Stefanita Voda

Stefanita Voda

de Vasile Alecsandri

I

    Frunza verde meri cretesti,
    in oras la Bucuresti,
    L-ale case mari domnesti
    De se vad in Stoienesti,
    Mandra masa e intinsa
    si de mari boieri cuprinsa.
    Tot boieri de-a ostilor,
    Puterea domniilor
    si groaza dusmanilor.
    Iar in capat cine sede?
    stefanita Domn se vede,
    Dar nici bea, nici veseleste,
    Ci cu ochii lung priveste
    La copila Dihului,
    Surioara Mihului,
    Mihului voinicului
    Din valea Cobiului.
    Ca e mandra ca o floare,
    si de ochi fermecatoare,
    si de suflet iubitoare,
    Unde-o vede Domnul moare!
    „Copilita, dragulita,
    Cu san alb de porumbita,
    Umple cupa mea de vin,
    tie, draga, s-o inchin
    s-apoi canta-mi viers de dor
    Cu glas dulce, rapitor,
    Canta-ti, draga, cantecul,
    Ca mi-e drag ca sufletul!"
    Copilita se inchina
    Ca o floare de gradina
    si-i intinde-o cupa plina,
    Apoi zice incetisor
    Un viers dulce, plin de dor:
    „Frunza verde stejarel,
    Am un frate voinicel
    si ma tem amar de el!
    Frunza verde mar domnesc,
    Am un Domn care-l iubesc
    si de dansul ma-ngrijesc.
    Vai de mine' cum sa fac
    Pe-amandoi sa mi-i impac,
    Sa-mi fie traiul pe plac!"
    Copilita nu sfarsea
    si Domnul astfel graia:
    „Copilita, mandrulita,
    Cu san alb de porumbita,
    Nu mai plange, ca-n curand
    implini-voi al tau gand.
    Voi, boieri ce ospatati,
    Stati si nu mai inchinati,
    Cuvantul sa-mi ascultati
    Toti calari si inarmati
    Cu sageti, cu buzdugane,
    si la braie cu arcane,
    Ca sa mergem despre soare
    Sa facem o vanatoare
    Dupa ursi si caprioare,
    Dupa pasari galbioare
    Ce sunt bune de mancare
    si placute la cantare!"

II

    Cand de zi se lumina,
    Boierii se aduna
    si pe cai incaleca,
    si cu Domnul toti pleca,
    inspre munti la vanatoare,
    Dupa ursi si caprioare,
    Dupa pasari galbioare.
    si mergeau, frate, mergeau
    Pan-in munti ca ajungeau,
    Iar cand soarele-apunea,
    Iata ca se intalnea
    C-un cioban cu fluieras
    si cu port de oltenas.
    Domnu-n cale-i se oprea
    si din gura-asa graia:
    „Ciobanas cu fluieras,
    Puisor de oltenas,
    Cunosti calea codrului
    De prin muntii Crisului?
    Cunosti fagul Mihului
    Din codrul Cobiului?"
    „Cunosc calea codrului
    Pana-n fundul fundului,
    stiu si fagul Mihului
    Din codrul Cobiului".
    „De stii locurile bine,
    Nu ma-i duce tu pe mine?"
    „Ba, te-oi duce eu pe tine
    De-i lasa tu ostile
    Sa-mi pazeasca oile,
    Ca de-oi pierde-o mielusea
    Oi slugi un an pe ea,
    si de-oi pierde un mielusel
    Oi slugi doi ani pe el".
    Domnul ostile lasa,
    Cu ciobanul se lua,
    Singur, singur, singurel
    Pe o zare de muncel.
    Iar ciobanul se-ndrepta
    Catre munti si mi-l purta
    Pe carari si pe potici
    Ce-s calcate de voinici,
    Prin hatis, prin carpinis,
    Unde nu-i loc de carnis,
    El mergea, frate, mergea
    Pan' ce-n codru ajungea
    Drept la fagul Mihului,
    Lacasul voinicului.
    Cand de fag s-apropia,
    Ciobanasul se oprea
    si din gura-asa graia:
    „Iata fagul Mihului,
    Mihului voinicului!
    Iar pe Mihul daca-l vrei,
    Cata drept in ochii mei!"

III


    Domnul drept la el cata,
    Ochii lui se incrunta.
    Iar ciobanul se schimba,
    Gluga lui isi arunca
    si deodata se-arata
    Cu zelar, cu buzdugan,
    Cu haine de capitan.
    Apoi drept la Domn cata
    si-n glas mare cuvanta:
    „Alei! Doamne din domnie!
    Ieri ai fost dat la betie;
    Astazi venisi la trezie,
    Dar n-ai prins la cumintie.
    Ce pacate te-au impins
    Palosul de ti-ai incins?
    Fostu-ti-a sila de tine
    De te-ai luat dupa mine.
    Ori ca nu te-ai saturat
    Pe-a mea sora c-ai furat
    si-ai facut cu ea pacat
    Far-a te fi cununat?
    Dar gandit-ai ca pacatul
    isi urmeaza vinovatul
    si ca-n lume orice fapta
    Are fapta si rasplata?"
    si cum sta si cum zicea
    O frunza de fag smucea
    Si-ntre buze o punea
    si suna hotis din ea.
    Frunza-n patru ca plesnea,
    Codrul negru clocotea,
    De-un lung chiot chiotea,
    De-un greu tropot tropotea,
    s-imprejuru-le deodata
    Se ivea o mandra ceata,
    O ceata de voinicei,
    Lotri, puisori de zmei,
    Cu caciule stogosate,
    Cu chebe rosii pe spate,
    si mustati de varvaric
    Cum sta bine la voinic.
    Langa el cat ii zarea,
    Mihul astfel le graia:
    „Fratii mei, neferii mei,
    Lotri, puisori de zmei!
    il vedeti voi pe ist om?
    El e mare, caci e Domn,
    Dar, cat e de Domn si mare,
    Minte coapta inca n-are!
    Hai, copii, de mi-l luati,
    Prin sabii sa-l fluturati,
    Dar nimic sa nu-i stricati,
    Cale buna sa-i lasati,
    Ca de-i Domnul priceput
    E destul cate-a vazut
    Ca sa afle, ca sa stie:
    Cu Mihul nu-i de glumie!"
    Domnul pe ganduri cadea
    s-apoi astfel raspundea:
    „Mihule, bujorule,
    Frate, fratiorule!
    Eu la mana ti-am picat,
    Tu de moarte m-ai scapat.
    Cand la mana mi-i pica,
    Eu de moarte te-oi scapa.
    Vina maini tu la domnie
    Ca sa vezi o cununie,
    Cununia Domnului
    Cu sora voinicului,
    S-o fac mie sotioara,
    S-o fac tie Domnisoara!"
    Astfel Domnul cuvanta,
    si din codru se-nturna,
    Iara codrul rasuna:
    „Sa traiesti, maria ta!" 




Stefanita Voda


Aceasta pagina a fost accesata de 3942 ori.
{literal} {/literal} Are you looking for "xe88"? Check out xe88 The passionate experts in this field are ready to answer all of your requests.