Corbac

Corbac

de Vasile Alecsandri


    Corbac zace la-nchisoare
    De trei ani lipsiti de soare,
    in oras la tarigrad,
    in beci la sultan Murad.
    El ofteaza si jeleste
    si prin gratii tot priveste
    Cand la nori purtati de vant
    Care ploua pe pamant,
    Cand la carduri de cocoare
    Ce mereu zbor catre soare.
    Iata, mari, ca-ntr-un nor
    El zarea un corbusor
    Ce pe sus tot croncanea
    si din aripi tot batea.
    „Alelei! Corbac zicea,
    Caci n-am durda, pui de corb,
    Sangele sa mi ti-l sorb!
    Ce tot zbori si croncanesti?
    Ori pe mine ma jelesti,
    Ori de mine tu-ti bati joc?
    Ramanere-ai fara cioc,
    si ti-ar cadea unghiile
    Sa n-acati cu dansele!"
    Corbul cat il auzea
    Din cel nor se repezea,
    Pe fereastra se lasa
    si pe limba-i cuvanta:
    „Corbacele, dragul meu!
    Ce ma blestemi asa rau?
    Ca umblu de randul tau
    De trei ani fara-ncetare
    De cand zaci la inchisoare.
    Maica-ta mi-a poruncit
    Sa tot zbor neobosit
    Pe spinarea vantului
    in jurul pamantului,
    Sa te aflu, ca sa stiu
    De esti mort sau de esti viu."
    „Alei, corbe, de-i asa,
    Eu nu te-oi mai blestema,
    Ci cu lacrimi te-oi ruga
    Ca sa faci pe gandul meu
    Sa-mi aduci cu pliscul tau
    Cinci fuioare de matasa
    De la mama, de acasa
    s-inca iarba-fierului
    Din codrul Neferului."
    Corbul iute-n zbor sarea
    Cat pe cer el se zarea
    Mai intai ca un porumb,
    Apoi numai cat un plumb,
    Pan' ce-n zare ajungea
    si din zare se stergea.
    Doua zile nu trecea,
    Corbusorul se-ntorcea
    si cu pliscul aducea
    Cinci fuioare de matasa
    Cea mai buna si aleasa,
    s-inca iarba fierului
    Din codrul Neferului.
    „Alei! corbusorul meu!
    De-a vrea sfantul Dumnezeu
    in cea lume sa scap eu,
    Jur sa mi te infratesc
    si sa mi te tot hranesc
    Nu cu carne pasareasca,
    Ci cu carne paganeasca,
    Nici cu sange pasaresc,
    Dar cu sange paganesc!"
    Corbea timpul nu pierdea,
    El matasea o torcea,
    Lunga funie-o facea
    si de gratii o prindea,
    Apoi cand noaptea cadea,
    El cu iarba-cea-de-fier
    Atingea gratii de fier;
    Gratiile, ca de foc,
    Se topeau toate pe loc.
    Numai una ramanea
    Care funia tinea.
    Daca vedea si vedea,
    Corbac timpul nu pierdea.
    Funia si-o apuca,
    Pe funie luneca,
    Leganat mereu in vant
    Pana ce da de pamant,
    Apoi el se departa
    si din gura cuvanta:
    „Corbe, corbe, fratior,
    Mergi la maica cea cu dor
    si-i du veste c-am scapat
    De la loc intunecat,
    si de-acum ca sa ma-mpac,
    Eu din funie-am sa fac
    Colan mandru pentru turci,
    Ca sa mi-i ridic in furci!" 




Corbac


Aceasta pagina a fost accesata de 3038 ori.
{literal} {/literal} Are you looking for "xe88"? Check out xe88 The passionate experts in this field are ready to answer all of your requests.