Mandra din Muncel

Mandra din Muncel

de Vasile Alecsandri


    Colo jos, pe langa Tisa,
    Merge mandra cam descinsa
    Prin ierbuta pana-n brau,
    si tine murgul de frau,
    Murg voinic si pintenog
    Care paste busuioc.
    Ea se primbla-n poienita
    si tot zice din gurita:
    „Busuiocul l-as privi,
    Ma tem ca m-oi zabovi,
    Dar l-oi smulge si m-oi duce
    Pana dincolo de cruce,
    La marginea codrului,
    La stapanul murgului,
    Tot pe culmea din Muncel,
    La haiducul voinicel.
    Cine-a vrea ca sa ma ieie
    Mearga-acasa sa ma ceie,
    Mearga-acasa la parinti
    Cu inima lui in dinti;
    Iar pe cand el ma va cere,
    Tu, murgutule,-n putere,
    Du-ma iute ca un zmeu,
    Du-ma la stapanul tau".
    Mandra calu-ncaleca,
    Spre Muncel vesel pleca,
    Noapte-n drum o apuca.
    Ea mergea, calea-si pierdea
    si-ntr-un rau adanc cadea,
    Vai de mandra! vai de ea!
    Sufletu-i zburand zicea:
    „Sarmanul copilul meu!
    Cum ramane singurel,
    Fara pic de mangaiere,
    Fara mama cu durere!" 




Mandra din Muncel


Aceasta pagina a fost accesata de 1557 ori.
{literal} {/literal}