Badiul

Badiul

de Vasile Alecsandri


    Pe luciul Dunarii,
    La scursurile garlei,
    La cotitura marii,
    Ian ca se zarea plutind,
    Cu lopetile vaslind,
    Cu panzele falfaind,
    Un caic mare, bogat,
    Cu postav ros imbracat,
    Pe-n afara zugravit
    si pe margini poleit.
    Da-n caic cine era?
    Era capitan-Pasa,
    Bas-agaua turcilor,
    Macelarul francilor,[2]
    Cu cincizeci de braileni,[3]
    si cincizeci de bosnieni,
    Braileni din Braila,
    Bosnieni din Bosnia.
    Ei, mari, cu toti veneau
    si pe mal se coborau
    in cel sat mare, serbesc,
    Jumatate romanesc,
    La casele Badiului,
    Badiului bulgarului,
    Fratiorul Marcului.
    „Dalbo, dalba, jupaneasa!
    Cu ochi mari de puica-aleasa;
    De ti-e Badiul tau acasa,
    Zi-i degraba ca sa iasa,
    Iar de-i dus in deal la vie,
    Mergi de-i zi sa nu mai vie,
    Ca s-a trecut de glumie!"
    „Nu-i la vie, si-i in casa
    Cu palosul gol pe masa.
    Badiului voinic nu-i pasa
    Nici de cursa dusmaneasca,
    Nici de oaste-mparateasca!"
    Badiule, te tine bine,
    Ca urdia-ntreaga vine!
    Turcii vin gramada, claie,
    Capul tau sa mi ti-l taie
    si sa-l duca pe tipsie
    De pesches la-mparatie.[4]
    Iata lupta se-nclesta:
    Badiul singur se lupta,
    Chiar in sange se scalda
    si din loc el nu se da.
    Dar cand trupul oboseste,
    Cand puterea se sfarseste,
    Inima la ce-ti slujeste!
    Badiul meu slabea, cadea,
    Turcii ramasi mi-l prindeau
    si-l ferecau peste tot,
    si-l legau strans cot la cot
    Jos la stalpul hornului,
    La dogoarea focului,
    Cu franghie de matase,
    Vitele-mpletite-n sase...
    Taiau carnea pan' la oase![5]
    Badiul greu se rasucea
    si din gura-ncet zicea:
    „Baduleasa mea frumoasa!
    De mi-ai fost tu credincioasa,
    Mergi degraba la camara,
    De ia galbeni din comoara.
    Umple-ti poala plina, rasa
    S-o revarsa-aici prin casa,
    Doar or vrea ca sa ma lasa!"
    La bani turcii navaleau,
    si pe jos se tavaleau,
    Dar pe Badiul nu-l slabeau!
    Badiul inca mai zicea:
    „Baduleasa mea frumoasa!
    Cu ochi mari de puica-aleasa,
    Mergi degraba in cea casa;
    Pune fata la ghileala,
    Buze moi la rumeneala
    si sprancene la cerneala;[6]
    Apoi vina-aice-n casa,
    Doar or vrea ca sa ma lasa!"
    Mandra cat se arata,
    Bas-agaua se-mbata,
    Dar de Badiul ce zacea,
    Mila nici ca-i se facea!
    Badiul inca-ncet zicea:
    „Baduleasa mea frumoasa!
    De-mi esti soata credincioasa,
    Fa la apa ca purcezi,
    si-n fuga sa te repezi
    Pe la gura pivnitei,
    Tot de-a lungul ulitei,
    La casele Marcului,
    Fratiorul Badiului,
    si da lui pe loc de stire
    Ca ma aflu la pieire."
    Baduleasa purcedea,
    Dar la apa nu mergea,
    Ci-ntr-o fuga ajungea
    La casele Marcului,
    Marcului bulgarului,
    Fratiorul Badiului:
    „Alei! cumnatica mea!
    Rasarit-ai ca o stea,
    Ce vant dulce te-a batut,
    La noi de te-ai abatut?"
    „Am venit sa-ti dau de stire
    Ca mi-e Badiul la pieire,
    Pe mana bosnenilor
    si a brailenilor!"
    Baduleasa nu sfarsea, —
    Marcul se si repezea,
    Buzduganul invartind
    si din gura chiuind:
    „Mai bosneni, mai braileni,
    Misei dusmani si vicleni!
    V-aruncati suta pe-un om
    Ca si cioarele pe-un pom.
    Ce vi-i robul vinovat,
    Astfel de l-ati ferecat?
    De va-i robul de iertat,
    De vandut sau de schimbat.
    Mie mi-e de cumparat."
    „Nu ne-i robul de vandut
    Ci ne-i robul de pierdut."
    „Alei! frate Badiule,
    Cum te calca babele!"
    Cat zicea, se repezea,
    Stalpul hornului smuncea,
    Pe Badiu ca-l slobozea
    si din gura-i poruncea:
    „Bate tu marginile,
    Ca eu bat mijloacele,
    Care-a scapa de la mine,
    Sa nu scape de la tine!"
    Amandoi turbat racneau,
    Varteji de moarte faceau,
    Pintre turci se invarteau,
    Turcii sarea si fugea
    Dar pacatu-i ajungea!
    Care scapa de stalpan,
    Nu scapa de buzdugan!...
    Noaptea neagra cand cadea,
    Clai de turci in foc ardea,
    si lumina se-ntindea
    Pe luciul Dunarii,
    Pe valurile marii.
    Iar nevasta Badiului,
    Cumnatica Marcului,
    La cel foc grozav cata
    si cu jale cuvanta:
    „Alei! frate Badiule!
    Cumnatele Marcule!
    Auziti voi parele
    Cum mananca oasele?
    Auziti voi mamele
    Cum isi plang pacatele?..." 




Badiul


Aceasta pagina a fost accesata de 1585 ori.
{literal} {/literal}