Bogdan

Bogdan

de Vasile Alecsandri

I

    Lapusneanul cel cumplit
    Sta pe scaun poleit.
    Curtea-i plina de boieri,
    Vornici, hatmani, vistieri
    Ce se-nchina Domnului
    si se tem de ura lui
    Ca ura lapusnaneasca
    E peire boiereasca.
    Iata, mari, ca deodata
    Un luceafar se arata
    Cu chip vesel si domnesc
    si cu mersul voinicesc!
    Cine-i mandrul tinerel,
    Care-i tras printr-un inel?
    E Bogdanul cel glumet
    si la lupta indraznet,
    si de carte carturar
    si de arc bun sagetar.
    El in sala-nainteaza
    si la Domnu-ngenuncheaza,
    Apoi zice: „Ma rog tie,
    Taica, Doamne din domnie,
    Voie da-mi sa iau sotie
    Ursita ce-mi place mie.
    Ea nu-i fata de-mparat
    si-i chiar de litean bogat
    si de lege lepadat,
    Da-i fecioara ca o stea,
    Mandra ca o pasarea,
    Dulce ca o floricea,
    si sufletul meu o vrea!"
    Lapusneanul se-mblanzeste
    si din gura-asa graieste:
    „Dragul tatei, mergi cu bine,
    Voie tu ai de la mine!"
    Astfel zice si-l saruta
    Ca pe-o floare-n san crescuta,
    si pocloanele-i gateste
    si pe cale mi-l porneste
    Cu o suta de nuntasi,
    Toti alesi din tabarasi.

II


    Nuntasii incalecau,
    Cu Bogdan vesel plecau,
    Ei plecau pe la San-Petru.
    s-ajungea pe la San-Metru
    La liteanul cel bogat
    si de lege lepadat.
    Iar liteanul de-i vedea
    Poarta curtii inchidea
    si-n lantuguri o lega
    si din gura-asa striga:
    „Care este mirele,
    Mirele, ginerele,
    Sara el zidurile,
    Sa deschida portile!"
    Cat Bogdan il auzea,
    De sarg mi se repezea,
    Calul isi infierbanta
    s-un rapez voinic ii da.
    Calul randunel zbura
    si in curte ca era!
    Iar in curte cum sarea,
    Bogdan timpul nu pierdea,
    Poarta curtii deschidea
    si nuntasii toti intra.
    Liteanul ca se mira
    si mustata-si rasucea
    si din gura iar zicea:
    „Care este mirele,
    Mirele, ginerele,
    Sara el teancurile
    Sa-si ia postavurile!"
    Cat Bogdan il auzea,
    Calul iar isi repezea,
    Peste teancuri el zbura,
    Apoi le desfasura,
    si le da pe la nuntasi
    Care-n lupte sunt fruntasi,
    Cum era si nuntasul
    Asa-i da si postavul.
    De era el naltisor,
    ii da postav rosior,
    Sa fie stralucitor.
    De era el medior,
    ii da postav galbior,
    Ca sa-l prinda binisor.
    De era el mititel,
    ii da postav albastrel,
    Ca sa se mandreasca-n el!

III

    Liteanul se bucura,
    El in casa ca intra,
    Lui Bogdan ca arata
    Trei copile tot de-un stat,
    Tot de-un chip asemanat.
    Albe gingase tustrele
    Ca trei flori de viorele.
    Domnul tanar le privea,
    Cu ochi dulci care sticlea,
    Iar liteanul mi-i zicea:
    „Care este mirele,
    Mirele, ginerele
    Cunoasca-si el mireasa,
    Cununa-se cu dansa!"
    Bogdan mintea nu-si pierdea,
    Inel din deget scotea,
    Pe covor il arunca
    si din gura cuvanta:
    „Care-mi este mireasa,
    Sa ma iubesc cu dansa,
    Culeaga-mi ea inelul,
    Inelul cu degetul,
    Caci am sabia-nsetata
    Ce doreste cap de fata".
    Din trei doua nici misca,
    Iar mireasa se pleca,
    Pe covor ingenunchea,
    Ca o floare se-ndoia,
    si inelul culegea
    si-n degetel si-l punea.
    Ochii mirelui sticlea,
    Inima-i se-nveselea.
    El mireasa-si ridica,
    Pe ochi dulce-o saruta
    si pe brate mi-o purta
    si-n radvan ca o punea
    si spre tara purcedea.
    Dupa ei inca venea
    Car mare cu drustele,
    Gradina cu florile
    si o suta de nuntasi,
    Toti alesi din tabarasi.
    Ei plecau pe la San-Metru
    s-ajungeau pe la San-Petru
    si pe loc cat ajungeau,
    Mandra nunta ca faceau,
    Vestele de se duceau
    La vecini si-n departari,
    Peste noua tari si mari! 




Bogdan


Aceasta pagina a fost accesata de 1894 ori.
{literal} {/literal}