Doncila

Doncila

de Vasile Alecsandri


    Sub cel par mare din sat
    Zace Donciul pe un pat;
    Noua ani si jumatate
    De cand zace el pe spate!
    Pentru dansul nu e vara,
    Nu e dulce primavara,
    Ci numai viata amara!
    Pe de-o parte carnea-i cade,
    Pe de alta vermii-l roade,
    El se roaga tot mereu
    Sa-l sloboada Dumnezeu.
    Toata lumea l-a lasat,
    Lumea toata l-a uitat,
    Numai sora-sa Ancuta,
    Anicuta romancuta,
    Luceafarul satului,
    Salba imparatului,
    Nici pe Donciu l-a lasat,
    Nici pe Donciu l-a uitat,
    Noua ani ea l-a catat,
    Noua ani si jumatate
    L-a catat tot ca pe-un frate.
    Zi si noapte l-a vegheat,
    Perne albe i-a mutat
    Cand la cap, cand la picioare,
    Cand la umbra, cand la soare!
    intr-o zi el o vedea
    Ca de plans se ascundea
    si cu jale-asa-i zicea:
    „Ce-i, Ancuto, draga mea?
    Ochisorii tai frumosi
    Sunt ca doi luceferi rosi:
    Poate ca ti-a venit greu
    De cand tu ma cati mereu?"
    „Ba, fereasca Dumnezeu!
    Nu-i asta, dragutul meu.
    Dar un plans m-a apucat
    Ca pe fetele din sat
    Grea urgie a picat!
    Ca stii, frate, un marzac
    A sosit de la Bugeac
    si prin tara face jac.
    Langa sat el s-a oprit
    Sub un cort mare paslit,
    si-orice vrea tatarul cere
    Tot in sila si-n putere.
    De tot omul de pe-aici
    Zece galbeni venetici,
    si de fiecare casa
    Cate-un miel si-o junca grasa,
    Iar pe noaptea fiecare
    Cere cate-o fata mare!
    „Hei, Ancuto, draga mea,
    Faca Dumnezeu ce-a vrea!
    Tu sa n-ai nici o pasare.
    Fierbe lapte-ntr-o caldare
    De-mi gateste-o scaldatoare
    si ma freaca-ntr-un noroc
    Cu floare de busuioc,
    Doar mi-ar potoli cel foc,
    Apoi ada-mi haine dalbe,
    Cusute cu firuri albe;
    Ada-mi si armele mele
    Ce lucesc ca niste stele.
    Apoi cheama din campie
    Calul meu de voinicie
    Care plange cand ma vede,
    si de-i zic ca mor, nu crede!"
    El in lapte se scalda,
    Cu busuioc se freca,
    Haine dalbe imbraca,
    Calul si-l incaleca,
    si cat se vedea calare,
    Striga tot in gura mare:
    „Ramai, soro, sanatoasa
    Ca o viorea frumoasa
    intr-un paharel pe masa!
    si tu, soime, ce nechezi
    si de boala mea nu crezi,
    Sa te vad cum te repezi,
    Cand in mine ma gandesc
    Sa rapun cap tataresc!"
    soimul vesel necheza,
    Zborul iute-si repezea,
    Iepureste, ogareste,
    Pasareste, fulgereste,
    si-ntr-o clipa ajungea
    La cortul lui Cram Hogea.
    „Bun sosit, ghiaur Doncila!
    De-mi aduci vreo copila,
    Ada-mi tu pe sora-ta,
    Ca nu doresc pe alta."
    „iti aduc alta mireasa,
    Mai frumoasa, mai aleasa,
    Care, cand te-a saruta,
    Halal de viata ta!"
    „Cine-i, bre Doncila, cine?
    Unde, unde-i s-o vad bine!"
    Iat-o ici in brau la mine!
    Ian vezi cat e de frumoasa,
    De subtire, de lucioasa,
    Ce glasut zanganitor
    Scoate cand o prinde dor,
    Dar mananca om de viu
    si taie cap de deliu."
    „Ah! amar, amar Doncila!
    N-am cerut asa copila.
    Du-te cu dansa-napoi,
    Ca eu plec azi de la voi."
    „Ba nu! vreau sa te cunun,
    C-am jurat sa fiu azi nun."
    Pala-n aer fulgera
    Capul marzacesc zbura!
    Apoi Donciul se-ntorcea,
    Anicutei de zicea:
    „Bietul om! noroc nu are;
    I-am dus lui o fata mare,
    si numai dintr-un sarut,
    Capul lui si l-a pierdut!" 




Doncila


Aceasta pagina a fost accesata de 1640 ori.
{literal} {/literal}