Mogos vornicul

Mogos vornicul

de Vasile Alecsandri


    in oras, la Bucuresti,
    Tot sa stai si sa privesti
    Pe cei sapte voinicei,
    Mandri puisori de zmei,
    sapte frati ca sapte brazi,
    Toti de-ai lui Mogos cumnati.
    Ei in capul podului,
    in fruntea norodului,
    Asteptau pe sora lor
    si pe mandru-i sotior,
    Mogos, vornicul bogat,
    Ce glumeste ne-ncetat.
    Ei la umbra se culcau,
    Beau voios si ospatau,
    Cu ploscuta inchina
    De cinci vedre s-o oca,
    Vadra tarigradului,
    Masura-mparatului.
    Iar fratele cel mai mare
    (Ca-i mai mare, minte n-are)
    Pe drum ochii-si alerga
    si cu glas dogit striga:
    „Zariti voi ce zaresc eu?
    Iata vine ca un zmeu,
    Vine Mogos vornicul,
    Calare pe galbenul."
    Fratii toti mi se sculau,
    Peste campuri se uitau,
    si vedeau, mari, vedeau
    Cum venea Mogos, venea:
    „Buna ziua, sapte frati,
    sapte frati ca sapte brazi!"
    „Bun sosit, frate cumnate,
    Ai venit pe neasteptate.
    Dar unde ti-e sotioara?
    Ce ne-ai facut surioara?
    Ori poate c-ai si uitat
    Catre noi ca te-ai legat
    Cand pe Stanca ne-ai luat,
    S-o aduci la fratiori.
    Pe iarna de noua ori,
    Ca-s mai multe sarbatori:
    Pe vara de patru ori,
    Ca-s mai multe lucratori?"
    „Ba, mai frati, eu n-am uitat
    Catre voi ca m-am legat,
    si cu Stanca am plecat
    S-o aduc la desfatat,
    Dar in drumul parasit
    Turci, tatari ne-au intalnit
    si pe Stanca mi-au rapit."
    „Pe Stancuta ne-au rapit
    si tu, Mogos, ai fugit?
    Cu cei furi nu te-ai luptat,
    Dupa ei nu te-ai luat,
    Noua ani sa-i tot alungi
    si cu moartea sa-i ajungi?
    Mori dar, caine blestemat!
    Ca tie nu ti-a fost dat
    Ca sa fii vrednic cumnat
    Cu-ai Stancutei sapte frati,
    sapte frati ca sapte brazi!"
    si cu totii crunt turbau
    Palosele ridicau.
    Iar fratele cel mai mare
    (Ca-i mai mare, minte n-are)
    Palosul mi-l invartea,
    in Mogos il azvarlea,
    Dar nici ca mi-l nimerea.
    Palosu-n vant vajaia,
    De-un zid mare se lovea
    si-ndarat se intorcea,
    Langa Mogos de cadea
    si-n pamant se ingropa
    si pana in manunchi intra.
    Iar fratele cel mai mic
    (Ca-i mai mic, e mai voinic)
    Palosul mi-l invartea,
    in Mogos il azvarlea,
    si prin inima-l junghea!
    Cand deodata ce vedea,
    Ce vedea si nu credea?
    O teleaga zugravita,
    Pe dinuntru poleita
    Cu doisprezece telegari,
    Telegari cu coame mari,
    si-n teleaga sora lor
    inflorind ca un bujor!
    „Buna ziua, fratii mei.
    sapte puisori de zmei!
    Dar unde vi-i cumnatul?
    Ce mi-ati facut barbatul?"
    „L-am trimis in iad de-a drept
    Cu sapte palose-n piept,
    Ca nu-i vrednic sa traiasca
    si cu noi sa se rudeasca
    Cine-n oarda paganeasca
    Nu stie sa vitejeasca
    si nevasta sa-si pazeasca!"
    „Vai de mine! ce-ati facut?
    Vai de voi! n-ati priceput
    Cum ca Mogos a glumit
    Cand de mine v-a grait?"
    Bine vorba nu sfarsea,
    Lacrimi din ochi ii iesea,
    Langa Mogos ea cadea,
    Cu bratele-l cuprindea,
    il bocea, il dezmierda,
    Apoi sufletul si-l da
    in capatul podului,
    in ochii norodului!




Mogos vornicul


Aceasta pagina a fost accesata de 1378 ori.
{literal} {/literal}