Radu Calomfirescu

Radu Calomfirescu

de Vasile Alecsandri

I

    in oras la Bucuresti,
    in curti nalte si domnesti
    Mandra masa e intinsa
    si de mari boieri cuprinsa.
    Dar in mijloc cine sede?
    Mircea-voda-n mijloc sede,
    si la dreapta lui se vede
    Doi Caplesti si trei Buzesti
    Zmeii tarii Romanesti,
    Purtatorii ostilor
    si fruntea boierilor.
    Ei toti beau, se veseleau
    si pe domn il fericeau,
    Dar cand fu despre betie,
    Despre dalba veselie,
    Iata, nene, ca sosea
    si la domn ingenunchea
    Radul din Calomfiresti,
    Zmeul tarii Romanesti,
    Cu sluga lui, cu Nedea,
    Ce de mic ii tot dadea
    Ajutor bun de putere
    si cuvant de mangaiere:
    „Domnule, maria-ta!
    Fie cum oi cuvanta:
    iti aduc tie-nchinare,
    Ca unui frate mai mare,
    si-ti doresc mereu sa fii
    Cu izbanzi si veselii.
    Dar stii, Doamne, ori nu stii
    Ca tatarii m-au lovit
    si tatarii mi-au robit

        Copilasii
        Dragalasii,
        Maiculita
        Dragulita.

    Rau ma doare inimioara
    De copii, de sotioara,
    Dar ma doare si mai tare
    De maicuta ce ma are,
    Ca-i crestina si batrana
    s-a sa-ajunga-a-fi cadana,
    De rasul capcanilor
    Prin casa paganilor.
    Rogu-te, maria-ta,
    De vroiesti a m-ajuta,
    Da-mi ajutor pe Buzesti
    si pe cei tustrei Caplesti,
    Purtatorii ostilor
    si fruntea boierilor!"
    Mircea-voda-l asculta
    si din gura cuvanta:
    „Alei! Radule misel!
    Mai asteapta tu nitel,
    Pana ce vom ospata,
    Pana ce ne vom culca,
    Pana ce ne vom scula,
    Sa vad ce vis om visa
    s-apoi ajutor ti-om da!"
    Radu buzele-si musca
    si la fata se schimba.
    „Sa traiesti, maria-ta!
    Iar daca te-oi astepta
    Pana ce ii ospata,
    si pana ce te-i culca,
    si pana ce te-i scula,
    Sa vezi ce vis ii visa,
    Tatarii s-or departa,
    Pagubas ei m-or lasa!"

II

    Radu iute-ncaleca,
    Dupa dusmani se lua
    Cu sluga lui, cu Nedea,
    Ce de mic ii tot dadea
    Ajutor bun de putere
    si cuvant de mangaiere.
    Gonea el, mereu gonea,
    Gonea, nu mai ostenea,
    Nebaut si nemancat,
    De dor mare framantat.
    Cand a fost a treia zi,
    Pe tatari el ii zari,
    Atunci Nedea ca grai:
    „Hei! stapane Radule,
    Asculta-mi povetele,
    C-acum e pe vitejie,
    Pe vinceala sau robie,
    Taie tu marginile,
    Eu sa tai mijloacele;
    Care-a scapa de la mine
    Sa nu scape de la tine!"
    in tatari ei se izbeau,
    Vartej de moarte faceau,
    si taiau, nene, taiau,
    Pe tatari ii risipeau,
    si pe cei robiti scoteau
    si pe-acasa-i trimiteau.
    Dar pe maica-sa batrana
    N-o gasea-n ceata pagana.
    Radu-n scari se ridica,
    Ca vulturul se uita
    Peste campii Lapusnii,
    Peste campi merei pustii,
    si cum sta si cum ochea
    Iata, nene, ca zarea
    Un cort mare si rotat,
    Cat un cort de imparat;
    si-n cort zarea pe-un marzac,
    Un marzac de la Bugeac
    Care-n bratele-i strangea
    O crestina ce plangea.
    Fulger Radu se facea,
    Ca un fulger se ducea
    si la cort se repezea,
    Pe marzac il reteza
    si in lance ca-l lua,
    Mort in camp il arunca,
    Apoi vesel purcedea
    Cu ma-sa si cu Nedea,
    Ce de mic ii tot dadea
    Ajutor bun de putere
    si cuvant de mangaiere!

III

    Iata la mijloc de cale,
    La fantana dintr-o vale,
    Iata buna-mpreunare
    Cu cinci voinicei calare,
    Cu Buzesti si cu Caplesti
    Zmeii tarii Romanesti!
    „Noroc bun, si cale buna!
    Ce vant dulce va aduna
    si cu mine sva-mpreuna?"
    „Noi in cale ti-am iesit
    C-avem dor de haratit.
     Si la harta vitejeasca
    si la joaca razboiasca."
    Ei la harta se luau,
    Pe juramant s-apucau,
    Stapanii sa harateasca
    si slugile sa-i priveasca!
    incepea dar de calare
    Harta cea din fuga mare,
    Palosele zanganind,
    Sulitele invartind,
    Buzduganele ciocnind
    si din gura chiuind.
    Cand deodata cei Buzesti
    si cu cei tustrei Caplesti
    Peste Radu navaleau,
    Cu cinci lanci il strapungeau,
    Apoi capul ii taiau,
    Pe-o tipsie il puneau
    si la domnul il duceau
    si cu toti asa graiau:
    „Alei! doamne, doamne Mirce!
    Alei! doamne mult voinice!
    Radu de-ar mai fi trait,
    Scaunul ti-ar fi rapit!
    Iata capu-i, da-l la corbi
    si copiii lui fa-i robi!"
    Bine vorba nu sfarseau,
    Iata, nene, ca veneau,
    Sluga veche, mos Nedea
    Cu maicuta Radului
    La scaunul Domnului,
    si-amandoi ingenunchea
    si, plangand, maica zicea.
    „Alei! doamne, doamne
    Mirce,
    Alei! doamne mult voinice!
    Fa-mi dreptate, fa-ti dreptate,
    Radu ca ti-a fost bun frate,
    Ca eu, doamne, din pacate,
    M-am iubit cu taica tau
    De-am facut pe Radul meu!"
    Domnul Mircea greu ofta,
    Pe batrana o scula,
    Mana dreapta-i saruta
    si pe loc dreptate-i da.
    El boierii aduna
    si de moarte-i judeca.
    Gadele ii apuca,
    Sus, la scara-i aducea,
    Un covor le asternea,
    in genunchi ii tot punea
    si maneca-si sufleca,
    si pala si-o ridica,
    si capetele zbura,
    Zburau pe scari de-a dura,
    Cand Buzesti peste Caplesti,
    Cand Caplesti peste Buzesti. 




Radu Calomfirescu


Aceasta pagina a fost accesata de 1709 ori.
{literal} {/literal}