Chirita in Iasi - Actul 1 - Scena 1

Chirita in Iasi - Actul 1 - Scena 1

de Vasile Alecsandri


sau Doua fete s-o neneaca


Personajele

    Cucoana Chirita
    Grigori Barzoi, sotul ei
    Aristita, Calipsita, fetele lor
    Pungescu, cotcar bucurestean
    Bondici, cotcar iesean
    GULIta, copilul Chiritei
    Vaduva Afin
    Luluta, copila ei
    Sardarul Cuculet, director de agie
    Un fecior boieresc
    Ioana Tiganca
    Un slujitor de bariera
    Un surugiu
    Un neamt cu orga
    Poftiti la bal, Slugi,
    Surugii, Cai de Posta

Reprezentata la Teatrul National din Iasi, in beneficiul artistilor romani, la 1850.

Actul I

Teatrul reprezinta ulita Pacurarii plina de omat; in stanga, in fund, se vede bariera inchisa. La ridicarea cortinei se aud chiote si pocnete surugiesti. Bariera se ridica si incep a trece in fund vro 16 Cai de Posta, care trag o trasura veche pusa pe talpi de sanie. Caii intra in culisele din dreapta, dar trasura ramane troienita in mijlocul scenei. in coada trasurii sunt aninate o multime de sipete si de cutii, iar pe deasupra lor sade o Tiganca invelita intr-o cerga strenteroasa; ea tine in mana o cutie cu bonete. Pe capra sta Un fecior boieresc, tinand alta cutie. inauntru se afla cucoana Chirita, Aristita, Calipsita si Gulita Barzoi. incepe a insera si a ninge.

Scena I

Chirita, Aristita, Calipsita, Gugulita, Tiganca, Feciorul, Slujitorul de Bariera, Un surugiu

Slujitorul (alergand dupa trasura, zice tigancei din coada): Cine zici ca-i in trasura?...

Tiganca: Cucoana Chirita.

Slujitorul: Cum?... Crita?

Tiganca: Chirita... surdule.

Slujitorul: Chirita Surdulea?... Da casca-ti pliscul mai tare... cioara, si caraie mai dezghetat... Ce cucoana-i in trasura?

Tiganca: Du-te parlii! ca doar n-am sa-ti toc la ureche pana maine.

Slujitorul: De!... Baragladina, te-ai pichirisit?

Tiganca: Baragladina esti tu, guleratule!

Slujitorul: Ian vezi moachia, ca s-o fudulit... (Azvarle in Tiganca cu omat.) Hasi, caraitoare!

Tiganca: sezi binisor, blestematule, ca te ia dracu.

Slujitorul: Hasi, ciocanitoare!...

Tiganca: Bata-te pardalnicu sa te bata!... sezi binisor.

Slujitorul: Hasi, duh de balta...

Chirita (scotand capul si primind omatul in obraz): Ce este? ce-ati patit... carnacsi! ca era sa ma chiorasca!... Cine-azvarle cu bulgari?... (Catre Tiganca:) Ce te-o apucat, ma rog, cotofano, de carai ca cioara-n par?... Ie sama la lucruri bine, si taci din plisc. (intorcandu-se catre fecior.) si tu, mojicule, ce stai in capra ca un degerat si nu zici Surugiilor sa mearga?... Vai, bata-va crucea, mangositilor, c-o sa-mi faceti zile fripte!...

Slujitorul (la oblon). Cucoana...

Chirita: Ce-i?

Slujitorul: Cum ii numele d-tale?

Chirita: Cum mi l-o dat nanasu... Lipsesti de-acole.

Slujitorul: Asa stiu si eu... d-apoi vezi, cucoana, ca trebuie sa te trecem la catastiful barierei.

Chirita: Sa ma treci la catastif pe mine?... da ce sunt eu, sa ma treci la izvod?... Auzi vorba!... Mai! ca obraznici mai sunt guleratii isti cu sabiute...

    Lipsesti, mojice!
    Lipsesti de-aice,
    Ca-ti sar in par
    si te bat mar.
    Auzi darzie! blastamatie!
    Obraznicie
    si mojicie!
    in catastifuri el sa ma scrie;
    Sa-mi faca mie
    Catagrafie,
    Parca as fi marfa de bacalie,
    Brasovenie
    Sau lipscanie!

Toti

    Lipsesti, mojice!
    Lipsesti de-aice,
    Ca-ti sar in par
    si te bat mar.

Slujitorul (astupandu-si urechile): Ho, tara!... ca doar n-am urechi de saftian... Cucoana, avem porunca sa nu lasam pe nime-n targ, pan-a nu-l intreba de nume.

Chirita: Ei! c-or sa-mi scoata sufletu!... Du-te de scrie c-o venit in Iasi: cucoana Chirita a banului Grigori Barzoi, de la Barzoieni, cu Aristita, Calipsita si Gulita, copiii lor.

Slujitorul (in parte): Ma!... ce pomelnic (Tare.) Cum zisesi, cucoana?

Chirita: Iaca surdu!... (Repede.) Chirita, Aristita, Calipsita si Gulita Barzoi ot Barzoieni. (La surugiu.) Manati, mai, si luati seama la covatele. (in parte.) Aice-n capitala esti tot cu zilele-n mana.

Slujitorul (in parte): Crita, Rastita, Lapsita si Gurluita Branzoi!... da... a dracului nume!... parca se bat babele-n gura... Ma duc sa-i torn in catastif. (Merge spre bariera.) Gurluita, Lapsita... Crita... (Iese.)

Chirita (la Surugii): Pornit-ati, jarpanilor?

Surugiul (indemnand caii): Hi, hi, hi, hi, copii... nu ma lasati... Hi, hi, tatuca... Hi, hi, manca-v-ar lupii. (Pocneste.) Hi, Iuda... Hi, jupitule. Iaca, ma! c-or sa ma lase-n troian... Hi, hi, da hi... lua-v-ar dalacu... prohodi-v-ar cioarele!...

Chirita (scotand capul repede): Taca-va gura, betivilor, ca va aud copilele.

Surugiul: Ian lasa-ne, cucoana hai... nu ne mai necaji, ca destul necaz avem noi cu radvanul ista, arda-l focu!...

Chirita: Ba sa te arda pe tine focul... auzi?... radvan!... trasura mea de nunta, noua-nousoara!... de abia din vremea bejaniei!... Hai, manati si nu mai faceti vorba.

Surugiul: Hi, hi... odata, copii, cu Totii... Hi! lasa-v-ati oasele cioarelor si pelea vamesului... Ha, ho, ha, ho, tbrr... degeaba!... de-acum ne-am troienit...

Chirita: Ne-am troienit?... Iaca! na, si alta acum... chiar colac peste pupaza! (Feciorului.) Ce stai ca un butuc in capra, mangositule... coboara de-agiuta la trasura... Ian vezi-l, ma rog, parca-i un boieri!... nu-i bun nici de-o treaba...

Feciorul (lenes): Daca-i chiar in zadar... nu ne scoate de-aici nici dracu...

Chirita: Sarmane, sarmane... ti-oi arata eu acusi pe dracu, somnorosule... da... da!...

Feciorul (scoborandu-se): Somnoros, da! si eu n-am inchis ochii de doua nopti!

Chirita (sarind din trasura): Ian auzi-l ca si raspunde!... (Lunecand.) Carnacsi! ca era sa-mi rup salele (impingand Feciorul.) Ia, colo... colo la razor, tontule... pune umaru de-mpinge, ca esti coscoge... (La surugiu.) Hai, mai, opintiti vartos.

Surugiul: Hi, hi, zvanta-v-ar vantu si v-as vinde pastrama!

Chirita: Taca-va gura, blastamatilor! ca va aud copilele! (La fete.) Astupati-va urechile! (in parte.) ii un pacat cu niste ghiorlani. (La Tiganca.) Da tu, cheramo, ce stai acolo parca clocesti oua... de-te gios sa se mai usureze trasura.

Tiganca: Cuconita, nu ma pot scobori far’ de scara.

Chirita: Scara?... ti-oi da eu la scara, cotofana... deschide-ti aripile si sai la pamant... da doar mi-i strica cutia... c-atata-ti trebuie.

Tiganca (sarind): Valeu!... ca mi-am scrantit piciorul! valeu!
(Sarind, scapa cutia, care se strica.)

Chirita: Tronc! parca-nadins i-am zis sa mi-o strice!... Of! saracan de mine! ca-mi vine sa tip si sa ieu campii!... Mult oi sa mai stau in drum? (Alearga la oblon si luneca.) Carnacsi! ca mi-o plesnit sireturile de la rochie!... Aristito, Calipsito, dati-va gios si voi, doar ne-om distroieni mai degraba... ia asa... frumos... incet, sa nu lunecati.
(Aristita si Calipsita se cobor, Gulita vrea si el sa iasa, dar Chirita il opreste.)

GULIta (cepeleag si alintat): Sa ma cobor si eu cu tatacele?

Chirita: Ba nu, Gulita mamei... nu, draguta; mata sezi in trasura ca sa nu racesti.

Gugulita: E!... neneaca, vreau sa ma cobor... na...

Chirita: Ba nu, suflete... daca ma iubesti... sezi mataluta locului, puiule, si te invaleste cu contasu babacai.

GULIta: Ei, m-am saturat de contas; vreau sa ma dau pe gheata...

Chirita: Ba... sa nu faci pozna, Gulita neneacai, c-apoi s-a mania neneaca si nu ti-a mai cumpara minavet... stii mata... minavetu care ti l-am fagaduit...

Gugulita: Asa! de trei ani de cand ma porti cu fagaduinta...

Chirita (sarutandu-l): Gulita mamei!... ca nostim esti... nu fi de diochi... (inchide oblonul si zice Surugiilor:) Hai, flacai, de-acum, ca va fagaduiesc bacsis bun... cate un fifirig de om... (Cautand in culise.) Iaca pozna! da unde-s Surugiii?

Feciorul: Or fi fugit!... cine stie?... la vro crasma poate... (in parte.) Hei, ca nu-s si eu cu dansii!

Chirita: O fugit si m-o lasat lata in mijlocul drumului!... bre! c-o sa ma loveasca ceva! (Furioasa.) Ei, apoi sa nu te-apuce saptezeci de nabadaici?... Kirie eleison! (Vine iute in fata publicului.) Ma rog, cine tine postele?... cine-i otcupcicul ghipcanilor?... sa deie ochi cu mine, daca-l tine curaua... sa-i zic doua vorbe... da vorbe!... sa le pomeneasca cat o trai... stii?... cole... engolpion de anul nou 1844.
I

    Ian sa-ti spun, otcupcic draga,
    Vel otcupcic de ghipcani!
    Toti motanii, fara saga,
    Nu-ti platesc nici chiar doi bani!
    Of! mari frate,
    De ai pacate
    Cu Cai de Posta sa te pornesti;
    De multa ciuda,
    De multa truda,
    Te simti, cu posta, ca-mbatranesti!
    Ba nu-s propele,
    Nici capitele;
    Ba streangu-i putred de ars in foc!
    Hi, pliosca, trosca,
    Hi, trosca, pliosca!...
    Sluga-n pricina... esti tot pe loc!

II

    Drept sa-ti spun, otcupcic draga,
    Vel otcupcic de ghipcani!
    Toti motanii, fara saga,
    Nu-ti platesc nici chiar doi bani!
    Caci daca pleaca,
    Colbul te-neaca;
    Glodu-ti lipeste benghiuri pe nas;
    Biciul pocneste
    De te-asurzeste,
    si caii postei alerg... la pas!
    Ba stau la dealuri;
    Te dau de maluri;
    iti sfarma trupul de nu mai poti!
    si de nu-ti pasa,
    Ajungi acasa
    C-un ochi, c-o mana, si cu trei roti!

Chirita (alergand in fund): Poftim poste!... daca nu merg caii, fug Surugiii!... Da unde s-o infundat blastamatii? (Intra in culisa din dreapta, din fund.) Vai! ca buni-s de spanzurat in iarmaroc!... Auzi!... carnacsi, ca lunecusu-i!... Valeu!... (Se aude cazand pe gheata.)

Aristita, Calipsita: Vai de mine! a cazut neneaca pe gheata!...
(Alearga amandoua dupa Chirita si se aud picand si tipand in culise: “Valeu!... Valeu!...”)

Feciorul (cautand in dreapta): Haita... buf... na, c-o cazut si duducile... Ha, ha, ha... una peste alta...
(in vremea aceasta Gulita se coboara furis din trasura si incepe a se da pe gheata.)

Gugulita: Uta... a... a... Bine-i de dat de-a saniusul... Uta... a... a... Neneaca s-a dus... bine-mi pare!

Tiganca (ghemuita in cerga langa coada trasurii): Da astampara-te, cuconasule, ca-i cadea jos si ti-i sparge capu.

Gugulita: Taci, cotofana... nu carai.

Tiganca: Haide, hai, ca te-a vedea ea cucoana acusi.

Gugulita: Taci, iti zic, c-apoi stii... (Catre fecior.) Mai, fecior boieresc, vin’ de te da pe gheata cu mine.

Feciorul: Ce sa fac?... ca doar n-am zece capete de stricat...

Gugulita (manios): D-apoi daca-ti poruncesc eu?... nu vrei?... Ei las’ mai bade, ca te-oi drege eu.

Feciorul (in parte): Ba-i drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule.

Gugulita: Uta... a... las’ ca te-oi spune eu si bunicai, si matusicai, si babacai, si neneacai... Uta... a... (Se aude dincolo de bariera un sunet de zurgalai si un glas de jidov strigand: “Vio, vio.”)




Chirita in Iasi - Actul 1 - Scena 1
Chirita in Iasi - Actul 1 - Scena 2
Chirita in Iasi - Actul 1 - Scena 3
Chirita in Iasi - Actul 1 - Scena 4
Chirita in Iasi - Actul 1 - Scena 5
Chirita in Iasi - Actul 2- Scena 1
Chirita in Iasi - Actul 2- Scena 2
Chirita in Iasi - Actul 2 - Scena 3
Chirita in Iasi - Actul 2 - Scena 4
Chirita in Iasi - Actul 2 - Scena 5
Chirita in Iasi - Actul 2 - Scena 6
Chirita in Iasi - Actul 2 - Scena 7
Chirita in Iasi - Actul 2 - Scena 8
Chirita in Iasi - Actul 2 - Scena 9
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 1
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 2
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 3
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 4
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 5
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 6
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 7
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 8
Chirita in Iasi - Actul 3 - Scena 9


Aceasta pagina a fost accesata de 11901 ori.
{literal} {/literal} Are you looking for "xe88"? Check out xe88 The passionate experts in this field are ready to answer all of your requests.