Mandra din Muncel
de Vasile Alecsandri
Colo jos, pe langa Tisa,
Merge mandra cam descinsa
Prin ierbuta pana-n brau,
si tine murgul de frau,
Murg voinic si pintenog
Care paste busuioc.
Ea se primbla-n poienita
si tot zice din gurita:
„Busuiocul l-as privi,
Ma tem ca m-oi zabovi,
Dar l-oi smulge si m-oi duce
Pana dincolo de cruce,
La marginea codrului,
La stapanul murgului,
Tot pe culmea din Muncel,
La haiducul voinicel.
Cine-a vrea ca sa ma ieie
Mearga-acasa sa ma ceie,
Mearga-acasa la parinti
Cu inima lui in dinti;
Iar pe cand el ma va cere,
Tu, murgutule,-n putere,
Du-ma iute ca un zmeu,
Du-ma la stapanul tau".
Mandra calu-ncaleca,
Spre Muncel vesel pleca,
Noapte-n drum o apuca.
Ea mergea, calea-si pierdea
si-ntr-un rau adanc cadea,
Vai de mandra! vai de ea!
Sufletu-i zburand zicea:
„Sarmanul copilul meu!
Cum ramane singurel,
Fara pic de mangaiere,
Fara mama cu durere!"
Mandra din Muncel
Aceasta pagina a fost accesata de 2584 ori.
