Dolca

Dolca

de Vasile Alecsandri


    Pe campul Tinechiei,
    Pe zarile campiei,
    Rasarit-au florile
    Odata cu zorile?
    N-au rasarit florile,
    s-a dus Costea oile
    De-a asezat stanele
    Pe toate movilele.
    Azi e luni si maini e marti,
    Pleaca Costea la Galati.

        Sa ia sare
        La mioare,
        si bolovani
        La carlani,
        si tarate,
        La oite,
        si glugi mari
        La cei zarari,
        si opinci
        La cei voinici.

    Iara Costea cum mergea
    Cu Fulga se intalnea.
    Fulga cel cu barba neagra
    si cu mintea neintreaga,
    Necajit si obosit,
    De trei zile flamanzit:
    „Alei! Fulgo, dragul meu,
    Sa faci cum ti-oi zice eu:
    Mergi la stana mea cu bine
    Sa-ti iei un dar de la mine,
    Trei mioare de frigare
    s-inca una de caldare
    Ca sa-ti fie de pranzare."
    Fulga cel cu barba neagra,
    Dar cu mintea neintreaga,
    Sus la stana se ducea
    s-oile cat le vedea,
    Carduri, carduri le rupea,
    Cu botaul le mana
    in codru la Pandina.

    Iar Costea cand se-ntorcea
    Mare paguba-si vedea
    Ca lui, mari, nu-i venea
    Nici laptele la mulsoare,
    Nici casul la-nchegatoare,
    Nici urda la-nvelitoare!
    Costea mult nu se-ngaima,
    El dulaii toti chema,
    Un cas dulce dezvelea,
    Optezeci de felii taia,
    Patruzeci la pui de caini,
    Patruzeci la caini batrani.
    Toti in graba le manca
    Dar seama nici ca si-o da.
    Cand, la urma tuturor,
    lan ca venea-ncetisor,
    Schiopatand, schelalaind,
    Laturile cam tinand,
    Dolca, haita cea batrana
    Ce stia randul la stana.
    Ea venea, nu prea venea,
    „Dolca fa, Costea-i zicea,
    Unde mi-e averea mea?"
    Dolca-ncet schelalaia,
    La pamant se intindea.
    „Dolca fa, tu esti batrana,
    Tu stii randul de la stana.
    Eu pe tine te-am grijit,
    Tot cu lapte te-am hranit.
    Dolca fa, cum de-ai lasat,
    Furii stana de-au pradat?"
    Gemea Dolca, se culca,
    Laba rupta-si arata:
    „Dolca mea, Dolcuta fa!
    Furii laba ti-au ranit
    Cand la dansii ai sarit?
    Daca-mi esti tu priceputa
    si nu te-arati prefacuta,
    inainte sa apuci
    si la furi drept sa ma duci
    Pe urmele oilor
    Prin pajistea florilor."
    Dolca vesel se scula,
    Campul de-a lung apuca,
    Botul prin iarba varand,
    Urmele tot mirosind.
    Urma-i ici, urma-i colea,
    Dolca nici c-o prapadea.
    Ziua-ntreaga ea mergea
    si-ndeseara ajungea
    in codru la Pandina
    Ce de foc se lumina.
    Cand in codru se-ndesea,
    Bietul Costea ce zarea?
    Fulga masa ca-si gatea,
    Miei de piele ca-i jupea.
    Care prin frigari frigea,
    Care prin caldari fierbea!
    „Masa buna, veselie!"
    Striga Costea cu manie.

    si Dolca se repezea.
    La Fulga mereu batea,
    Iar Fulga cum o zarea
    Crunt de spaima tresarea.
    „Alei, Fulgo, barba neagra,
    Dar cu mintea neintreaga,
    Cand la drum te-am intalnit
    Eu, mari, ti-am daruit
    Trei mioare de frigare
    s-inca una de caldare
    Ca sa-ti fie de pranzare,
    si tu,-n loc de multumita,

    Ca o fiara flamanzita,
    Toata stana mi-ai rapit
    si pe Dolca mi-ai ranit!
    Stai, mai Fulgo, barba neagra,
    Sa te fac cu mintea-ntreaga."
    si cum sta si-l judeca,
    Inima i-o despica,
    si Dolcai o arunca,
    Iara Dolca n-o manca,
    Inima de vanzator
    E venin otravitor! 




Dolca


Aceasta pagina a fost accesata de 1814 ori.
{literal} {/literal}