Mihu copilul

Mihu copilul

de Vasile Alecsandri

I

    La dealul Barbat,
    Pe drumul sapat,
    Merge haulind,
    Merge chiuind
    Mihu copilas,
    Mandru Paunas,
    Paunas de frunte,
    Copilas de munte.
    Merge el cantand,
    Din cobuz sunand,
    Codrii dezmierdand
    Din cobuz de os
    Ce suna frumos.
    Merge cel voinic
    Pe-un murgusor mic
    Prin mezul noptii,
    Prin codrul Hertii.
    Mult e frunza deasa,
    Noaptea-ntunecoasa,
    si calea pietroasa!
    Dar cand se urca
    si murgul calca
    Piatra scapara,
    Noaptea lumina,
    Noaptea ca ziua.
    Merge, mari, merge,
    s-urma li se sterge
    Printre frunzi cazute
    Pe carari pierdute.
    Merge tot mereu
    Voinicelul meu,
    Din frunze pocnind,
    Codrii vechi trezind
    si mereu graind:
    „Hai, murgule, hai,
    Pe coasta de plai,
    Ce lasi tu drumul
    s-apuci colnicul?
    Ori zaua te-apasa,
    Ori saua te-ndeasa,
    Ori fraul cu fluturi,
    Ori scumpele rafturi,
    Ori armele mele
    Ce lucesc ca stele,
    De duci asa greu
    Trupusorul meu?"
    „Zaua nu ma-ndeasa,
    saua nu m-apasa,
    Fraul nu ma strange,
    Chinga nu ma frange,
    Dar ce ma apasa
    si-n drum nu ma lasa,
    Ca s-atin pe-aici
    Patruzeci si cinci,
    Cincizeci fara cinci
    De haiduci levinti
    Dusi de la parinti
    De cand erau mici
    La codru-n potici.
    s-acum se gasesc
    De benchetuiesc
    La valea adanca,
    La muchie de stanca,
    La des paltinis,
    Marunt alunis;
    La masa de piatra,
    in patru crapata,
    Cu sarma legata,
    Cu slove sapata,
    Cu slove de carte
    Cu aur suflate.
    Iar la masa, sade
    armonioasa.
    Gata sa te prade
    Ianus Ungurean,
    Vechiul hotoman,
    Cu barba zburlita,
    De rele-nvechita,
    Pana-n brau lungita,
    Cu brau-nvelita.
    El are, mai frate,
    Sabii lungi si late,
    Durda ghintuita,
    Inima-otelita.
    si mai are inca
    Pe-mprejur de stanca
    Voinicei levinti
    Cu armele-n dinti.
    Feciori buni de mana,
    Caliti, tari de vana.
    Flacai grosi in ceafa,
    Voinici far' de leafa!
    Cu chivere nalte,
    Cu cozile late
    Lasate pe spate.
    Ei te-or auzi
    si s-or repezi,
    si amar de tine
    si amar de mine!"
    „Hai, murgule, hai
    Pe coasta de plai,
    Lasa colnicul
    s-apuca drumul
    Ca esti cu Mihul!
    Lasa-n urma-ti teama,
    Ca te iau pe seama
    Istor brate groase,
    Groase si vanoase,
    Istuia piept lat,
    Lat s-infasurat,
    Istui palosel
    Cu buza de-otel.
    Unguru-i falos,
    Nu-i primejdios,
    Gura lui e mare,
    Dar nu musca tare.
    Cati sunt ei? cincizeci?
    sasezeci, optzeci,
    O suta s-o mie?
    Iasa-n cale-mi, vie
    Daca vor sa stie
    Cine e Mihul,
    Mihu Copilul!"
    Murgul ca gandul
    Lasa colnicul
    S-apuca drumul.
    „Hai, murgule, hai,
    Pe coasta de plai
    La poiana grasa,
    Dumbrava frumoasa
    Cu iarba-nverzita,
    Cu flori inflorita!"

II

    Iata-n codru, iata,
    Ca Ianus deodata,
    Cum benchetuieste
    si se veseleste,
    Sta, incremeneste,
    Pe ganduri porneste
    Ca din cand in cand
    Aude sunand,
    Codrii razbatand
    Un mandru cantic,
    Cantec de voinic
    s-un glas de cobuz
    Dulce la auz,
    De cobuz de os
    Ce suna duios.
    si iata, si iata
    Ca Ianus deodata
    Tresare si sare
    si zice-n glas mare:
    „Voi, vitejilor,
    Haraminilor!
    Ian stati s-ascultati
    s-armele-apucati,
    Ca eu cam auz
    Un glas de cobuz
    Printre frunzi sunand,
    Codrii dezmierdand.
    Deci voi va grabiti,
    Curand va porniti
    Sa-i iesiti in cale
    Pe deal si pe vale,
    La pod, la hartop,
    La lunca de plop,
    La potica stramta,
    La cararea franta,
    La fantana lina
    Cu apa putina.
    De-a fi vrun viteaz
    Cu flori pe obraz,
    Sa nu mi-l stricati,
    Ci sa mi-l legati.
    Iar vreun fermecat,
    De muieri stricat,
    O palma sa-i dati
    Drumul sa-i lasati!"
    Ungurii pornesc
    si calea-i opresc.
    Iar cat ii zareste
    Mihu le graieste:
    „Voi, voinicilor,
    Haraminilor,
    Cine v-a manat
    Capul v-a mancat!"
    si nici ca sfarseste,
    La harta porneste
    si se invarteste,
    Toti ii risipeste.
    Apoi iar purcede
    Prin cel codru verde.
    Murgul se urca,
    si cand el calca,
    Piatra scapara,
    Noaptea lumina,
    Noaptea ca ziua.
    Ianus cum il vede,
    Din loc se repede:
    „Voi, vitejilor,
    Haraminilor!
    Dati cu lancile,
    Dati cu flintele."
    „Lasati flintele,
    Lasati lancile,
    Voi, voinicilor,
    Haraminilor!
    Ca eu Mihu sant,
    si vreau sa va cant
    Un mandru cantěc,
    Cantec de voinic
    Cum n-ati auzit
    Cat veac ati trait."

III

    Iata, mari, iata
    Ca Mihu deodata
    incepe pe loc
    A zice cu foc,
    incepe usor
    A zice cu dor
    Un cantec duios
    Atat de frumos,
    Muntii ca rasun,
    soimii se adun,
    Codrii se trezesc,
    Frunzele soptesc,
    Stelele clipesc
    si-n cale s-opresc!
    Iar ungurii mult
    Cu drag il ascult,
    si Ianus indata,
    Ca nealtadata,
    Glasu-si imblanzeste
    Mihului graieste,
    La masa-l pofteste.
    „Vin' tu, Mihule,
    Vin', voinicule,
    Sa benchetuim
    si sa veselim,
    S-apoi amandoi
    Ne-om lupta noi doi".
    Ei cu toti s-adun,
    La masa se pun
    si benchetuiesc
    si se veselesc,
    Plostile ciocnesc,
    Vesel chiuiesc.
    Dar cand au sfarsit
    De benchetuit,
    Masa de-ospatat,
    Vinul de gustat,
    Ianus ungurean,
    Mihul moldovean
    Deoparte se duc
    La lupta s-apuc!
    Crunta-i lupta lor,
    Ca e pe omor.
    Cine c-a pica
    Nu s-a mai scula!
    Iar ungurii toti,
    Lui Ianus nepoti,
    Stau de mi-i privesc
    Cum mi se-nvartesc,
    Cum mi se smucesc,
    Cum mi se trantesc
    Ca doi zmei, ca lei,
    Ca lei paralei.
    Iata, mari, iata
    Ca Mihu deodata
    in loc se opreste,
    Pe Ianus suceste,
    Sus il opinteste,
    Jos inca-l izbeste
    si-n genunchi il pune
    si capu-i rapune.
    Iar ungurii toti,
    Lui Ianus nepoti,
    Stau incremeniti
    De moarte-ngroziti.
    Mihu mi-i trezeste
    s-astfel le graieste:
    „Voi, copiilor,
    Haraminilor!
    Care s-a afla
    De va ridica
    Buzduganul meu
    Cat este de greu,
    Durdulita mea
    Cat este de grea
    si zalele mele
    Cat imi sunt de grele,
    Acela sa vie
    Cu mine-n fratie
    Ca sa vitejeasca,
    Numele sa-i creasca!"
    Ungurii se-ntrec
    La pamant se plec
    si-n zadar se-ncerc!
    Nici unul nu poate
    Sa ridice-n spate
    Armele culcate
    Cu-aur imbracate,
    Cu fier ferecate.
    „Voi, miseilor,
    Haraminilor!
    Codrul mi-l lasati,
    Jugul apucati
    Ca nu sunteti voi,
    Nu sunteti ca noi
    Oameni de mandrie,
    Buni de vitejie,
    Ci oameni de gloata,

    Buni de sapa lata."
    si cum zice-ndata
    Mihul cel voinic
    Cu degetul mic
    Armele-si ridica,
    Pleaca pe potica
    Cu murgul voios
    Prin codrul frunzos.
    si-n urma-i vuieste,
    Codrul clocoteste
    De un mandru cantic,
    Cantec de voinic,
    De-un glas de cobuz
    Dulce la auz,
    De cobuz de os
    Ce suna frumos!





Mihu copilul


Aceasta pagina a fost accesata de 1969 ori.
{literal} {/literal}