Mihai Eminescu - Despot Voda - drama in cinci acte
de Vasile Alecsandri
Despot Voda
drama in cinci acte
de Vasile Alecsandri
Putini, si anume aceia care se ocupa cu istoria patriei stiau povestea romantica a lui Iacob Eraclid Despot, a unui aventurier atat de fin incat a fost in stare sa faca pe un om serios precum era Carol V, imparatul, sa-i intareasca un arbore genealogic ai carui incepatori sunt insusi batranul Jupiter, zeul zeilor din Olimp, si muritoarea Alecmene. E drept ca Jupiter insusi nu figureaza in arborele genealogic, dar e pus ca incepator al neamului ilustur al Eraclizilor un erou al Iliadei lui Omer, Tlepolem, fiul lui Ercule, deci nepot de fiu al lui Jupiter, care, ostindu-se impreuna cu ceilalti elini asupra Troadei, a fost omorat de Sarpedon, asemenea unui fiu al lui Joe si al Laodameei.
Astfel inceputul istoriei lui Iacod Eraclid Despot se petrece sub zidurile Troadei intre descendentii directi ai lui Jupiter, iar sfarsitul in Moldova sub buzduganul lui Tomsa, dupa cronica, sub pumnalul lui Ciubar Voda, dupa drama.
Varga magica a poetului ne face sa ne trezim in adancul vremilor trecute, in timpul cand uriasul trunchi al neamului Musatin, in a carui umbra Moldova crescuse mare si puternica, era subplantat prin figura ingrozitoare a lui Petru Stolnicul sau Alexandru Lapusneanu dupa cum se numi el singur.
Intr-adevar rau trebuie sa fi cazut Moldova daca dupa moartea celui din urma Musatin - Stefan VII, care avea inca o oaste de 40.000 de oameni - Alexandru Lapusneanu n-a mai putut rezista nici mercenarilor lui Despot. Deodata cu stingerea dinastiei moldovenesti, ale carei drepturi nu le mai mostenea decat o femeie, Ruxandra, doamna lui Lapusneanu, s-a stins si puterea vestitului regat al Moldovei, incat reizbucnirea timpilor eroici sub Ionascu Voda nu e decat cea din urma reinviere a vechiului foc de vitejie care inspirase atata temere marilor puteri dimprejur,
In acei timpi deci in care, dupa caderea dinastiei legitime, incepuse o adanca descompunere sociala, ne duce muza lui Alecsandri, care-si alege drept obiect pe cel mai romantic tip de vanator de coroana, care, c-un inchipuit arbor genealogic in buzunar, c-o inchipuita inrudire cu neamul Musatin, cu inchipuite drepturi la tron, ajunge sa rastoarne pe Voda Lapusneanu. Drama lui Alecsandri ne aduce deci inaintea ochilor pe Lapusneanu insusi, pe Doamna Ruxandra, pe aprigul Tomsa, pe Vornicul Motoc si ne pune pe pamantul sfant al stravechei Suceve.
Suceava! E drept ca acelasi rau al Sucevei curge la aceeasi poala de deal si astazi, dar castelul vechilor Domni e o ruina, biserica Mirautilor chiar si stramosii generatiei actuale o stiu tot ruinata ca o moaste de piatra din vremea lui Alexandru cel Bun, iar pe ulitele acelui oras, mare odata, mic astazi, te impiedici numai de cate-o piatra de mormant, care serveste drept pavaj. Si, ca un semn ce mult le prieste romanilor constitutia si liberalismul modern, acolo unse de sfatuiau odinioara pargarii si soltuzul Sucevei dezbat azi in limba nemteasca consilieri jidani, iar sucevenii insisi aleg astazi in Parlamentul din Viena, cu voturi cumparate pe bani, pe evreul Offenheim, atat de cunoscut prin onestitatea manipulatiunilor sale financiare. O tempora, o mores!
Poemul dramatic al lui Alecsandri face sa rasara inaintea ochilor sufletului nostru o epoca de decadenta deja, dar in care se iveau inca, ca niste copaci stravechi, acele frumoase si nobile nume cu-a caror incetare romanii au incetat de a fi mari.
Despre drama insasi putine avem de spus. E fara nici o contestare drama cea mai buna care s-a scris in limba noastra, plina de actiune, ici de puternice, colo de gingase simtiri, dar, pe deasupra tuturor calitatilor acestora, versul si limba privighetorilor de la Mircesti rapeste auzul si simtirile. Chiar daca n-ar exista figuri dramatice atat de genial desemnate ca aceea a lui Ciubar Voda, cu atat de energice conture ca aceea a lui Tomsa, ar fi de ajuns ca farmecul neinvins si pururea invingator al limbii lui Alecsandri sa rapaeasca pe auditori. Si daca caracterul lui Despot chiar e mai mult o figura de roman decat de drama, el totusi, prin complicatiile la care se da loc, face sa rasara toate caracterele celelalte ale dramei.
Pe langa energia rara a pasajelor dramatice, inaltimea si dulceata pasajelor lirice ale dramei fac din acestea niste adevarate pietre scumpe ale literaturii romane. In aceste pasaje s-aud glasurile luncii de la Mircesti si se pare c-auzi
"Pe ale ingerilor arfe alunecand margaritare"
Astfel cel mai fericit si mai mare reprezentant al generatiei trecute adauga in fiece an cate o noua coroana de laur la gloria sa crescanda si creste el insusi prin pustiul intelectual dimprejurul lui, ca si copaciul batran din legenda sa Tepes si stejarul care
"Cu cat pustiul creste in juru-i si el creste"
Despre jocul actorilor nu putem vorbi decat cu lauda. Au facut tot ce le-a stat prin putinta ca sa interpreteze cat de bine pe un autor care e drept ca e un urias alaturi de ei.
Pe langa silintele vrednice de toata lauda a unor tineri cu talent adevarat, s-au adaos apoi si o deosebita ingrijire in inscrenare, in invatarea rolurilor, in ensemble, incat ni s-a dat dovada ca indata ce toti actorii isi stiu rolurile bine pe dinafara si miscarile pe scena stau in stransa legatura, chiar o piesa cat de grea se poate juca fara a se pierde prea mult din intentiile autorului. Nu in acelasi grad ne-au placut reprezentantele rolurilor femeiesti. Mijloacele fizice ale domnisoarelor care au jucat in aceasta piesa sunt insuficiente pentu reprezentarea unor situatiuni tragice.
Costumele erau spendide, iar decorurile de capetenie, cre au servit intai la reprezentarea Curtii lui Neagoe Voda Basarab, sunt, precum se stie, executate sub ingrijirea artistica a d-lui Odobescu si reprezinta arhitectura bizantina astfel cum ea e pastrata in biserica de la Curtea de Arges si in alte monumente ale veacului nostru de mijloc. Ele sunt splendide.
Dar, in sfarsit, orice obiectiuni am avea de facut, ele cata sa inceteze fata cu intregul artistic rasarit din lucrarea mareata a autorului si din jocul ingrijit al actorilor.
Dupa cat auzim reprezentatia de miercuri a dramei Despot Voda s-a facut nu numai cu in urma unei cereri generale a publicului, ci si a unei dorinte deosebite a M.S.R. Doamnei, care a onorat spectacolul cu prezenta sa. Inaltimea Sa Regala aflandu-se inca in strainatate aratase cel mai viu interes pentru scrierea marelui poet, care face epoca in istoria teatrului national.
Epoca da, insa o epoca atat de izolata ca si insusi Alecsandri in timpul de fata, caci, precum nimeni nu s-a aflat in trecut care sa se poata asemana cu el, viitorul, judecandu-l dupa capetele de azi, promite si mai putin de-a produce urmasi care sa umble pe cararea sahastrului de la Mircesti.
2 noiembrie 1879
Mihai Eminescu - Despot Voda - drama in cinci acte
Aceasta pagina a fost accesata de 2248 ori.
