Inelul si naframa

Inelul si naframa

de Vasile Alecsandri

I

    Fost-au, fost un craisor
    Tinerel, mandru fecior
    Cum e bradul codrilor
    Sus, pe varful muntilor.
    De sotie si-a luat
    O copila din cel sat,
    Copilita romancuta,
    Toti vecinilor draguta:
    Cu chip dulce luminos,
    Cu trup gingas mladios
    Cum e floarea campului
    in lumina soarelui.
    Iata lui ca i-a sosit
    Carte mare de pornit
    La tabara de iesit.
    El in suflet s-a mahnit
    si din gura a grait:
    „Draga mea, sufletul meu,
    tine tu inelul meu,
    Pune-l in degetul tau.
    Cand inelu-a rugini
    Sa stii, draga, c-oi muri!
    „De ma lasi plangand acasa,
    Na-ti naframa de matasa
    Pe margini cu aur trasa.
    Aurul cand s-a topi,
    Sa stii, frate, c-oi muri!"

II


    El pe cal a-ncalecat
    si pe drum a apucat.
    Mers-a el pan' la un loc
    s-a aprins un mare foc
    in mijlocul codrului,
    La fantana corbului.
    Mana-n san el si-o baga,
    La naframa se uita...
    Inima-i se despica!
    „Dragii mei, ostasii mei,
    Puisori viteji de zmei!

    Stati pe loc de ospatati
    si la umbra va culcati.
    Eu sunt gata de plecat,
    Acasa ca mi-am uitat
    Palosul cel rotilat
    Pe-o masa verde-aruncat".
    indarat el a pornit,
    C-un voinic s-a intalnit,
    C-un voinic cu calul mic:
    „Noroc bun, tanar voinic!
    Ce veste, de unde vii?"
    „Daca vrei, Doamne, s-o stii,
    De altul poate-ar fi bine,
    Dar e rau s-amar de tine!
    Tatal tau ca s-a sculat,
    tara-ntreaga ne-a calcat
    Pan' ce mandra ti-a aflat
    si pe dans-a aruncat
    intr-un tau adanc si lat!"
    „Na, voinice, calul meu
    Sa mi-l duci la tatal meu.
    De-a-ntreba unde sunt eu,
    Tu sa-i spui ca eu m-am dus
    Pe malul apei, in sus
    si ca-n apa m-am zvarlit
    La copila ce-am iubit."

III

    Tatal sau tar-a sculat,
    Tau-ntreg de l-a secat
    si copiii si-a aflat
    Amandoi imbratisati,
    Pe nisip galben culcati,
    Amandoi senini la fata
    De pareau ca sunt in viata.
    Atunci craiul s-a cait,
    in matase i-a-nvelit
    si-n biserica i-a dus
    si-n doua racle i-a pus,
    Racle mandre-mparatesti
    Purtand semne latinesti.
    si pe dansul l-a zidit
    in altar, la rasarit,
    Pe ea-n tinda l-asfintit!
    Iar din el, frate,-a iesit
    Un brad verde, catinat,
    Pe biserica plecat.
    si din ea o viisoara
    inflorita, mladioara
    Ce din zori si pana-n seara
    Pe biserica s-a-ntins
    si cu bradul s-au cuprins!
    . . .

    Tuna, Doamne, si trasneste,
    Tuna-n cine desparteste
    Dulcea dragoste-nfocata
    De-un fecior si de o fata. 




Inelul si naframa


Aceasta pagina a fost accesata de 2353 ori.
{literal} {/literal}