Prosper Merimee

Prosper Merimee

de Vasile Alecsandri

Pentru cine apreciaza frumusetile literaturii franceze, pentru cine intelege calitatile stilului si finetea spiritului, moartea celebrului autor Prosper Mérimée e considerata ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importanta pentru domeniul literelor. Iara cine a cunoscut personal pe acest barbat eminent prin stiintele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar si pe unul din cei mai adevarati reprezentanti ai spiritului de conversat ie franceza.

Bagajul sau literar nu este voluminos; insa are mare pret in ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlèvement de la redoute, le vase ètrusque, les chroniques de Charles IX etc. si mai multe studii asupra literaturilor slave si spaniole. El a fost cel intâi care a facut cunoscut in Francia pe celebrul Puskin, traducând diverse opere de ale acestui poet rus si a scris un sir de epistole foarte interesante asupra Spaniei, unde ii placea ades sa calatoreasca.

Tot ce a iesit de sub pana lui este cizelat cu maiestrie, ca obiectele artistice ale lui Benvenuto Cellini; insa cine poate spune talentul sau de narator? cine poate descrie finetea observarilor spirituoase, care straluceau cu atâta profuzie si atâta farmec in conversatia lui! Eu am avut norocirea de a-l cunoaste in calatoria din Spania, la anul 1853, si a-l intâlni in mai multe rânduri, atât in Paris, cât si la Cannes, unde-si petrecea lunile de iarna; si dar gasesc de o placuta datorie a spune compatriotilor mei ca Prosper Mérimée a fost unul din acele personaje eminente din Francia care s-a interesat mult la soarta României.

— România — zicea el - este acum ca o fetita de 12 ani, neformata inca; frumusetea ei nu s-a dezvoltat, si nimeni nu o baga in seama. Lasa ca sa mai creasca, sa ajunga la epoca tineretii, unde formele copilei se desemna gratios, unde calitatile ei fizice si intelectuale se afirma, unde frumusetea ia un caracter de splendoare regala, si ochii lumii se vor indrepta cu admirare spre dânsa. Tot ce doresc pentru România este ca sa aiba nu 12, dar 20 de ani!
II

Dupa intoarcerea mea de la Maroc, intrând in Spania pe la Cadix si vizitând Sevilia, Cordova si Grenada, m-am dus de am petrecut o luna de zile la Madrid in compania amicului meu, marchizul de Bedmar. inceputul iernii ma prinsese in acest oras si ma ingrijeam in privinta dificultatilor ducerii mele la Paris; caci pe la 1853 calatoriile in Spania se faceau cu diligente trase de câte 10 si 12 catâri, prin locuri lipsite de orice confort. Mergând deci ca sa ma sui in deligenta, am fost prezentat lui Mérimée, chiar in momentul când conductorul ne chema pe nume, pentru ca sa luam locurile in cupeu. Norocul facuse ca sa am de tovaras pe autorul Colombei, care se intorcea in Francia.

in noaptea aceea n-am preschimbat mai nici o vorba impreuna, caci eram despartiti prin o matahala groasa ce purta favoriti englezi, favoriti stacosii, care se ridicau intre noi ca doi tufari ruginiti de bruma. a doua zi dimineata, plecându-ne pe dupa acei tufari, am cercat a ne vedea la fata si am legat cunostinta.

— Cum ai petrecut noaptea ? intreba Mérimée.

— Rau si cald din cauza vecinatatii, am raspuns aratând pe englez, care dormea horaind.

— Noroc ca avem o asemenea soba in cupeu, caci afara frigul e aspru.

— asa este, insa gasesc ca soba tine prea mult loc in apartamentul nostru.

— Ce vrei? Englitera a fost totdeauna o putere navalitoare; dar acest trist adevar nu ne poate opri de a dejuna. Luat-ai ceva provizii de drum?

— Bedmar mi-a purtat de grija; am cu mine un paté rece si vin de Xeres.

— Bedmar isi cunoaste tara si nevoile calatorului in tara lui.

— Cum? Spania?...

— Spania suna din ghitara, Spania dantuieste bolero si caciucia, Spania face pronunciamenturi, dar nu stie a se hrani. in tot voiajul nostru, pâna la frontiera Franciei, nu o sa gasim decât oua clocite si pui ofticosi prajiti cu untdelemn de lampa.

— Untdelemn de lampa! Pentru ce nu untdelemn proaspat ?

— Pentru ca asa e gustul spaniol. inchipuieste-ti ca un amic al meu, consulul de la alicante, neputând a se deprinde cu gustul national, a scris la Marsilia de i-au trimis doua balerci de untdelemn de Provence, foarte limpede si bun; fiind insa ca avea o prea mare câtime, el a incunostiintat amicilor sai spanioli din oras ca voia sa se desfaca de una din balerci. amatorii alergara indata din toate partile, dar se intoarsera si mai iute indarat fara a cumpara untdelemnul, pentru ca-l gustasera si-l gasira fara arom... adica fara iz de lampa... amicul meu se consulta cu colegul sau, consulul englez, si dupa sfatuirea acestuia el desfunda una din balerci si o expuse la soare in timp de doua saptamâni; apoi invita din nou pe amatorii indigeni ca sa guste marfa. Perfect! strigara ei cu entuziasm, si umflara balerca pe sus... adevarul este ca untdelemnul nu mai era bun nici chiar pentru lampi, dar capatase izul local... astfel este patria lui Cid Campeador in privirea gastronomica! insa ca o multumitoare compensare o sa auzim tot drumul nostru sunetul castanietelor... iti plac castanietele?

— imi plac, când ele sunt miscate de o frumoasa fiica a Grenadei.

— Mie-mi produc o impresie curioasa...

— Care impresie?

— Mi se pare ca aud maselele spaniolilor clantanind de foame. incepui a râde cu hohot si trezii pe englezul de alaturea.

Matahala privi in dreapta si in stânga cu buimaceala unui om ametit de somn si, vazându-ne ocupati cu dejunul, dete semnele cele mai ingrozitoare de foame. indata el scoase de sub picioare o torba plina de carnuri fripte si se puse a le introduce in gura lui, cu o metoda masinala, inlesnind aceasta operatie gastronomica prin ajutorul unei mari butelci de Madera.

Mérimée il admira câteva minute; apoi ma intreba daca am fost la Grenada si daca am vazut familiile de gitanos (tigani) pe dealul din fata cu alhambra?

— I-am vizitat in vizuniile lor sapate in stânci si am observat o mare asemanare intre dânsii si tiganii din România.

— si cu acei din Rusia, adauga Mérimée. Poetul rus Puskin i-a descris prea bine intr-un mic poem foarte original, pe care l-am tradus in limba franceza. am admirat mai cu deosebire in el un cântec tiganesc plin de o energie salbatica.

— Vi-l aduceti aminte?

— Dar; eroina poemului zice: arde-ma pe carbuni; eu voi muri fara a spune numele iubitului meu! etc.

— Cum? observai intrerumpându-l; aceste versuri au fost compuse de Puskin?

— Negresit!

— Va inselati, domnule Mérimée; acesta e un cântec poporal de la noi. lata versurile:

    arde-ma, frige-ma,
    Pe-un carbune pune-ma!
    De ma-i pune pe-un carbune
    Ibovnicul nu ti-oi spune,
    De ma-i bate cu o varguta
    Peste ochi si peste tâta,
    Tot m-oi duce la portita
    Sa dau altuia gurita.
    De ma-i bate cu gardul
    Tot m-oi iubi cu altul.
    Via-n vara infloreste,
    Iar in toamna cum rodeste
    Vine-un graur de-o ciupeste.
    Eu de ieri am inflorit,
    Sânu-mi inca n-a rodit
    si el arde-n foc cumplit!

Mérimée asculta traducerea franceza acestei hore, apoi zise zâmbind:

— Diable de Pouchkine! L-am admirat 15 ani cu un giuvaier strain la gât.

astfel conversatia noastra se prelungi pâna la Paris sub nasul englezului cu favoritii morcovii. Poezia poporala a românilor il interesa foarte mult, caci el insusi in tinerete compusese o colectie de cântece croate si montenegriene pe care le publicase sub titlul de Guzla, si gasea ca in adevar poezia noastra cuprinde frumuseti de un ordin superior.

— Gratie românilor, observa el ades râzând, nu mai cred in simplicitatea proverbiala a taranilor de la Dunare.
III

in iarna trecuta, pe la februarie, gasindu-ma la Cannes, m-am dus intr-o zi frumoasa cu soare sa vizitez gradina numita Jardin des Hespérides. acea gradina, plantata cu portocali pe malul Mediteranei, merita deplin numele ei; caci prezenta un aspect feeric prin sutele sale de copaci acoperiti cu poame aurite. Lumina soarelui poleia verdeata frunzelor si raspândea pe frunte o culoare vesela care-ti fura ochii. Parfumul ce umplea aerul cald era imbatator, si vuietul lin al marii avea un ce armonios, care incânta auzul si indemna sufletul la o dulce reverie. in departare se intindea albastrul valurilor pâna sub insula Santa Margarita si se zareau câteva barci, lunecând cu o miscare nesimtita. Eram in cele mai bune conditii de trai placut: soare luminos, natura inflorita, cer senin, mare admirabila, si ma preumblam cu o vie multumire prin aleile parfumate ale gradinii. Deodata zarii pe o banca un om palid, trist, suferitor, care se rasufla greu si privea cu jale splendorile naturii; era Prosper Mérimée!

Ma apropiai de dânsul; el ma cunoscu si-mi zise cu o zâmbire amara:

— Ce zici de mine, amicul meu? Nu ti se pare ca reprezint dragonul spaimântator care in vechime pazea gradina Hesperidelor? Priveste in ce stare m-a adus boala de inima ce ma ucide de când nu ne-am vazut! am sa mor in curând in floarea... batrânetii!

— Nu crede aceasta, domnule Mérimée, caci clima de la Cannes face minuni cu bolnavii.

— asa spun doctorii, insa astept minunea de mai multi ani si nu o vad venind.

Mérimée petrecea toate iernile la Cannes, intovarasit de doua surori engleze, care se devotasera lui cu o abnegare admirabila si se ingrijeau de el ca de un copil. Ele stiau sa aline suferintele lui si sa-i sustie moralul când boala il obosea de tot. adeseori am facut partide de vhist cu acele misses si cu iubitul lor bolnav in serile lunii lui februarie, si m-am incredintat ca suferintele nu stinsesera cât de putin briliantul spiritului sau.

intr-o zi Mérimée imi arata o sabie de Damas cu litere arabe incrustate pe lama.

— stii sa citesti arapeste? ma intreba el.

— Ba nu.

— Pune-ti in gând ca nu am gasit inca pe nimeni care sa-mi explice aceasta inscriptie, si insa am multi amici care se bucura de renumele de orientalisti si tin cursuri de limbi orientale la Sorbona. Patesc si eu cu sabia mea cum a patit-o sora regelui Ludovic-Filip cu o materie de rochie ce avea de jur imprejurul poalelor un sir de cuvinte turcesti cusute cu aur. acea printesa se adresa la dl C., profesor de limba sanscrita, ca sa aiba traducerea exacta a broderiei, si el ii raspunse ca broderia continea un verset din Coran: „La allah illa allah, u Mhamed rasul allah!“ adica: „Dumnezeu este mare si Mohamed e profetul sau!“ Doi ani in urma un alt profesor orientalist prezentându-se la Tuileries, printesa dorind a se convinge de stiintele sale, ii arata rochia sa favorita, si noul sapient, examinând poalele, traduse pe loc cusuturile lor in modul urmator: „Nimeni nu-i mare ca ali, ginerele lui Mohamed, nimic nu-i tare ca sabia lui ali!“ iti inchipuiesti mirarea printesei! in fine, la un bal de la curte, ambasadorul turcesc apropiindu-se de sora regelui ca sa o salute, printesa ii zise:

— Domnule ambasador! n-ati fost niciodata profesor la Sorbona?

— Niciodata, alteta.

— Minunat! Binevoiti dar a-mi traduce inscriptia rochiei mele. ambasadorul citi hieroglifele aurite si raspunse: „aceste litere insemneaza: abdalah, fabricant de materii de matase la Brusa, alaturea cu geamia lui Osman“. Prosper Mérimée ocupa in patria lui o pozitie inalta: el era inspector monumentelor din Francia, era senator, era membru academiei Franceze, era in legatura amicala cu toate ilustratiile artistice, literare si politice, era iubit si apreciat la palatul Tuileries pentru spiritul sau, si, cu toate dignitatile sale, era ferit de defectul fuduliei, era simplu si afectuos in manierele lui, era serviabil si incurajator pentru tinerii literatori. El regreta mult de a nu putea intreprinde un voiaj in tarile noastre, se ocupa din când in când cu studiul filologic al limbii române si avea de gând sa scrie o disertare asupra poeziilor noastre poporale; insa moartea l-a secerat ca pe multi alti contemporani de ai lui, precum Lamartine, alexandre Dumas etc.; si el a inchis ochii ca sa nu mai vada cumplitele nenorociri care bântuie de sase luni iubita lui patrie!...




Prosper Merimee


Aceasta pagina a fost accesata de 2104 ori.
{literal} {/literal}