Oprisanul

Oprisanul

de Vasile Alecsandri

I

    Colo-n tara munteneasca,
    tara dulce, romaneasca,
    Ca si cea moldoveneasca,
    in oras, la Bucuresti
    Sunt curti nalte si domnesti,
    Iar in curti o sala mare
    Unde sede la pranzare
    Mihnea-voda cel cruntat
    De boieri inconjurat.
    „Boieri mari, boieri de rand!
    (Zice domnul inchinand)
    Toti mancati, cu totii beti
    si cu bine petreceti;
    Numai unul pofta n-are
    De baut si de mancare,
    Cantar Slutul, armas mare!
    Ori bucatele nu-i plac,
    Ori de noi nu-i este drag!"
    Boierimea-ncet radea,
    Iar Cantarul raspundea:
    „Alei! doamne Mihnule,
    Mihnule netihnule![1]
    Alei! tu, stapanul meu,
    Lumina-te-ar Dumnezeu!
    Bucatele tale-mi plac
    si de oaspeti imi e drag,
    Dar unde s-au pomenit,
    S-au vazut si auzit
    Doua sabii intr-o teaca,
    Doi domni in tara saraca?
    Maria-ta-n Bucuresti,
    Oprisanu-n Stoienesti!
    Ce-am vazut la Oprisanul
    N-am vazut nici la sultanul,
    Ca el are-n camp, la soare,
    Mii si sute de mioare...
    Ies in vara fatatoare;
    Berbeci are sute-ntregi,
    Cu cozile pe telegi,
    si ciobani tot inarmati,
    Cu postavuri imbracati,
    De nu crezi ca sunt ciobani,
    Ci chiar neaosi capitani.
    Nu mi-e ciuda de asta
    Cat mi-e ciuda de alta:
    Oprisanul inca-si are
    Herghelii in numar mare,
    Doua, trei, cinci mii de iepe
    Tot alese si sirepe,
    Pintenoage la picioare
    Cu cergi albe pe spinare
    si cu doi manzi fiecare.
    Nu mi-e ciuda de asta
    Cat mi-e ciuda de alta:
    Oprisanul are-n sat
    Ogari, copoi de vanat,
    Cu zgarzi late, tintuite,
    Pe la margini poleite,
    si mai are grajduri mari,
    Cu cincizeci de armasari,
    Jumatate arapesti
    si ceilalti moldovenesti!
    Nu mi-e ciuda de asta
    Cat mi-e ciuda de alta:
    Scutarul lui Oprisan
    N-are fata de taran,
    Pe deasupra-i cu suman,
    Dar pe trup are catan
    si carligu-i de scutar
    Nu-i de-alun, nici de stejar,
    Ci de aur tot sapat
    Cu pietre scumpe lucrat,
    si-n varful carligului
    Sub mana scutarului
    Este-o piatra nestemata,
    Ce plateste lumea toata!"
    „De-i asa cum zici, Cantare,
    Lasa pranzul, sai calare
    si-ntr-o fuga sa te duci
    Pe-Oprisanul sa-l aduci
    Cu toate podoabele,
    Cu toate averile
    Sa-si dea socotelile!"
    Astfel domnul poruncea!
    Cantar vesel se ducea
    La cel sat, in Stoienesti,
    Unde sunt averi domnesti.
    El acolo cum venea
    Cu scutarul se-ntalnea
    si porunca-i arata
    si din gura cuvanta:
    „Mihnea-voda-n Bucuresti
    Face praznice domnesti;
    Toti boierii credinciosi
    si de pace bucurosi
    Langa domn s-au adunat
    si pahare-au inchinat,
    Numai unul n-a venit,
    Oprisanul cel vestit!
    De-i vrajmas si om de cearta,
    Mihnea-voda-acum il iarta
    si-l pofteste ca sa vie
    Ca un frate la domnie!"

II

    Oprisanul credincios
    si de suflet omenos
    Se pornea din Stoienesti
    s-ajungea la Bucuresti
    Noaptea pe la cantatori
    Pan-a nu rasari zori.
    Mihnea-voda adormit
    Dormea pe-un pat aurit
    in camara-ntunecata
    Tot cu saluri imbracata.
    Dar deodata se trezea
    si la slugi asa graia:
    „Slugi, aprozi, copii de casa!
    Voi dormiti si nu va pasa
    Soarele c-a rasarit
    si pe mine m-a trezit,
    Dar voi oare nu ganditi
    Cand in somn va leneviti
    Ca am tara de domnit
    Judecati de savarsit
    si boieri de boierit?"
    Toti aprozii se trezeau
    si lui voda raspundeau:
    „Ramai, doamne, linistit!
    Soarele n-a rasarit,
    Dar in locu-i a sosit
    Oprisan din Stoienesti
    Cu averi imparatesti.
    El in curte a intrat,
    De zabrea a aninat
    Un carlig de imparat,
    Cu pietre scumpe lucrat,
    Ce luceste ca un soare
    intr-o zi de sarbatoare.
    Mihnea-voda se scula,
    Fata alba isi spala,
    Barba neagra-si pieptana,
    La icoane se-nchina,
    Apoi el se inarma
    si pe Oprisan chema:
    „Oprisan din Stoienesti!
    Cu dreptul sa ne graiesti
    Ce-ai facut de-ai adunat
    Averi mari de imparat,
    incat nu numai averi,
    Dar ai si scutari boieri?"
    „Dumnezeu mi-a ajutat
    si eu mi le-am adunat
    Din darul sfintiei-sale,
    Din mila mariei-tale!"
    „Nu-l crede, maria-ta!
    (Cantarul atunci striga).
    El mie s-a laudat
    Ca avere-a adunat
    Numai din puterea lui,
    Nu din mila domnului.
    Dar n-am ciuda de asta
    Cat am ciuda de alta:
    Oprisanul mi-a spus mie
    Ca asteapta ca sa-i vie
    Firman de la-mparatie
    Sa te scoata din domnie!"
    Mihnea-voda se-ncrunta
    si din gura cuvanta:
    „Pan-a veni firmanul
    Piara-ntai Oprisanul!
    Jos la poarta sa-l duceti
    si capul sa i-l taieti!"
    De vrajmas ce mult era,
    Armasul se bucura.
    Ca o fiara se-arunca,
    Pe-Oprisanu-l apuca
    si pe scari il imbrancea
    si la moarte mi-l ducea!
    Cand la poarta, frate, iata
    Un radvan ca se arata,
    Tras de sase telegari,
    Negri, ageri armasari
    Cu cozi lungi si coame mari.
    Iar inuntru o batrana
    Cu-o icoana sfanta-n mana
    si cu haine mohorate
    si cu pletele albite.
    Pe-Oprisan cat ea-l vedea,
    Sus, la domnul se ducea,
    si-n genunchi trupu-si frangea
    si graind amar plangea:
    „Alei! doamne, fatul meu!
    Nu te ierte Dumnezeu
    Sa omori pe Oprisanul
    Ca-i peri pana la anul!
    stii tu, Mihneo, ori nu stii
    Ca-n ziua Santei Marii
    Era, doamne, ca sa-ti vie
    Firman de la-mparatie
    Sa te scoata din domnie?
    s-aveai parte de firman
    Far' de bietul Oprisan
    Care-n cale i-a iesit
    si-ndarat l-a napoit
    Daruind chiar pe vizir
    Cu-armasari de la Misir,
    si cu pungi de bani o mie
    Sa te lase pe domnie!"
    Oprisanca nu sfarsea,
    Mihnea-n curtea lui iesea
    Poruncind la toti sa saie
    Pe-Oprisan ca sa nu-l taie.
    Dar Cantar, armasul mare,
    isi facuse razbunare;
    si capul nevinovat
    Zacea-n tarna aruncat
    Langa trupul rasturnat!
    Vai de omul cu pacat!
    De pacat e alungat
    si nu poate-a fi scapat!
    Vanzatorul de armas
    Fiara cruda, om pizmas,
    Fost-a gol legat la soare,
    si de maini si de picioare,
    Gol legat de cozi de iepe,
    De patru iepe sirepe,
    Care, cand se opintira,
    in patru parti se izbira
    si-n patru il despartira! 




Oprisanul


Aceasta pagina a fost accesata de 1740 ori.
{literal} {/literal}