;
Iar cand Domnul cuvanta,
Lumile se spaimanta,
Marile se tupila,
Muntii se cutremura,
Cerul se intuneca:
„Tu, Ileana Cosanzeana,
Sufletel fara prihana,
si tu, soare luminate,
Trupusor far' de pacate!
Cu ochii sa va zariti,
Dar sa fiti tot despartiti.
Zi si noapte plini de dor,
Arsi de foc nestingator,
Vesnic sa va alungati,
Cerul sa cutreierati,
Lumile sa luminati!"
Soarele si luna
Aceasta pagina a fost accesata de 6825 ori.
